„Coroana României”, la Heidelberg. Pe urmele domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Heidelberg,  renumitul oraș universitar german, situat pe râul Neckar, în care și-a trăit ultimul an de viață Alexandru Ioan Cuza, a găzduit proiecția filmului documentar „Coroana României”, cu prilejul împlinirii a 152 de ani de la trecere la Domnul a domnitorului român. Filmul vorbește chiar despre istoria încoronărilor în Țările Române. Sala ce a găzduit în premieră documentarul realizat de jurnalistul George Grigoriu a fost neîncăpătoare, mulți dintre români venind din regiunile învecinate, pentru a participa la acest eveniment.

„Am urmărit parcursul european al acestui film și ne-am dorit mult să ajungă și în comunitatea noastră, mai ales că parohia noastră ortodoxă tocmai a împlinit frumoasa vârstă de 10 ani.  Această proiecție a fost darul nostru pentru românii din comunitate, un dar ce ne ajută să ne cunoaștem mai bine istoria și să ne păstrăm identitatea națională. Ne-a bucurat numărul mare de români prezenți la eveniment; ei au rezonat atât cu istoria parohiei noastre, cât și cu cea a poporului nostru. În cartea de aur a acestei istorii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cel care și-a petrecut ultima parte a vieții aici, la Heidelberg, a scris o pagină semnificativă. Vă mulțumim că ne-ați adus acest dar de mare preț la ceas aniversar!”, este mesajul emoționant al părintelui Marius Adrian Călin, parohul bisericii ortodoxe române din Heidelberg.

„A fost o zi de mare sărbătoare”

„Impresiile de după film sunt sentimente diverse. Pot să spun că am simțit dorul de țară – cel mai profund –, am simțit mândria că sunt româncă, mi-am adus aminte de ceea ce înseamnă  acest lucru. Pentru noi, a fost o zi de mare sărbătoare. Am urmărit cu emoție filmul «Coroana României», un film ce ne-a împlinit intelectual și sufletește. Am devenit mai bogați. Vă mulțumim din suflet și dorim ca această împlinire să o aibă cât mai mulți români de pe tot pământul.”, a declarat soprana  Camelia Țârlea, cântăreață de operă la Teatrul de Stat din Karlsruhe.

„Acest film înseamnă rădăcinile noastre”

„Am plecat din România în 23 august 1989; aveam 17 ani, așa că, după cum vă puteți închipui, nu am apucat să studiez foarte mult istoria României. Pentru mine, acest film este simbolul rădăcinilor poporului nostru, un îndemn să nu ne uităm tradițiile, limba, credința, oriîncotro ne vor purta pașii. Să nu ne uităm sufletul românesc!”, a spus Vicuța Schauss.

„Am simțit din inimă ceea ce înseamnă să fii român”

„Pentru noi, ca români, este un paradox foarte mare. În momentul în care suntem în țară, dorim să fim europeni, dorim să ne identificăm cu alte valori, cu alte identități, cu alte obiceiuri, pentru că ni se pare cool, modern, frumos. În momentul în care am ajuns aici, am simțit din inimă ceea ce înseamnă să fii român, iar astăzi, văzând «Coroana României», am trăit și mai intens sentimentul mândriei de român. S-a întâmplat aici, la Heidelberg, departe de țara din care am plecat în urmă cu cinci ani”, a mărturisit istoricul George Cătălin.

„Filmul este o radiografie a istoriei”

„Mă bucur că v-am avut astăzi în mijlocul nostru, la un eveniment atât de important – 10 ani de la înființarea parohiei – care s-a încheiat cu o seară culturală de excepție. Filmul pe care tocmai l-am urmărit este, în primul rând, o radiografie a istoriei române, o poveste nespusă, nerostită, neînvățată… Ați făcut referire în film la un citat de-al lui Iorga, pe care aș îndrăzni să-l parafrazez: «poporul care nu-și cunoaște istoria», dar și cei care nu au învățat din greșelile istoriei – aș continua eu – sunt condamnați să le repete. De aceea este important să nu ne uităm trecutul, să încercăm să-l înțelegem. În caz contrar, dacă nu învățăm din greșelile acestui trecut, o să le primim cu vârf și îndesat în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat”, este mesajul lui Claudiu Ciorobău.

„Un film pe care îl recomand din toată inima”

„Am venit în Germania în urmă cu 37 de ani și sunt profesor de muzică. Din păcate, copiilor le lipsește cultura… Aici, educația se face mai puțin… Este și motivul pentru care recomand din tot sufletul acest film. Este un proiect extraordinar, foarte bine documentat, pe care ar trebui să-l cunoască în special tinerii din diaspora. Este cea mai bună metodă pedagogică.  Regizorul acestui documentar, domnul George Grigoriu, este un român adevărat, care, cu mijloacele pe care le are, face ceva pentru țara asta, pentru românii de aici, care tot o Românie sunt”, a spus Ionel Chiriță.

Pe urmele domnitorului Alexandru Ioan Cuza

În orașul german Heidelberg se află una dintre cele mai vechi și mai renumite universități din Europa, Universitatea din Heidelberg, „Ruperto Carola”. În 1386, Principele Ruprecht I înființează Universitatea din Heidelberg, una dintre cele mai vechi instituții de acest fel din Europa și, totodată, cea mai veche de pe teritoriul actual al Germaniei.

Tot În Heidelberg și-a petrecut ultima parte a exilului și a decedat, în data de 15 mai 1873, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cel care a realizat unirea de la 24 ianuarie 1859. În fața Hotelului Europa („Der Europäische Hof”), într-un mic parc, este amplasată o statuie a domnitorului român, în amintirea faptului că acolo și-a petrecut ultimele zile de viață. Pe clădirea acestui hotel, a fost instalată o placă memorială cu inscripții în limbile română și germană: „În această clădire a locuit, în ultimele zile ale vieții sale, marele om politic și patriot Alexandru Ioan Cuza, primul Domnitor al Principatelor Unite Române. Stins din viață, aici, la Heidelberg, la 15 mai 1873”. Avea doar 53 de ani, iar corpul neînsuflețit i-a fost îmbălsămat la cimitirul din Heidelberg. În 27 mai 1873, sicriul cu rămășitele pământești a fost adus în ţară, fiind înmormântate la Ruginoasa. Ulterior, în 1946, osemintele i-au fost reînhumate în biserica Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași.

Turneul european. Urmează Elvetia!

Turneul european al filmului documentar „Coroana României” va continua in perioada urmatoare în Elveția. Filmul va fi difuzat in prenieră în orașele: Basel (27 iunie), Berna (28 iunie), Baden (29 iunie) și Lugano (4 iulie).  Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Pirvulet Georgiana
Pirvulet Georgiana
Georgiana PÎRVULEȚ (n. 1985) este doctor în filologie, profesoară de limba și literatura română, traducător și editor-corector al platformei www.ggchannel.ro. Este autoarea unei cărți despre structurile nominale apozitive în limba română veche (secolele al XVI-lea – al XVIII-lea), dar și a numeroase articole de specialitate, publicate în volume colective și în reviste consacrate din domeniul lingvisticii. A participat cu lucrări științifice la colocviile internaționale organizate de Facultatea de Litere (Universitatea din București), dar și la mai multe ediții ale Simpozionului Internațional al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

error: Conținutul este protejat de drepturi de autor!