„Nu minunile Îl descoperă pe Dumnezeu oamenilor, ci acel ceva despre Dumnezeu se descoperă în inima pregătită pentru asta. Este ceea ce se numește «arderea inimii»”, spunea părintele Serafim Rose. Cuvântul său definește cel mai bine viața unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai lumii ortodoxe, Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou. Deși a trăit la jumătatea secolului al XV-lea, nu s-a știut nimic despre acest mare sfânt timp de aproape cinci veacuri. Abia în anul 1950, la timpul rânduit de Dumnezeu, povestea sa a devenit cunoscută în întreaga lume.
Viața Sfântului Efrem a început providențial; micul Constantin s-a născut într-o familie cu șapte copii în 14 septembrie 1384, zi de mare praznic, în cetatea Trikala din Grecia. Tatăl lui a plecat la Domnul pe când Constantin era foarte mic. Au urmat vremuri tulburi și din pricina faptului că otomanii, deveniți stăpânitori ai regiunii Thessalia, au început să-i înroleze în armata lor de ieniceri pe toți tinerii din zonă. La vârsta de paisprezece ani, din dragoste de Dumnezeu, dar și din dorința de a nu fi luat în armata otomană, Constantin s-a călugărit și, cu binecuvântarea maicii sale, a intrat în Mănăstirea Buna Vestire situată lângă Nea Makri, pe muntele Amomon, în apropiere de Atena. A fost tuns în monahism cu numele de Efrem și a ales să-I slujească lui Hristos timp de douăzeci și șapte de ani.
În 1424, trupele otomane au atacat mănăstirea și i-au ucis prin decapitare pe toți călugării sfântului lăcaș. Singurul salvat a fost Efrem, care, obișnuind să se roage într-o peșteră din apropiere, nu se afla în acel moment în mănăstire. A fost, poate, doar o amânare rânduită de Dumnezeu, ca să poată înmormânta cu cinstea cuvenită trupurile batjocorite ale fraților săi întru Hristos. După aproape un an, în chiar ziua de 14 septembrie 1425, când împlinea 41 de ani, soldații otomani au atacat din nou mănăstirea și l-au răpit pe Efrem. Ca să-l determine să renunțe la credința în Hristos, turcii l-au supus timp de opt luni la torturi greu de imaginat, însă, văzând că nu reușesc să-i clintească voința, s-au hotărât să-i aplice cea mai cumplită lovitură: l-au crucificat cu capul în jos pe un copac, l-au bătut în cuie și apoi i-au înfipt în pântece un lemn înroșit în foc. Se întâmpla în ziua de 5 mai a anului 1426.
Copacul pe care Efrem a fost torturat se găsește și astăzi la mănăstirea de la Nea Makri, amintind de acel martiriu cumplit în urma căruia avea să se nască unul dintre cei mai mari sfinți ai ortodoxiei – Sfântul Efrem cel Nou.
Rămas necunoscut timp de aproape cinci secole, sfântul i s-a arătat într-o vedenie unei maici pe nume Macaria. Ea a descoperit locul părăsit pe care i-l indicase Sfântul Efrem și a început să facă cele rânduite de el, să curețe imprejurimile și să redeschidă vechea biserică a mănăstirii din Nea Makri. În ziua de 3 ianuarie a anului 1950, au fost descoperite atât moaștele, cât și haina monahală a sfântului, iar de atunci rămășițele sale pământești bine mirositoare revarsă minuni asupra celor care i se roagă cu credință, spunând: „Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu! (…) Învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert!”
Canonizarea Sfântului Efrem a fost un fapt absolut firesc, ca răspuns la evlavia celor care au dat mărturie despre nenumăratele sale minuni. Poate că tot sub semnul unei minuni a stat și realizarea primului nostru documentar despre viața Sfântului Efrem cel Nou; se întâmpla în 5 mai 2015 la Nea Makri. Tot ceea ce s-a petrecut la acea dată ar putea fi pus pe seama unor coincidențe, însă noi, cei care am realizat acea călătorie, știm astăzi că totul a fost doar „modul discret prin care Dumnezeu a lucrat” în viețile noastre. Acum, după cinci ani de la acea frumoasă călătorie, tot în ziua de 5 mai, continuăm povestea Sfântului Efrem dintr-un alt loc de suflet pentru credincioși: Mânăstirea Radu Voda din București, care adăpostește părticele din moaștele sfântului spre mângâierea multor suflete.
George Grigoriu: „Coincidența este modul discret prin care lucrează Dumnezeu”, spunea Albert Einstein. Așa se face că, în data de 5 mai a anului 2015, ne întâlneam pentru prima dată cu părintele Onufrie Cotoș în Grecia, la Nea Makri, moment proniator ce avea să deschidă un lung șir de călătorii pe urmele sfinților. Realizam atunci primul material televizat dedicat Sfântului Efrem cel Nou, un sfânt drag multora dintre noi, care astăzi ni se descoperă dintr-o nouă perspectivă. Hristos a înviat, părinte!
Onufrie Cotoș: Adevărat a înviat! Îmi aduc aminte cu bucurie în inimă de acea zi binecuvântată în care Sfântul Efrem a rânduit să ne întâlnim chiar de ziua lui. Așa a ajuns el în casa fiecărui român, binecuvântând cu harul Duhului Sfânt. Astăzi ne aflăm în mănăstirea mea de metanie, unde, îmcă din anul 2000, se află moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, iar de câțiva ani au fost aduse spre bucuria credincioșilor și părticele din moaștele Sfântului Efrem cel Nou.
George Grigoriu: Călătoria noastră de atunci ne-a purtat pe urmele pașilor Sfinților Nectarie, Ioan Rusu și Efrem. Acești mari sfinți ai ortodoxiei conlucrează spre bucuria și spre admirația creștinilor. Vă propun să refacem povestea de acum câțiva ani, călcând din nou pe urmele pașilor Sfântului Efrem, un sfânt care ne-a făcut să-l descoperim într-un mod tainic. Aveam nevoie de el, lumea toată avea nevoie de el. Iar astăzi, mai mult ca oricând, oamenii îl caută spre întărirea în credință. Existența Sfântului Efrem ne demonstrează cât de importante sunt credința, răbdarea și rolul lui Dumnezeu în viața fiecăruia. Mulți dintre noi se întreabă de ce Sfântul Efrem este cunoscut cu numele de „cel Nou”. Cum se explică aceasta?
Onufrie Cotoș: În icoana originală de la Mănăstirea Nea Makri stă scris: „Άγιος Εφραίμ ο νεοφανώς”, adică „cel nou arătat”. I-a fost rânduită această denumire, pentru că în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe există și alți sfinți cu numele de Efrem (Sfântul Efrem Sirul, spre exemplu, un sfânt din primele secole creștine). De aceea, Sinodul Bisericii Ecumenice a hotărât ca Sfântul Efrem prăznuit la data de 5 mai să fie „ο νεοφανώς”, „cel nou arătat”.
George Grigoriu: În plus, Sfântul Efrem cel Nou a trăit cu aproape șase secole în urmă, însă li s-a descoperit recent creștinilor, fiind canonizat abia în veacul al XX-lea.
Onufrie Cotoș: Sfântul i s-a arătat maicii starețe Macaria din Mănăstirea Bunei Vestiri în 3 ianuarie 1950; călugărița a avut o vedenie în care sfântul i-a indicat locul unde să meargă și să sape cu multă atenție și cu multă evlavie, pentru a-i descoperi trupul bine mirositor. Spre finalul vieții, Sfântul Efrem a avut parte de martiriu, asemenea altor mari sfinți ai ortodoxiei: Sfântul Mucenic Dimitrie, Sfântul Mucenic Gheorghe, Sfânta Varvara ori Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Este și motivul pentru care a fost numit și „Mare Mucenic”.
Sfântul Efrem cel Nou s-a născut în orașul Trikala în 14 septembrie 1384 din părinți credincioși, bine plăcuți lui Dumnezeu și a primit numele de Constantin. Acesta mai avea șase frați. Având în vedere contextul istoric al acelor vremuri – mă refer la incursiunile otomanilor în zona de nord a Greciei (Tesalia) –, regiunea Trikala a fost cucerită în 1395 în urma războaielor purtate de către turci împotriva grecilor. Mama sfântului văzând că turcii înrolează copii între 14 și 18 ani – sau chia mai tineri – pentru a-i forma ca ieniceri sau spahii, l-a sfătuit să nu se înroleze în armata inamică, ci să meargă la mănăstire, înrolându-se astfel în armata lui Hristos. Băiatul a ascultat de sfatul tainic al mamei, a plecat în regiunea Atica, aflată la sud de Atena (la vreo 30 de kilometri de oraș) și s-a stabilit la Mănăstirea Buna Vestire.
Nu departe de acest așezământ se afla pe atunci și Mănăstirea Achimiților (a celor care nu dorm niciodată), loc în care viețuiau foarte mulți monahi nevoitori. Acolo se săvârșeau opt liturghii pe zi (din trei în trei ore). Așadar, liturghia era neîntreruptă. Primind în inimă sfaturile de nevoință ale cuvioșilor mănăstirii, sfântul a început, la rândul lui, să se nevoiască – ținea post aspru și se ruga neîncetat –, fapt care îi plăcea lui Dumnezeu.
În anul 1424, mănăstirea a fost asediată de către otomani, iar părinții supuși la chinuri groaznice și apoi uciși. Sfântul Efrem nu se afla în mănăstire, era retras pentru rugăciune în Muntele Amoman, care străjuia lăcașul de cult. Când s-a întors la chilia sa, a găsit trupurile neînsuflețite ale tuturor părinților și le-a îngropat cu mare evlavie și cu multă dragoste. Apoi, a rămas să slujească în continuare aici. Un an mai târziu, la data de 14 septembrie 1425, otomanii au revenit în mănăstire și l-au găsit pe Sfântul Efrem în timp ce se ruga. Monahul a fost supus timp de opt luni la chinuri și torturi groaznice de către turci.
George Grigoriu: În iconografie, Sfântul Efrem este reprezentat ținând în mână, în dreptul pieptului, o flacără, ca simbol al dragostei lui pentru Hristos și al morții sale martirice.
Onufrie Cotoș: Este vorba despre flacăra credinței și a dragostei pentru Dumnezeu, care a ars neîncetat în inima lui. Încă de mic L-a iubit pe Hristos, mama lui sădindu-i în inimă sămânța iubirii de Dumnezeu. La sfârșitul vieții, Sfântul Efrem cel Nou a avut parte și de flacăra martirajului: trupul i-a fost spânzurat de un copac cu capul în jos și apoi străpuns cu o bucată de lemn înroșit în foc.
George Grigoriu: Sfântul a fost torturat opt luni la rând cu un singur scop: să renunțe la credința în Hristos. În ciuda suferințelor cumplite, nu a renunțat la dreapta credință, ci a rămas alături de Hristos, asemenea Sfântului Constantin Brâncoveanu, marele martir al neamului românesc. Sfântul Efrem cel Nou, dar și alți mari mărturisitori – Sfântul Dimitrie, Sfântul Gheorghe etc. – nu au ezitat să apere cu propria viață credința în Hristos.
Onufrie Cotoș: Modelul Sfântului Efrem a fost cel al martirilor din primele secole creștine; cred că în cele opt luni de tortură a fost întărit și de acești sfinți mucenici. Dumnezeu rânduiește în viața fiecărui om câte un ocrotitor. Așa se face că Sfântul Efrem cel Nou a devenit ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă, dar și al creștinilor din România, fiind un model de mărturisire de credință. Mai ales în aceste vremuri de grea încercare pentru întreaga lume sfântul devine pildă vie în viețile noastre.
George Grigoriu: Pentru că ați amintit de importanța credinței, dar și de Mănăstirea Radu Vodă din București, vă propun să continuăm discuția în interior, lângă racla cu părticele din moaștele Sfântului Efrem cel Nou. Iar cu această ocazie vom afla de la un cadru medical ce inseamnă cu adevarat minunile săvarsite de către Sf Efrem cel Nou.
Radu Țincu: Experiența legată de Sfântul Efrem este una personală. De altfel, cred că experiențele personale sunt cele mai convingătoare, fiindcă le trăiești intens, fiind parte a procesului. Este vorba despre un copil născut în urmă cu trei ani. Deși sarcina a evoluat normal, după câteva ore de la naștere pruncul a fost dus în secția de ATI, intubat și ventilat mecanic și i s-au pus unele diagnostice incompatibile cu viața. Se suspecta o boală metabolică în care nivelul de glucoză din creier nu putea fi atins, fapt pentru care organul ar fi cedat. Copilul a făcut un sepsis neonatal care a condus și la o malformație cardiacă importantă.
Am fost contactat de familie pentru sfaturi; după ce am citit anamneza, le-am spus cu tristețe că moartea copilașului este iminentă. Acest fapt i-a speriat foarte tare – era un copil mult așteptat –, așa că s-au îndreptat degrabă spre mănăstirea care adăpostește moaștele Sfântului Efrem. S-au rugat mult și au decis să-l boteze pe micuț indiferent de modul în care va evolua starea lui. Pruncul a fost botezat în secția de ATI chiar de soția mea și i-au pus numele Sfântului Efrem. Eu nu eram în țară, mă aflam la un congres. A doua zi, copilașul a fost extubat, iar starea lui părea că se îmbunătățește. Ca om de știință, nu am știut ce să cred la început; datele medicale pe care le văzusem în urmă cu doar o zi îmi arătaseră că nou-născutul va muri curând. Într-adevăr, starea micuțului s-a îmbunătățit, i-au fost repetate analizele și testele efectuate inițial, în urma cărora diagnosticul pus nu s-a mai confirmat. Infecția neonatală a evoluat favorabil ca urmare a administrării antibioticelor. A rămas doar acea malformație la inimă care necesita o intervenție chirurgicală. În viața copilașului a apărut un alt moment de cotitură: operația pe cord, ce trebuia realizată urgent, putea fi făcută doar la Târgu Mureș sau în străinătate. Din nefericire, problema aceasta nu și-a găsit rezolvarea în țară, așa că s-a luat în calcul plecarea de urgență în străinătate. Costurile unei astfel de intervenții sunt foarte mari în afară, fapt pentru care familia nu-și permitea să le suporte. Dar, în acel moment de cotitură, a apărut din nou intervenția divină: în doar câteva zile părinții au obținut acceptul statului român pentru efectuarea operației la un centru de specialitate din Italia. Copilul a fost operat de urgență, iar evoluția postoperatorie, foarte bună. Astăzi, micuțul are trei ani, se simte bine, nu mai are probleme de sănătate și se bucură de copilărie.
Ca medic, nu poți să nu te gândești cum a fost posibil ca dovezile științifice incontestabile – care conduceau către iminența morții bebelușului – să fie înlăturate în doar o zi. Evoluția pruncului s-a schimbat într-un mod nesperat și de neînțeles pentru mine, ca medic. În astfel de situații, nu ne rămâne decât să ne gândim la două aspecte: 1. puterea tămăduitoare a Botezului (pe care acest copil l-a primit în terapie intensivă) și 2. rugăciunea familiei către Sfântul Efrem.
George Grigoriu: Domnule doctor, putem spune că acest copil s-a născut a doua oară? Cea de-a doua naștere a lui reprezintă de fapt conștientizarea noastră, a tuturora, cu privire la rolul și la importanța credinței într-un asemenea moment.
Radu Țincu: Cu siguranță că acest copil s-a născut a doua oară. Toți cei care scapă din ghearele morții se nasc a doua oară. Este darul lui Dumnezeu pentru ei, momentul în care viața a învins moartea încă o dată. Acești oameni au o responsabilitate mult mai mare față de trupul și de sufletul lor. Au fost salvați cu un scop, de aceea nu trebuie să-și degradeze trupul și să-și îmbolnăveasc sufletul. Menirea lor pe pământ este să crească spiritual, să se bucure de acest dar primit a doua oară de la Dumnezeu: darul vieții.
George Grigoriu: „Dacă viața este darul lui Dumnezeu pentru om, modul în care omul își trăiește viața este darul său pentru Dumnezeu”, spunea Michelangelo. De aceea, viețile sfinților reprezintă un model – adesea greu de urmat – pentru fiecare dintre noi. Sfinții sunt deopotrivă o provocare și un răspuns la frământările noastre lăuntrice. Ni se întâmplă de multe ori ca atunci când suntem încercați să cerem minuni de la sfinți; nădejdea în ajutorul lor minunat ne alină sufletul, ne dă putere și chiar ne vindecă de diferite suferințe trupești. Minunile care se petrec în viața noastră sunt răspunsul lui Dumnezeu la credința noastră nestrămutată și la lăsarea în voia Lui. La Mănăstirea Radu Vodă din București vin foarte mulți oameni, fiindcă au auzit că aici se găsește racla cu părticele din moaștele Sfântului Efrem. Unii cer vindecare trupească, alții, ajutor sufletesc ori inspirație, iar alții, întărire în credință. Toți aceștia au nădejde că vor găsi răspuns la cererile lor lângă icoana Sfântului Efrem, un sfânt vechi, dar foarte actual.
Onufrie Cotoș: Cu voia Domnului, părticele din moaștele Sfântului Efrem cel Nou au fost primite cu mare bucurie și cu emoție sfântă de obștea Mănăstirii Radu Vodă în ziua de 3 mai a anului 2015. Astăzi, racla este așezată în pronaosul bisericii, lângă cea a Sfântului Nectarie. După cum ați spus, multă lume vine să se roage aici mai ales pentru lucrarea mântuitoare și pentru întrajutorarea minunată a celor doi sfinți. Cei care îngenunchează lângă raclele lor nu sunt deloc puțini – unii vin de departe, alții de aproape.
Am avut de multe ori ocazia să întâlnesc oameni care au dat mărturie despre lucrarea sfinților săvârșită în inimile, în casele și în viețile celor care le-au cerut ajutorul. Un caz care m-a impresionat foarte mult este cel al unei doamne care a venit să se roage cu lacrimi de durere; avea multă cenușă în suflet, fiindcă medicii îi dăduseră foarte puține șanse să mai poată avea prunci. A auzit de la televizor sau de pe internet de Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou și de minunile săvârșite de el – mai ales că sfântul este ocrotitor al copiilor și ajutător pentru naștere de prunci –, așa că a alergat îndată să se roage la racla cu moaștele lui bine mirositoare. Avea multă dragoste și multă credință în suflet. Am sfătuit-o să aibă credință simplă, dar puternică – așa cum ne-a învățat însuși Sfântul Efrem – și să nu-și piardă speranța că va primi un răspuns bine plăcut de la el. Am îndemnat-o să ia ulei de la candela sfântului și să facă Acatistul sau Paraclisul și, cu siguranță, va primi un răspuns din partea lui. După o lună, femeia m-a sunat și mi-a spus că, în pofida tuturor răspunsurilor primite de la medici, a rămas însărcinată. Doctorii au recunoscut că este vorba despre o mare minune și i-au spus că aceasta va fi singura sarcină pe care o va putea avea. Tânăra a născut un băiat sănătos, pe care l-a botezat cu numele Efrem. Ca minunea să fie mult mai răsunătoare pentru medicină și pentru necredința oamenilor, această doamnă are astăzi trei copii. Așa face Dumnezeu când dăruiește, „dăruiește ca un boier.”
Mărturii ale credincioșilor (Nea Makri, Grecia)
Mucenicia lui este asemenea marilor sfinți la care ne rugăm din strămoși. În partea stângă, poate fi văzut copacul de care a fost atârnat cu capul în jos și apoi i s-a înfipt un par înroșit în burtă. A fost schingiut asemenea marilor martiri ai creștinismului. De aceea, bunul Dumnezeu l-a primit cu draogste și i-a dat puterea de a-i ajuta pe cei care i se roagă.
Tocmai mi s-a născut o nepoțică al cărei nume este Efremia; părinții ei m-au trimis la sfântul să-i mulțumesc pentru darul pe care l-a făcut familiei noastre. Sfântul Efrem este un sfânt nou, anume pentru noi. Sunt operată de cancer – am două tipuri de tumori (cancer de țesut moale și cancer osos) – și cu toate acestea au trecut zece ani de când am pornit pe urmele sfinților din Grecia, ca să le mulțumesc pentru ajutorul oferit. Am un document care atestă că sunt al 129-lea om din întreaga lume la care, din același ou, au ieșit două tipuri de cancer. Medicii îmi mai dăduseră de trăit un an și jumătate, însă astăzi se împlinesc zece ani de atunci. Trăiesc datorită sfinților ocrotitori, de aceea mă aflu aici, să le mulțumesc. Astăzi nu aveam cum să lipsesc de la hramul Sfântului Efrem. Așa fac prietenii, sunt alături de cei dragi de ziua lor. Slavă lui Dumnezeu și sfinților!
George Grigoriu: Îmi aduc aminte că atunci când am filmat la Nea Makri am întâlnit oameni care aveau probleme grave de sănătate; diagnosticele lor erau de-a dreptul înfricoșătoare – de pildă, o femeie dezvoltase două tipuri de cancer în același timp, iar medicii nu-i mai dădeau nicio șansă de supraviețuire. Cu toate acestea, nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu și în puterea tămăduitoare a Sfântului Efrem, drept care mergea an de an la Nea Makri, să se închine la racla cu moaștele bine mirositoare. Când am stat de vorbă cu ea (în 2015), trecuseră zece ani de când medicii îi spuseseră că nu mai are mult de trăit. Și nu e singurul exemplu în acest sens. Pregătindu-mă pentru această ediție a emisiunii, am descoperit alte întâmplări legate de viața și de minunile Sfântului Efrem; sunt atât de multe, încât timpul nu ne permite să le pomenim pe toate. Îi îndemnăm pe cei care doresc să afle mai multe despre acest mare sfânt al ortodoxiei să citească volumul Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor, unde sunt adunate mărturiile celor care s-au bucurat de ajutorul lui. Pentru că suntem într-o perioadă greu încercată, v-aș ruga să le oferiți celor care ne urmăresc un cuvânt de învățătură despre importanța credinței și a răbdării, dar și despre rolul minunii în viața lor.
Onufrie Cotoș: Din cărțile Sfinților Părinți aflăm că în vremurile de pe urmă credința va ajunge să fie slabă, iar virtuțile vor dispărea încet, încet. Dar tot Sfinții Părinți spun că singura virtute care va rămâne la îndemâna fiecărui om să o lucreze este răbdarea. Aș vrea să le dăruiesc oamenilor un cuvânt pe care l-am auzit nu demult de la un părinte bătrân din Sfântul Munte: „Răbdarea are rădăcini amare, însă, în cele din urmă, rodul ei este dulce.” Cuvântul acesta duhovnicesc poate fi legat de lucrarea noastră zilnică; nu de puține ori ne dorim să primim cât mai repede un răspuns la rugăciunile noastre adresate lui Dumnezeu, lui Hristos, Maicii Domnului sau sfinților, crezând că totul ni se cuvine. Ne întrebăm adesea de ce nu răspunde Dumnezeu imediat la cererile noastre. Răspunsul la o astfel de întrebare: Dumnezeu vrea ca noi să fim conștienți că ceea ce primim este rodul iubirii Lui față de noi.
George Grigoriu: Nu este paradoxal că noi, oamenii, cerem minuni în viața noastră și ne rugăm la sfinții mijlocitori, deși sfinții înșiși au dovedit prin viața lor că lucrurile nu sunt întotdeauna simple? Sfinții care fac astăzi minuni sunt cei care au dus o viață grea, supusă nedreptăților, au sfârșit ca martiri sau ca mucenici. De pildă, Sfântul Nectarie a avut o viață dificilă, la fel și Sfântul Efrem – care a avut un sfârșit martiric. Poate că la aceste aspecte ar trebui să medităm mai mult: cei cărora le cerem minuni au făcut din viața lor o minune.
Onufrie Cotoș: Însuși martiriul lor este o minune a lui Dumnezeu revărsată peste ei. Și aceasta datorită faptului că au avut o credință simplă. Credința simplă, îmbinată cu răbdare – ca dar de la Dumnezeu –, duce inevitabil la acel răspuns dumnezeiesc care se desăvârșește prin om. Răbdarea dumnezeiască este sălășluită în inima celui încercat.
George Grigoriu: Știu că îl iubiți mult pe Sfântul Efrem. Ce a schimbat el în viața Sfinției Voastre?
Onufrie Cotoș: Sfântul Efrem cel Nou m-a învățat ce înseamnă credința cu adevărat simplă, dar și faptul că o mișcare a inimii către Dumnezeu pentru a cere ceva este deja o rugăciune.
George Grigoriu: În încheierea acestui interviu vă propun să revenim la întâlnirea noastră de la Nea Makri și să facem un exercițiu de imaginație și, poate, de credință: cum credeți că vor arăta următorii ani, ținând cont de perioada în care ne aflăm – o perioadă de instabilitate economică, socială și nu numai?
Onufrie Cotoș: Îndrăznesc să spun că ziua de mâine încă nu este creată. Ar fi nepotrivit să credem că mâine vom face ceva. Este și o vorbă care spune: „Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să zâmbească, vorbește-I despre planurile tale/spune-I ce vrei să faci mâine!” Bineînțeles că fiecare dintre noi își dorește să se întâmple lucruri bune în viața lui și să fie bucurie. Totuși Dumnezeu ne arată că binele pe care ni-l dorim îl putem dobândi altfel; este vorba despre binele veșnic. Dumnezeu ne-a creat să fim veșnici, nu ne-a creat pentru azi, nici pentru mâine, ci pentru veșnicie. Iată ce spune părintele Arsenie Papacioc: „Fiecare clipă este o veșnicie.” Sfatul meu pentru cei care ne privesc este să caute credința simplă a sfinților și lucrarea bunătății și a iubirii. Să ne iubim unii pe alții, așa cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul.” (Ioan 13, 34). Aceasta este porunca lui Hristos, Cel Care Își desăvârșește lucrarea pe pământ pentru noi, oamenii. De aceea, orice am dobândi pe pământ – atât în plan material, cât și social – este trecător. Suntem chemați pentru a fi veșnici. Prin sfârșitul lui mucenicesc, Sfântul Efrem ce Nou a dobândit binele veșnic, bine pe care sfântul îl revarsă asupra noastră prin minunile săvârșite zi de zi cu fiecare dintre noi.
George Grigoriu: „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte/E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” (Mihai Eminescu). Și totuși vă întreb: unde vom filma următorul episod al emisiunii noastre?
Onufrie Cotoș: Întâlnirea noastră de ieri a fost un moment proniator, nu ne plănuiserăm să ne vedem, însă așa a rânduit Dumnezeu. Vă răspund la întrebare cu simplitatea credinței: tot Sfântul Efrem va rândui să ne întâlnim peste un an, peste cinci sau peste zece, deși nu știm unde va avea loc această întâlnire. Noi, monahii, nu avem cetate stătătoare, de aceea chemarea lui Dumnezeu poate veni oricând asupra noastră și El ne poate duce oriunde dorește.
Țin să vă mulțumesc din toată inima pentru dragostea cu care m-ați abordat în această discuție duhovnicească despre viața Sfântului Mare Mucenic Efrem. Subliniez încă o dată faptul că Dumnezeu este veșnic și ne-a ales pentru veșnicie. Ne cheamă pe toți să mergem pe calea Lui – și pe cei credincioși, dar și pe cei necredincioși. Așa a creat Dumnezeu lumea, din iubire. Și pe om l-a creat din iubire, îl iubește și îl va iubi în veșnicie. Amin!


