Pe Sfantul Nicolae îl descoperim prima dată în ghetuțele copilăriei. Este sfântul care an de an călătorește în întreaga lume și aduce bucurie în fiecare casă. Astăzi a venit rândul nostru să-l vizităm pe Sfântul Nicolae acasă la el, ca să-i mulțumim pentru toate.
Când vorbim despre „casa” in care a trait Sfantul Nicolae, gândul ne zboară spre Bari, oraș situat pe țărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei. Bari este un important loc de pelerinaj pentru creștinii din întreaga lume, deoarece aici se află biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni sărbătorit la 6 decembrie.
Construirea bazilicii a început în anul 1087 și s-a terminat un secol mai târziu, mai exact în 1197. Bazilica a fost ridicată pentru a adăposti moaștele Sfantului Nicolae aduse din Mira Lichiei (astăzi, localitatea Demre din sudul Turciei) de către un grup de marinari din Bari, pentru a le feri de invazia armatei musulmane. Deși intenția s-a dorit a fi una onorabilă, modalitatea prin care moaștele au fost aduse în Italia pare sa ne incurce: marinarii barezi au transportat osemintele, nu chiar asa cum ne-am fi asteptat. Conform tradiției, acest fapt s-a petrecut totusi cu voia Sfântului Nicolae, care apăruse în visul unui preot și-l anunțase că dorința sa este ca mormântul să-i fie mutat în localitatea Bari: „Mergi și spune poporului acestuia ca, ducându-se în Mira, cetatea Lichiei, să ia de acolo moaștele mele și, aducându-le aici, să le pună în această cetate!”, ar fi fost îndemnul sfântului. Preotul a mers în biserică și a povestit vedenia pe care o avusese; cei din cetatea Bari au luat trei corăbii și, deghizându-se în negustori, au mers în Lichia. Odată ajunși acolo, au intrat în biserică și au întrebat de moaștele Sfântului Nicolae, spunând că vor să se închine la ele. Atunci li s-a arătat mormântul; se afla sub pardoseală, în pământ, unde erau adăpostite moaștele Sfantului Nicolae. Dând la o parte pardoseala bisericii, barezii au găsit racla sfântului, care era plină de mir bine mirositor izvorât din cinstitele sale moaște. Preoții au strâns mirul în vase și, luând moaștele, le-au dus la corăbiile lor și au plecat spre Italia. Au ajuns la Bari într-o zi de duminică. Potrivit unei alte tradiții, Sfantul Nicolae a trecut prin Bari în drumul său spre Roma, alegând localitatea încă din timpul vieții drept loc de înmormântare.
Moaste ale sfantului, parti din ce a fost Sfantul Nicolae au ajuns la Bari în data de 9 mai 1087. Trebuie menționat faptul că misiunea a fost destul de dificilă, deoarece la acea dată competiția dintre Bari și Veneția era foarte mare; ambele orașe italiene își doreau să dețină relicvele sfântului. În cele din urmă, o parte va ajunge și la venețieni și, de aici, în întreaga lume, inclusiv la București, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Se întâmpla în vremea voievodului Mihai Viteazul.
Cripta Sfântului Nicolae din Bari, cu 26 de coloane ce susțin capiteluri bizantine și romanice, păstrează moaștele sfântului și a fost sfințită în anul 1089 de către Papa Urban al II-lea. Elias, abate al unei mănăstiri din apropiere, a fost numit primul arhiepiscop. Edificiul a fost deschis oficial în anul 1197 în prezența vicarului imperial și a numeroșilor episcopi, prelați și nobili. Interiorul este format dintr-o navă și două abside despărțite prin coloane de granit. Prezbiteriul este separat de restul edificiului cu ajutorul a trei arce sprijinite pe coloane de influență bizantină. Bazilica are formă pătrată, ceea ce o face să semene mai degrabă cu un castel decât cu un edificiu bisericesc. Acest lucru este întărit de prezența a două turnuri masive situate în părțile laterale ale fațadei.
George Grigoriu: Cu Necula la Sfantul Niculae. De unde ar trebui să începem pelerinajul nostru la Bari?
conf. univ. dr. Constantin Necula: Da (zambind), m-ai surprins cu jocul tau de cuvinte. Ne aflăm în piațeta din fața Bazilicii Sfantul Nicolae din Bari. Suntem într-o veche căpitănie grecească, deoarece Bari era odinioară capitala Imperiului Bizantin în zona aceasta, fiind condusă de un căpitan. Nu departe de aici se află o biserică romanică închinată Sfântului Grigore de Nazianz, Sfântului Erem și Sfântului Dimitrie. Pe vremuri, în zonă erau patru bazilici; trei dintre ele au fost dărâmate, iar pe locul lor s-a construit actuala catedrală care adăpostește moaștele Sfantul Nicolae. Pesemne că sfinții amintiți mai sus și-au dorit foarte mult ca cei 62 de marinari barezi să aducă aici moaștele Sfantul Nicolae.
De jur împrejur era o construcție asemănătoare unei fortificații mărețe care proteja cetatea și de pe care se păzea marea, întrucât Bari este port la Marea Adriatică.
În apropiere se află o casă de pelerinaje specifică acelor vremuri. Odată cu aducerea moaștelor la Bari, a sporit și numărul pelerinilor care au venit în cetate.
Începând cu 1954, au fost făcute cercetări mai amănunțite asupra Sfântului Nicolae și s-a demonstrat că 85% dintre moaștele sale se află aici. Mai mult decât atât, Mussolini a dăruit această bazilică Vaticanului. Înainte, părinții priori ai acestei mănăstiri erau desemnați de statul italian sau de conducerea regiunii. Așadar, Bazilica Sfântul Nicolae este una dintre bazilicile Vaticanului aflate în afara zidurilor lui, așa cum este și Biserica Sfântul Antonie de Padova.
Catedrala Sfântul Nicolae din Bari unește Bizanțul cu Roma și, deși se află în Italia, aparține încă Bizanțului, fapt ce se simte în duhul rugăciunii. Este o bazilică papală minoră care protejează cultul ortodox, pentru a putea să-și desăvârșească liturghiile și să-și slujească acatistele către Sfântul Nicolae. Acest mare sfânt al creștinătății continuă să facă minuni și adună în jurul lui ortodocși români, ruși sau georgieni.
Orașul Bari este un punct extrem de important pentru geografia spirituală a lumii. Ne-am întâlnit cu mulți reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe, dar și cu catolici de diferite ordine.
George Grigoriu: Am putea spune că nici nu contează ce limbă vorbești aici.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Important este să vorbești italiana, ca să te poți înțelege cu Donatto – unul dintre ghizii noștri –, care știe toată istoria catedralei.
Ne-am început pelerinajul în zori la Sfântul Nicandru, episcop și martir de Mira, ucenicul Sfântului Apostol Pavel și pentru Sfantul Nicolae bunicul. În jurul anului 70 d. Hr. Nicandru este hirotonit episcop al Mirelor Lichiei. Intrând în comunitate, îi transformă în creștini pe păgânii de acolo, împreună cu un prieten de-al său, Hermes. Cei doi sunt martirizați în aceeași zi a anului 95 de către prefectul din perioada lui Domițian.
George Grigoriu: Altfel spus, am dat istoria înapoi cu aproape 2000 de ani.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Am încercat să arătăm că ierarhia Bisericii nu se joacă la zar, nefiind disponibilă la voia întâmplării și a politicului; în cea mai mare parte ține de succesiunea apostolică. De pildă, de la episcopul de azi din Bari putem merge până departe, în primul secol creștin.
La biserica închinată Sfântului Nicandru, situată în apropiere de Bari, se găsesc trei turnuri de cetate în care arde o singură flacără, iar la Bazilica San Nicola se află o corabie de-a sa în care, de asemeea, arde o flacără. Sfântul Nicandru este prăznuit în ziua de 5 noiembrie, deși moare cu o zi înainte; italienii îl cinstesc la 5 noiembrie, deoarece în ajun este sărbătoarea Sfântului Carlo Borromeo, un mare apostol al Italiei și un renumit profesor de catehetică.
Vecernia pentru praznicul Sfântului Nicandru, precum și cea a Sfantul Nicolae sunt săvârșite de ortodocși. Aceștia sfințesc untdelemnul împreună cu catolicii; episcopul catolic și cel ortodox, care participă la slujbă, toarnă untdelemnul pe cele două turnuri; uleiul sfințit ajunge într-o singură candelă și aprinde o singură flacără. Este cea mai frumoasă imagine a unității Bisericii, a universalității ortodoxe sau a ortodoxiei catolicismului. Cred că este momentul să învățăm să aprindem astfel de candele; este vizibil că atât la Sfântul Nicandru, cât și la Sfantul Nicolae uleiul „ortodox” se amestecă cu uleiul „catolic” și rămâne o singură flacără.
George Grigoriu: Mărturisesc că inițiativa pelerinajului la Sfântul Nicandru îi aparține părintelui Necula. În felul acesta, am depănat firul istoriei cu aproape trei sute de ani înainte de Sfantul Nicolae.
conf. univ. dr. Constantin Necula: În definitiv, venirea Sfântului Nicolae la cârma Mirelor Lichiei stă în voia Sfântului Nicandru. Spun asta, întrucât una dintre poveștile apocrife referitoare la modul in care a trait Sfantul Nicolae ne vorbește despre venirea sa ca episcop în Mira Lichiei, „chemat” fiind de către Sfântul Nicandru. Așadar, nu voturile te cheamă la episcopat. Sensul deplin îl presupune calificarea în apostolie a ierarhiei.
George Grigoriu: Poate că acest aspect ar trebui să fie mai bine cercetat de către cei care iși doresc să ințeleagă cu adevarat modul in care funcționează Biserica. Dar, propun, să continuăm cu prezentarea acestei minunate bazilici.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Intrând în Bazilica San Nicola, vom vedea un colț cu totul special, în care se află obiecte extrem de importante din istoria creștinismului: bucăți din racla cu care au fost transportate moaștele din Mira până la Bari, un spin din Coroana Mântuitorului, antebrațul Sfântului Toma, precum și dintele Sfintei Maria Magdalena.
George Grigoriu: Este o comuniune a sfinților aici, care ne cheamă și pe noi la înțelegere, la asumare, la unirea trainică dintre noi.
conf. univ. dr. Constantin Necula: În plus, în capela care adăpostește moaștele se află un bust al Sfântului Ierarh Nicolae, așezat pe racla cea mare de argint în care s-au aflat o vreme sfintele rămășițe. Este ca o carte, singura pe care mi-ar plăcea să o citesc; înăuntrul ei se află o sticluță din mana Sfântului Nicolae.
George Grigoriu: Aș vrea să le explicăm telespectatorilor ce înseamnă termenul de mană.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Mana este o apă sfințită, specială; e uleioasă și curge la marile sărbători din trupul sfântului. Prin mana revărsată din trupul lui, Sfantul Nicolae participă în momentele grele ale omenirii la istoria Bisericii; se spune chiar că sfântul ar fi plâns în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Sub lemnele pe care au fost așezate moaștele se afla o pânzătură de lână care cu timpul a devenit foarte fragilă, întrucât s-a îmbibat de mană. Așa sunt sfinții: când se îmbibă de harul lui Dumnezeu, devin foarte fragili. Din momentul în care a fost adusă aici și până în 1954, racla de argint a fost conservată.
George Grigoriu: Nu poți să rămâi indiferent la tot ce vezi aici.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Este important ca, văzând toate acestea, să începem să medităm mai mult la lucrurile pentru care merită să trăim și să ne înțelepțim.
George Grigoriu: Pe cei care își doresc să viziteze Italia îi îndemnăm să se abată pe la Bari.
conf. univ. dr. Constantin Necula: La fel îi sfătuim și pe românii care trăiesc în Italia, dar care sunt ancorați prea mult în muncă și prea puțin în spiritualitate. Vă invităm să veniți să vă închinați la Sfântul Nicolae.
George Grigoriu: Aici trebuie să facem o precizare, pentru românii de acasa. Acestia au șansa să se închine la mâna dreaptă a sfântului în Biserica Sf. Gheorghe Nou din inima Bucureștiului.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Așa este. În apropiere de bazilica din Bari se află unul dintre cele mai mari institute de cercetare dedicat în întregime Sfântului Nicolae.
George Grigoriu: Acest institut a fost deschis, întrucât la acea dată existau unele suspiciuni cu privire la autenticitatea mâinii drepte a sfântului, însă experții au certificat relicva.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Trebuie să fim atenți la următorul aspect: vom găsi întotdeauna dovezi, dacă vom rămâne în Adevăr. De vom alerga după dreptate, nu le vom descoperi. Sfântul Nicolae ne îndeamnă să stăm în Adevăr. Tot ce s-a construit de jur împrejurul acestei bazilici – un oraș întreg de altfel – ii apartine Lui – Sfantul Nicolae. Dacă pui un sfânt ca fundament al democrației, mergi mult mai departe decât îngăduie scrierea istoriei omenești.
George Grigoriu: Sfantul Nicolae este sfântul copilăriei, al celor mici și al celor mari deopotrivă.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Sfinții nu-i împart pe oameni în funcție de vârstă, așa cum face psihopedagogia modernă.
George Grigoriu: Așa este. Însă nu toți sfinții vin cu daruri la cei mici. Sfântul Nicolae este asemenea lui Moș Crăciun.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Toată deturnarea spre Crăciun a Sfântului Nicolae i-a făcut pe foarte mulți să se întrebe dacă mai există. Am scris o carte referitoare la acest subiect, ca urmare a unei provocări făcute fiului meu la școală. Sfantul Nicolae este un personaj istoric, aflat permanent în ajutorul copiilor. Să nu uităm nicio clipă că este gata oricând să revină în istorie. Cred că, dacă l-am provoca să revină mai des în istorie, am avea foarte mult de câștigat.
George Grigoriu: Să-l provocăm să revină în istorie, dar și în viețile noastre!
conf. univ. dr. Constantin Necula: Acest reportaj este ca un gând bun pentru șcheienii mei din Brașov; acolo, Sfantul Nicolae a fost atât de prezent, încât mulți dintre ei îi poartă numele. Mai mult, icoana cel mai des întâlnită în casele din Șcheii Brașovului este cea a Sfântului Nicolae. Vezi, râzi tu râzi cand spui de Necula si Nicolae dar există si aici o taină.
Pentru că mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află de aproape patru secole la București, fiind adusă de voievodul Mihai Viteazul, iar cei mai mulți dintre noi aleg să i se închine la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, am decis că este util să amintim de acest loc.
dr. Emil Nedelea Cărămizaru: Noi, românii, avem un mare privilegiu duhovnicesc: timp de peste patru secole mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae binecuvântează ca o lumină întreaga țară din chiar inima Capitalei. La Bari se află 48% din rămășițele sfântului, ca dovadă a expertizelor antropologice din anul 1957. Biserica Sfântul Gheorghe Nou este singura din Europa de Est care adăpostește o parte importantă din moaștele acestui sfânt; este vorba, așa cum spuneam, despre mâna sa dreaptă, adusă de voievodul martir Mihai Viteazul, împreună cu doamna Stanca și cu fiul lor, Necula, viitorul domn al Țării Românești. Pe raclă stă scris: „Eu, Mihail, dăruit-am această mână dreaptă a Sfântului Nicolae la Biserica Sfântul Gheorghe.” Dania de mare preț a fost făcută prin contribuția și prin pecetea pusă pe raclă a mitropolitului Eftimie al Țării Românești din vremea lui Mihai Viteazul. Așadar, relicva are dublă autenticitate: autoritatea de stat, prin intermediul lui Mihail voievod, o voce ascultată nu numai în țară, ci pe întreagul continent, datorită contribuției sale la apărarea dreptei credințe și a creștinismului de la porțile Europei, unde băteau vânturile din toate părțile, și autoritatea bisericească, prin prezența mitropolitului Eftimie.
Acolo este menționat și cel care a făcut înscrisul. Marele profesor și academician Alexandru Elian (1910-1998) este cel care a autentificat în 1965 la Academia Română această raclă a Sfântului Ierarh Nicolae. Așadar, are și girul Academiei Române.
Odorul Sfântului Ierarh Nicolae binecuvântează ca o candelă aprinsă, de la Kilometrul 0 al României o întreagă țară ortodoxă căutătoare de Dumnezeu, mărturisitoare și recunoscătoare față de sfinții Bisericii și iubitoare de Hristos.
George Grigoriu: Ni se întâmplă același lucru ca și la Roma: părintele Necula, cum are o fereastră, se pierde prin librării. E riscant să pleci cu el la drum…
conf. univ. dr. Constantin Necula: Era nevoie să-mi împrospătez cunoștințele referitoare la viața sfântului. Îmi dau seama că modul în care se face cercetare în Occident este pe zi ce trece mult mai avansat decât la noi.
Ne aflăm în primul plan al Catedralei San Nicola, un vechi palat bizantin transformat cu timpul în bazilică. Construirea acestui edificiu spiritual a durat 108 ani.
Bari este o regiune în care marea se întretăia odinioară cu uscatul. De sus, de pe acoperișul catedralei, se vede foarte bine vechiul port al Sfântului Antonie, iar lângă port era o insulă străveche a unor eremiți, păstrați și protejați mult timp în acea zonă. Peste drum de catedrală se află Biserica Sfântul Antonie, ridicată pe zidul vechii cetăți. Donatto, paracliserul Bazilicii San Nicola, ne-a povestit despre modul în care acea insulă s-a transformat de-a lungul istoriei în leprozerie. Tot de la el am aflat că, atunci când iese cu barca în larg, zărește încă vechea cetate, insula și biserica de odinioară.
Catedrala Sfântul Nicolae are 40 de metri înălțime, iar locul în care sunt adăpostite moaștele se află la 10 metri sub pământ. „Bazilica este o «Cincizecime» de piatră” – i-am spus eu lui Donatto, însă el a adăugat: „Nu uita că Sfântul Nicolae este acolo de secole, păzind și marea, și pământul deopotrivă! El este podul care unește pământul cu marea.”
George Grigoriu: Ne îndreptăm spre cel mai important loc al bazilicii – mormântul Sfântului Nicolae.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Mormântul sfântului este așezat într-o veche capelă bizantină, dezvoltată ulterior în alte stiluri, precum cel neoromanic. Aici sunt păstrate câteva puncte de reper pentru creștinism, dintre care cel mai important este, fără îndoială, mormântul Sfântului Nicolae, unde se află și sfintele sale rămășițe pămânești, chiar sub altarul central.
George Grigoriu: Așa cum spuneam, cel mai important loc al Bazilicii San Nicola este mormântul Sfântului Nicolae. Iată-ne ajunși lângă el!
conf. univ. dr. Constantin Necula: Aș îndrăzni să spun că este cel mai important loc al Italiei de Sud; în jurul acestei bazilici se desfășoară toată viața spirituală a celor din Bari și din regiunea Apulia.
George Grigoriu: Mormântul Sfântului Nicolae este un obiectiv esențial pentru întreaga creștinătate.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Așa este. Alături de noi se roagă un preot rus, mai devreme am participat la o mesă catolică, noi înșine ne-am închinat și am făcut Acatistul Sfântului Nicolae. Altfel spus, această bazilică este un spațiu în care sfântul rămâne ceea ce a fost toată viața sa: un făcător de minuni, iar în vremurile tulburi pe care le trăim acum una dintre minuni este unitatea.
George Grigoriu: Sfântul Nicolae ne adună la un loc indiferent de nație, de limbă, de culoare. De altfel, ceea ce ne-a atras atenția în biserică este faptul că sfântul nu apare cu chipul luminos pe care îl cunoaștem din icoanele bizantine, cu trăsături europene ci are mai degrabă trăsături orientale, chiar și culoarea pielii este mult mai inchisă.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Se naște în Patara, o localitate din Asia Mică, în jurul anului 280 d. Hr. Patara era un port foarte cunoscut, fiindcă aici se încărcau și se descărcau nave cu grâu. În această zonă, Sfântul Apostol Pavel predicase cu ani în urmă. Mira Lichiei și Patara sunt două regiuni de maximă anduranță pentru apostolatul lui Pavel; el trece de la Milet prin Patara și ajunge în zona Mira Lichiei. Aici vine și una dintre ucenicele sale, ca să-l întâlnească. Prin urmare, Patara și Mira Lichiei sunt o zonă ferventă de creștinism încă din zorii lui. Cele două localități se află în Asia Mică, pe unul dintre țărmurile Turciei de astăzi. Aici se adunau mulți oameni; negustorii care doreau să treacă spre Alexandria trebuiau să treacă pe aici, alții însă veneau încărcați cu mărfuri dinspre Egipt și se opreau tot în Patara și în Mira Lichiei.
Sfântul Nicolae, al cărui chip îl cunoaștem din icoanele de acasă, este „spălat” din punct de vedere iconografic de lumină, este transcendent prin chiar prezența lui în mijlocul nostru. În Bazilica San Nicola chipul sfântului are culoarea omului din Patara, adică puțin negricios.
Din nefericire pentru noi, biografia sfântului se confundă cu cea a unui alt sfânt Nicolae (480-556), născut în apropiere de Mira Lichiei, episcop de Pinara și stareț al Mănăstirii din Sion. Diferența dintre ei este de vreo 200 de ani.
George Grigoriu: Este o diferență mare, într-adevăr, însă ceea ce îi unește e sfințenia.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Da, dar și evlavia oamenilor pentru ei. Când au tradus Legenda Aurea, rușii au comprimat aceste două personaje într-unu singur. În iconografia rusească Sfantul Nicolae este înfățișat cu barba creață, cu obrajii rumeni și cu fața luminoasă. Iconograful bizantin este mult mai atent la felul în care îl reprezintă, înfățișându-l asemenea unui ascet.
George Grigoriu: Nu ar trebui să renunțăm la astfel de discrepanțe?
conf. univ. dr. Constantin Necula: Poate fi o lecție. Este limpede că lucrurile care ne tulbură ne unesc.
Moaștele Sfântului Nicolae au fost încă de la început un prilej de sminteală pentru Biserică; se spune că au fost „furate” de la venețieni de către barezi. Sunt două legende referitoare la acest moment – una latinească și una grecească, numită Cronica lui Nicefor grecul. Aflați la Alexandria, în timp ce își descărcau mărfurile, barezii află de la venețieni că se îndreaptă spre Mira Lichiei ca să ia moaștele sfântului și pleacă înaintea lor. Ajung mai repede decât venețienii, intră în contact cu cetățenii din Mira Lichiei și iau moaștele dintr-o scăldătoare de mir. Când diaconul deschide racla de piatră, ca să le scoată de acolo, mirul izvorăște din sfintele rămășițe.
O tradiție mai veche ne spune că, imediat după moartea sfântului, un împărat bizantin i-a cerut unuia dintre secretarii lui să îi aducă părticele din moaște. În raclă era o gaură prin care se făcea aerisirea; prin această gaură secretarul a luat degetul cel mare al sfântului și l-a pus în buzunar. Pe măsură ce se depărta de Mira Lichiei, din degetul Sfantului Nicolae izvora mir, astfel că gestul secretarului nu mai putea fi ascuns, fiindcă mirul împrăștia bună mireasmă; speriat, omul s-a întors la Mira Lichiei și a așezat în raclă odorul.
Sunt foarte multe astfel de încercări legate de rămășițele pământești ale Sfântului Nicolae. Între timp, faima lui crescuse foarte mult. De altfel, sunt nenumărate legende care descriu întâmplări petrecute pe mare în timpul călătoriei barezilor spre Mira Lichiei.
George Grigoriu: Nu sunt chiar legende în sensul unor povestioare, ci adevărate tradiții istorice.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Întocmai. Lumea ne acuză de foarte multe ori că spunem povești. Da, dar sunt povești atestate. Legenda despre aducerea moaștelor la Bari este o mărturie scrisă a acelui eveniment. De asemenea, există alte câteva povești impresionante despre viața pe care a trait-o Sfantul Nicolae. Prima biografie, apărută spre anul 800, îi aparține arhimandritului grec Mihail. În scrierea sa, folosește surse originale, cum ar fi momentul in care Sfantul Nicolae a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325); Sfantul Nicolae apare trecut pe cea de-a patra listă de participanți la acest conciliu, întrucât avusese un conflict cu secretarul împăratului Constantin cel Mare, în urma căruia a fost condamnat la închisoare.
În ceea ce privește moaștele care se găsesc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul 0 al României, spuneam că o vreme au fost pricină de sminteală pentru presă. Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai buni specialiști în domeniu, preot paroh la Bari de mai bine de trei decenii, care ne-a oferit una dintre cele mai plauzibile explicații: după barezi, au venit și venețienii să ia ce mai rămăsese din moaște; acele părticele se păstrează astăzi într-o biserică din oraș.
În perioada 900-1954/1957, mormântul de la Bari a fost sigilat. După ce le-au scos din raclă, barezii au vărsat moaștele într-un sarcofag de piatră, pe care l-au sigilat apoi. În 1954, când osemintele sfinte au fost scoase pentru cercetare, s-a constatat că o parte dintre ele lipsea, inclusiv falangele de la mâna dreaptă a sfântului, care se află la București. Ținând cont că voievozii noștri plăteau datoriile multora dintre duci și ducese, am putea crede că mâna dreaptă a sfântului a ajuns la noi de la Veneția, nu de la Bari.
George Grigoriu: În plus, Mihai Viteazul avea o relație foarte bună cu venețienii.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Relația românilor cu cetățile maritime – Pisa, Genova, Bari, Veneția – nu este de ieri, de azi. Pe teritoriul românesc au trăit dominicani – în Dobrogea – și franciscani – în Moldova –, inclusiv ca urmare a relațiilor istorice pe care le-au întreținut cu Occidentul de astăzi.
Analiza de trup a Sfântului Nicolae ne îndepărtează de analiza de duh; mai exact, avem foarte mulți specialiști în numărat oase, însă foarte puțini în numărat minuni.
George Grigoriu: Și sunt prea puțini istorici care să vorbească despre viata pe care a avut-o Sfantul Nicolae. O mică cercetare istorică ar întări cele arătate de noi aici.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Când am lucrat la cartea Viața Sfântului Ierarh Nicolae. Făcătorul de minuni, dăruitorul, a trebuit să vin la Bari și să-mi cumpăr cărțile necesare acestei cercetări. În țară nu aveam aproape nimic. Cartea este un fel de istorie povestită, o cateheză despre Sfantul Nicolae.
De ce este important să cunoaștem viața acestui sfânt?, s-ar întreba mulți; când ne rugăm, nu avem nevoie să știm date istorice. Ei bine, viața unui sfânt ne apropie mai mult de el, ne ajută să-i înțelegem rostul pe pământ. De pildă, povestea teribilă cu cele trei surori salvate de Sfântul Nicolae este cea mai cunoscută tradiție și poate căpăta semnificație de legendă – legenda primei iubiri. Pe atunci Sfântul locuia la Patara, motiv pentru care în majoritatea versiunilor acțiunea se plasează în această regiune, nu la Mira Lichiei. Părinții lui Nicolae muriseră, iar el nu era ultimul om din cetate, căci moștenise o avere considerabilă. Într-o bună zi, Sfantul Nicolae a auzit că un vecin de-al lui, care avea un armator, își pierduse corăbiile și, ca să-și plătească datoriile, a plănuit să-și vândă cele trei fete. Tradiția vremii cerea ca atunci când exista o asemenea pierdere să se ofere altceva în schimb.
Unul dintre cei la care omul avea datorii i-a cerut prima fată, însă ea era îndrăgostită de un cavaler. Aflând toate acestea, Nicolae și-a vândut o parte din moștenire și, într-o noapte cu lună ascunsă, i-a aruncat omului pungile cu galbeni peste geam; a reușit astfel să o salveze pe prima fată, care s-a căsătorit cu alesul inimii ei .După un timp, istoria s-a repetat, fapt care l-a șocat pe tatăl fetelor; acesta nu înțelege ce se întâmplă, de unde vin pungile cu aur. Cu banii oferiți în secret de Nicolae s-au plătit datoriile și s-a făcut a doua nuntă pentru fata mijlocie. Dorind să o ajute și pe Maria, cea de-a treia fiică a bărbatului, Sfântul Nicolae a fost demascat. Când a traversat piața Patarei, luna era ascunsă sub un nor, însă când a aruncat punga cu galbeni, norii s-au dat la o parte, lăsând să se arate, în lumina astrului nocturn, chipul blând al tânărului Nicolae care săvârșea minunea ajutorării fratelui. Tatăl fetelor l-a văzut și l-a recunoscut pe tânăr, însă el l-a rugat să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
În acea noapte Nicolae a fugit din Patara la Mira Lichiei. Pe drum avea să se întâmple o altă minune teribilă: dintr-un copil a devenit în zori episcop. Episcopul Mirelor Lichiei murise în urmă cu câteva zile și se stabilise ca primul bărbat care avea să intre în zori în biserică acela să primească acest titlu clerical. Într-adevăr, când tânărul Nicolae, „hăituit” de milostenia sa, a ajuns în Mira Lichiei, a fost chemat la înalta treaptă de episcop. Cât despre Maria, cea de-a treia fată salvată de tânărul Nicolae, se știe că nu s-a căsătorit, ci a devenit călugăriță în apropiere de Mirele Lichiei. Putem bănui că Maria îl iubea foarte mult pe Nicolae; L-au ales amândoi pe Hristos de mire și s-au supus iubirii celei înalte – sâmburele creștinismului.
George Grigoriu: În biografia Sfântului Nicolae sunt două aspecte interesante: se remarcă, pe de o parte, generozitatea, bunătatea sa, iar, pe de altă parte, corectitudinea, dorința de a face dreptate, dacă ne referim la palma pe care i-o dă lui Arie.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Am tradus Viața Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei și tind să cred că Spiridon a fost cel care l-a lovit pe Arie – fiind un cioban cipriot, putea să aibă în mod real această atitudine. În ceea ce îl privește pe Sfântul Nicolae, un lucru este cert: i se supunea episcopului de Niceea, pe nume Teofil, care era un pic semiarian. La Primul Sinod Ecumenic de la Niceea au vrut să-l condamne și pe acest episcop, însă Nicolae a intervenit, apărându-l și promițând că după o zi întreagă de discuții îl va lămuri cu privire la dreapta credință. Se pare că așa a fost. De altfel, unii dintre cercetătorii de la Bari susțin că se păstrează chiar părți întregi dintr-o omilie a Sfântului Nicolae în apărarea Dumnezeirii Fiului. Sunt convins că este așa.
În plus, Sfântul Nicolae l-a ajutat pe episcopul Teofil să înțeleagă taina ortodoxiei, aspect care l-a supărat pe unul dintre secretarii împăratului Constantin cel Mare. Acesta din urmă l-a arestat, l-a aruncat în temniță, i-a ras barba, i-a luat hainele de pe el și l-a lăsat într-un veșmânt foarte lung. Ca să-și bată joc de el, l-a trimis a doua zi să slujească liturghia într-un spațiu bizantin. Peste noapte, Sfântul Nicolae a visat-o pe Maica Domnului, care i-a dat înapoi omoforul, spunându-i: „Ceea ce a hirotonit Fiul meu nimeni nu poate să scoată din hirotonie.” Există și o celebră icoană în care este zugrăvit Sfântul Nicola alături de Maica Domnului și de Mântuitorul Iisus Hristos sau de Sfântul Ioan Botezătorul.
După ce a ieșit din temniță, s-a apropiat de altar ca să slujească, iar barba i-a crescut la loc în chip minunat, fapt care l-a speriat foarte tare pe secretarul de la Constantinopol; a înțeles că lucrurile nu se petrec chiar cum vor oamenii politici. Precizez că împăratul Constantin cel Mare avea pe atunci rolul de „episcop” în afara Bisericii.
George Grigoriu: Cu timpul, împăratul Constantin cel Mare va juca un rol extrem de important in istoria creștinismului și implicit in viața Bisericii.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Este important să subliniem că imaginea negociatorului se opune imaginii loviturii date peste obraz. Cred însă că Arie merita palma și de la Sfântul Spiridon, și de la Sfântul Nicolae. În schimb, Sfântului Spiridon i se atribuie minunea cu o cărămidă: când i s-a cerut să arate Treimea cea de o Ființă, a luat o cărămidă, s-a rugat, și cărămida s-a despărțit în foc, apă și pământ.
George Grigoriu: Este cea mai frumoasă definiție a Sfintei Treimi. Teologia Sfintei Treimi este greu de înțeles chiar și astăzi: Trei Persoane, o singură Ființă.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Dogmele Bisericii sunt învățături de credință imuabile; ele nu se schimbă pentru că așa vor cei care ies în stradă. Este important să lămurim ce poate fi schimbat și ce nu poate fi schimbat în Biserică. Se pot shimba, de pildă, atitudinea noastră pastorală, convertirea la omenie – unul dintre marile caractere pe care trebuie să ni le construim în anii care vin –, însă nu pot fi schimbate învățăturile de credință care țin Biserica.
George Grigoriu: Este Sfântul Nicolae cel mai bun exemplu în acest sens? Nu negociază dogma, crede cu tărie în ea.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Negociază în schimb salvarea celor trei tineri care intră într-un conflict militar. Aceștia sunt luați prizonieri și, tocmai când se află pe punctul de a fi uciși, Sfântul Nicolae cere să fie omorât el în locul lor.
George Grigoriu: Pare-se ca acest sfânt ne-a oferit în urmă cu șaptesprezece secole răspunsurile pe care le căutăm noi astăzi.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Noi, astăzi, nu căutăm răspunsurile acolo unde trebuie. Pe Google nu vei afla niciodată ce a făcut Sfântul Nicolae. Este foarte important ca Biserica să repovestească viața acestui sfânt. Greșeala foarte gravă pe care o facem noi, clericii, față de credincioși este că nu repovestim corect Evanghelia, nu o punem la îndemâna tinerelor generații prin cuvinte vii, care să-i facă să-și dorească să ajungă la Bari – punctul 0 al credinței noastre în ceea ce privește prezența sfinților printre noi.
Celor care ne acuză că suntem „pupători de moaște” le doresc să simtă un pic din șoapta și din bucuria spațiului acestuia. L-am rugat pe operatorul nostru să mărească el capacitatea de înregistrare a sunetului, fiindcă nu e deloc politicos să vorbești tare în Bazilica San Nicola.
George Grigoriu: Odată ajuns aici, nu-ți mai dorești să faci nici măcar o fotografie; atmosfera se simte, se trăiește cu sufletul.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Am fost și aseară în acest loc și am plecat marcați. Am reușit să realizăm materialul de față cu ajutorul părinților dominicani și al părintelui Mihai, preotul paroh ortodox de la Bari.
Acum, când noi vorbim, este ora 8 a. m. Sunt zeci de oameni – majoritatea dintre ei din îndepărtata Rusie – care au venit aici de la 7 să se roage, făcând Acatistul Sfântului Nicolae.
George Grigoriu: Acest reportaj este darul nostru pentru cei care îl serbează astăzi pe Sfântul Nicolae. El vine în casele fiecăruia dintre noi nu doar lăsând ceva în ghetuțe, ci și prin intermediul televizorului.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Efortul nostru nu are sens dacă nu ajunge în casele și în inimile celor de acasă. Cred că în momentul în care va fi difuzat materialul, oamenii vor lua prânzul la marele praznic al Sfântului Nicolae; prin intermediul acestei emisiuni vom reuși să le binecuvântăm această zi, aducându-l mai aproape de ei pe sfântul care a trăit și s-a dezvoltat istoric, care a făcut și face în continuare multe minuni – una dintre ele fiind chiar prezența noastră la Bari – și care este slujit de oameni. Prin mijlocirea Sfântului Nicolae, ne întâlnim cu Hristos, de aceea este important.
George Grigoriu: Si atunci, va intreb parinte: Cine este Hristos? – o întrebare care a creat multă tensiune în perioada Sinoadelor Ecumenice, dar care, de multe ori inseamna o piatra de poticnire si pentru omul contemporan.
conf. univ. dr. Constantin Necula: Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.”
Atunci când cei din presă mă întreabă: „Părinte, ce credeți despre…?”, le răspund: „Eu nu cred decât întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului…” Prin urmare, Crezul rămâne valabil până în zilele noastre; el este fundamentul mântuirii noastre.
Sfântul Nicolae este un făcător de Crez; a scris cel puțin o literă în Crezul niceo-constantinopolitan și a mărturisit-o cu propriul sânge. Nu în ultimul rând, s-a împărtășit de Hristos, dăruindu-L mai departe.
De aproape șaptesprezece secole, cu mic, cu mare, umanitatea trăiește și retrăiește cu o emoție neîncetată povestea Moșului, este sfântul copilăriei, simbol al iubirii, al bunătății și al generozității. Ne-am trezit cu el în calendarul sufletesc dinainte de a desluși slovele și a citi în cel din perete. Pentru cei mai mulți dintre noi, bătrânul alb cu nuielușa ce umple ghetuțele frumos aranjate în holul casei cu dulciuri și cu daruri vine parcă din cărțile cu personaje de poveste. Și atunci, închidem ochii, pentru a-i retrăi povestea. Ceea ce uităm este faptul că Nicolae a fost un om la fel ca noi, în carne și oase, dar care a ales iubirea și generozitatea față de semeni în locul egoismului, a fost un om ce nu a ezitat să-și vândă averea, pentru a oferi un zâmbet cald celor aflați în nevoință. Iar atunci când balanța adevărului risca să se rostogolească, din barba-i blândă ieșea fum, iar nuielușa devenea bici năprasnic. Astăzi, îl venerăm ca sfânt și bine facem, ne place să ne bucurăm de el aproape ca într-o reclamă; ne mai rămâne un singur lucru: să-i asumăm și viața ca exemplu. Și astfel, într-o logică a echilibrului, Sfântul Nicolae s-ar bucura și el de noi, și nu doar pentru noi.
Dar pentru că dintre toți sfântul îi iubește cel mai mult pe copii, la ieșirea din biserică am fost întâmpinați de un grup de aproape 100 de copii italieni care veniseră să-și facă ora de religie la mormântul lui. Entuziasmați de întâlnirea cu noi, micuții au ținut să le transmită copiilor din România mesajul lor de Sfântul Nicolae. În definitiv, limbajul copilăriei, bucuria de pe chipurile lor și sărbătoarea din suflete nu mai au nevoie de nicio traducere.
George Grigoriu: Vă dorim un praznic binecuvântat, cu gânduri bune și, mai presus de darurile din ghetuțe, bunătate în suflet, dragoste față de aproapele, pace și bucurie!
