Emoție și bucurie la Ateneul Român. Peste 800 de spectatori, prezenți la Gala „Bucuria Vindecării”

Seară plină de emoție și de bucurie la Ateneul Român pentru cei peste 800 de specatori prezenți la cea de-a cincea ediție a Galei „Bucuria Vindecării”.  Evenimentul dedicat pacienților oncologici și organizat de către grupul de voluntari „Bucuria Vindecării” de la Paraclisul Catedralei Naționale a reunit pe aceeași scenă artiști celebri, precum: soprana Eliza Băleanu, venită special de la Viena pentru acest moment, soprana Elina Velica, baritonul Iordache Basalic, îndrăgitul tenor Marcel Pavel, artista Miruna Ionescu, violonistul Valentin Albeșteanu și pianistul Valentin Cucu, alături de Orchestra Medicilor „Dr Ermil Nichifor”, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner.

Amfitrionul evenimentului a fost jurnalistul George Grigoriu, care, încă de la început, a amintit că, „pe măsură ce zidurile de piatră ale Catedralei Naționale se înălțau, ele deveneau tot mai puternice datorită zidurilor sufletești ce se întăreau prin apariția acestui proiect, la Paraclisul Catedralei Naționale.” „Este, poate, unul dintre cele mai frumoase proiecte social-filantropice din România, un proiect menit să aducă bucurie și speranță în rândul pacienților oncologici. Trebuie să precizăm că acest proiect este plămădit în tinda bisericii, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh”,  a mai spus George Grigoriu.

George Grigoriu: „Uitați de grijile cotidiene! Lăsați-vă cuprinși de bucurie”

Din repertoriul artiștilor nu au lipsit arii celebre de Mozart, Mascagni, C. Porumbescu, J. S. Bach, G. Puccini, G. Rossini, W. Gomez, Eugen Doga sau Verdi. Toate acestea, precum și fragmentele de muzică interbelică interpretate de trioul Miruna Ionescu, Valentin Albeșteanu și Valentin Cucu au dat serii un farmec aparte, purtându-i pe cei prezenți într-o poveste plină de bucurie și de speranță și oferindu-le totodată încrederea că la acest eveniment „nimeni nu este singur.”. „Uitați de grijile cotidiene! Lăsați-vă cuprinși de bucurie”, a fost îndemnul plin de speranță al lui George Grigoriu, amfitrionul evenimentului.

De altfel, unul dintre cele mai emoționante momente ale galei a avut loc când acesta i-a rugat pe cei aflați în primele rânduri, pacienții oncologici din grupul „Bucuria Vindecării”,  să se ridice în picioare, pentru a arăta ce înseamnă forța unei echipe sudate și încrezătoare. În acel moment, emoția a cuprins întreaga sală, iar aplauzele și lacrimile de admirație ale celor prezenți nu au întârziat să apară.

Prof. Dr. Mircea Penescu : „Mesajul meu este de bucurie, de lumină, vă rog să credeți”

Un alt moment de o încărcătură sufletească aparte l-a avut în centru pe profesorul Mircea Penescu, absent de la gala de anul trecut, unde ar fi trebuit să aibă rolul de violonist în Orchestra Medicilor. În acea seară de toamnă târzie, profesorul Penescu anunța, printr-un mesaj audio, că a devenit el însuși pacient oncologic, fapt ce explica absența sa de la eveniment. De această dată, glasul lui Mircea Penescu a răsunat de pe scena Ateneului, din calitatea sa de concert-maestru, anunțând, plin de recunoștință, că a biruit boala necruțătoare. « Mesajul meu este de bucurie, de incredere, de optimism, de lumină, vă rog să credeți ». Tot cu acest prilej, domnia-sa și-a  anunțat și lansarea cărții intitulate „Medicul, în triunghiul divin: mintea, inima și mâna”.

La fel de emoționant a fost și momentul în care artista Miruna Ionescu, ea însăși învingătoare în lupta cu cancerul, i-a îndemnat pe cei prezenți să mediteze la bucuriile vieții și să nu se confunde nicodată cu boala.

Miruna Ionescu: „Să spunem mai des «Mulțumesc!» și «Te iubesc!»”

„Viața nu este mai bună sau mai rea după lupta cu cancerul. Ceea ce contează este felul în care noi ne raportăm la viață. Este important să învățăm să spunem mai des «Mulțumesc!» și «Te iubesc!». Niciodată să nu ținem viața sub umbra bolii! Le mulțumesc medicilor mei – îngeri în halate albe –, colegilor mei, familiei mele și vouă – publicul meu – care m-ați primit chiar și atunci când aveam părul foarte scurt, din cauza ședințelor de chimioterapie. Dar, mai presus de toți și de toate, Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Care, prin acest diagnostic, mi-a spus că misiunea mea nu s-a terminat aici, ci doar a căpătat un alt sens.”, a mărturisit Miruna Ionescu.

Rând pe rând, cei patru soliști – Eliza Băleanu, Elina Velica, Iordache Basalic și Marcel Pavel – i-au făcut pe cei prezenți să uite de cotidian și să se lase purtați pe ritmuriile ariilor celebre, fiind răsplătiți, la rândul lor, cu ropote de aplauze.

Marcel Pavel : „O gală specială cu un mesaj puternic”

“A fost o mare onoare pentru mine sa particip la o gală atat de specială și care a avut un mesaj atat de puternic. Cred cu toată convingerea că muzica are puterea de a aduce vindecare și de a unii oamenii. Si exact asta ne-am propus și noi ca artiști, sa aducem un strop de bucurie și sperantă celor care au nevoie de sprijin trupesc, moral și spiritual. “BUCURIA VINDECĂRII”, nu este doar un eveniment caritabil sau un concert frumos, ci este un mesaj de solidaritate, un gest de empatie colectivă, un prilej de a aminti cât de mult contează implicarea fiecăruia dintre !

Elina Velica: „Sunt fericită că am cântat în fața unui public minunat”

„Pentru mine, această gală a însemnat multă emoție. A fost o seară plină de speranță și de bucuria de a dărui, dovada împlinirii unui vis, un vis creat cu multă trudă, cu sacrificiu și dăruire în sprijinul unor suflete încercate de boală. Sunt fericită că am cântat în fața unui public absolut minunat.”, a declarat soprana Elina Velica.

Eliza Băleanu: „Muzica poate vindeca sufletele”

„Pentru mine, a fost o experiență unică, diferită de o gală obișnuită de la Operă… A fost o seară plină de emoție ce a reușit să aducă speranță și lumină în inimile tuturor. Am simțit cum muzica poate vindeca sufletele celor în nevoi, care se luptă cu această boală necruțătoare, o boală care poate lovi pe oricine fără milă, indiferent de statutul social, de meserie, de religie ori de naționalitate. Cu acest prilej, am înteles că doar Bunul Dumnezeu vindecă cu adevărat, iar credința este extrem de importantă”, sunt cuvintele pline de emoție ale sopranei Eliza Băleanu.

Cătălina Lițu: „Prin ce este specială Gala Bucuriei Vindecării? Aici este prezent Dumnezeu!”

„Am primit de multe ori această întrebare, formulată în diverse feluri: Prin ce este specială Gala Bucuriei Vindecării?. «Specială» – acesta este epitetul cu care cei prezenți descriu evenimentul de la Ateneu. Ei simt emoția bună, mesajul ce înalță, duhul de bucurie care domină in chip minunat. Tot mai mult, tot mai frumos, de la an la an, de la o ediție la alta. Iar răspunsul la întrebare este invariabil același: Gala aceasta este specială, pentru că aici, în mijlocul nostru, este prezent Dumnezeu. Noi, pacienții, suntem Bucuria Vindecării, noi, cei care acum suntem bine prin mila lui Dumnezeu. Noi prefacem acolo lacrima în zâmbet, frica în curaj, negarea în acceptare cu încredere și cu bucurie. Și o facem firesc, autentic, într-un tăcut «Mulțumesc, Doamne, pentru că SUNT!». Iar toate acestea, sub arcușul de vioară al medicilor din Orchestra care, de pe scenă, își încântă pacienții, sub strângerea de mână a medicilor din sală, aflați lângă pacienții pe care îi au în îngrijire, sub privirea iubitoare a familiilor noastre și a prietenilor noștri care se roagă pentru noi și ne susțin, sub tainica privire a duhovnicilor care ne păstoresc… Noi toți suntem prezenți în sala Ateneului, la Gala Bucuriei Vindecării, într-un ÎMPREUNĂ – MULȚUMESC! De aceea, Gala Bucuria Vindecării este specială”, a spus doamna Cătălina Lițu, coordonatoarea acestui proiect.

Gala va fi transmisă de Ziua Națională pe Trinitas TV  

Gala Bucuria Vindecării, ediția a V-a, eveniment ce a avut loc duminică, 23 noiembrie 2025, la Ateneul Român, va fi difuzată pe Trinitas TV de Ziua Națională a României, de la ora 20:00.

„Ne-am bucurat că sala Ateneului a fost plină duminică și că evenimentul a avut un așa mare succes. Cu toate acestea, am rămas cu gândul la cei care nu au putut participa, motiv pentru care îi anunțăm – atât  pe ei, cât și pe cei care își doresc să revadă spectacolul – că evenimentul va fi difuzat pe Trinitas TV. Alegerea transmisiei de Ziua Națională nu a fost întâmplătore; ne-am dorit să fie un dar pentru toți românii, un motiv de bucurie și o dovadă de solidaritate, principii ce stau la baza acestui proiect, un proiect în care nimeni nu este singur.”, a anunțat jurnalistul George Grigoriu.

„Bucuria Vindecării” este un proiect ce se desfășoară la Paraclisul Catedralei Naționale, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, pentru pacienții oncologici. Grupul de suport este format din medici, terapeuți, nutriționiști, artiști, duhovnici, toți voluntari, coordonați de către părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru și de Cătălina Lițu. De la înființarea grupului și până în prezent, peste 400 de persoane au trecut prin acest program.

Pirvulet Georgiana
Pirvulet Georgiana
Georgiana PÎRVULEȚ (n. 1985) este doctor în filologie, profesoară de limba și literatura română, traducător și editor-corector al platformei www.ggchannel.ro. Este autoarea unei cărți despre structurile nominale apozitive în limba română veche (secolele al XVI-lea – al XVIII-lea), dar și a numeroase articole de specialitate, publicate în volume colective și în reviste consacrate din domeniul lingvisticii. A participat cu lucrări științifice la colocviile internaționale organizate de Facultatea de Litere (Universitatea din București), dar și la mai multe ediții ale Simpozionului Internațional al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

error: Conținutul este protejat de drepturi de autor!