Olga Simionescu – Pielea, opera perfectă a lui Dumnezeu

Viziunea marelui filozof nu era decât o prelungire a ceea ce se știa deja despre pielea omului, și anume că ea este atât granița dintre noi și restul lumii, cât și cea dintre noi și interiorul nostru.

Considerată cel mai mare organ al omului, cu o suprafață de aproape 2 m²,   dar și cel mai greu, reprezentând circa 1/6 din greutatea corpului și conținând 1,6 trilioane de celule, pielea este una dintre cele mai uimitoare creații.

Trupul omului reprezintă marginea sufletuluiPielea reprezintă mai mult decât o simplă barieră împotriva agenților patogeni, un simplu înveliș cosmetic pentru corp. Alcătuită din mai multe straturi –epidermul (stratul de la suprafață), dermul și hipodermul –, pielea omului se regenerează continuu. Cum se realizează acest proces? Cele mai noi celule urcă progresiv din interior spre exterior, pentru a înlocui celulele epiteliale moarte care sunt în curs de descuamare. Întreg ciclul de regenerare durează aproximativ 27 de zile. Omul exfoliază în jur de 35.000 de celule cutanate în fiecare oră.

Vasele de sânge ale pielii, precum și glandele sudoripare au funcție termoreglatoare. Pielea comunică, este un organ senzorial ce acționează prin receptori. Terminațiile sale nervoase preiau și transmit creierului informații cu privire la mediul înconjurător. Aceste informații sunt transformate apoi în impulsuri nervoase –senzații de căldură sau de frig, precum și atingere, presiune, plăcere sau durere.

Pielea este și o importantă carte de vizită a omului; ea vorbește despre individualitatea fiecăruia dintre noi, aspect ce poate fi demonstrat prin analiza caracteristicilor reliefului papilar.

Prin intermediul pielii, intrăm în contact nu numai cu mediul înconjurător, ci şi cu alţi oameni, mesajele transmise de piele putând fi decisive în privinţa alegerii partenerului.

Ea este totodată oglinda sufletului, întrucât transmite la suprafață stările noastre interioare. În Marele Dicționar al Bolilor și Afecțiunilor, la capitolul Cauzele subtile ale îmbolnăvirii, Jacques Martel afirmă că „pielea este prelungirea simțămintelelor mele, a sensibilității mele interioare. Este oglinda vieții mele intime, cartea mea de vizită. Analizează toate informațiile de contact (…). Este ca și scoarța unui copac; ne arată dacă există probleme în interior sau in exterior.”

În absența unor astfel de date confirmate științific, înțelepciunea populară a rezumat, de-a lungul timpului, legătura strânsă dintre suflet și piele prin formule de tipul: „a se simți bine în pielea lui”, „felul omului se vede la față”, „îi radiază fața de bucurie” sau, dimpotrivă, „este negru la față, negru la suflet”.

Întrebat de către  Nikolai Motovilov ce este sfințenia, Sfântul Serafim de Sarov i-a răspuns acestuia nu prin cuvinte sofisticate, ci printr-un fapt concret: chipul bătrânului a început să radieze de lumină, iar pielea să-i devină strălucitoare. Avusese loc o transfigurare a materiei și, totodată, o întoarcere la starea paradisiacă, acea stare în care primii oameni se găseau îmbrăcați în hainele de lumină, iar nu în cele somatizate de după căderea în păcat.

Trăind cu nostalgia paradisului pierdut, omul a simțit mereu nevoia de purificare a epidermului, manifestată prin spălările ritualice. Nu întâmplător, Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia botezul cu apă, ca simbol al curățirii și al pocăinței. Însuși Hristos avea să-i răspundă lui Nicodim:  „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5), instituind astfel Taina Botezului.

Marele Designer al Universului ne-a transmis un mesaj foarte clar privitor la hainele de piele: trupul omului este „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19).Transformarea lor în haine de lumină, după modelul inițial, se află în strânsă legătură cu felul in care omul își va „asorta” iubirea la chemarea lui Dumnezeu.

George Grigoriu: Creat după chipul lui Dumnezeu, omul trăiește, într-o primă fază, starea paradisiacă, fiind înveșmântat în haine de lumină: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facerea 1, 27). Însă, după căderea în păcat, hainele luminoase devin materie, iar omul primește în schimb veșminte de piele: „Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam și femeii lui îmbrăcăminte de piele și i-a îmbăcat” (Facerea 3, 21).

Stimată doamnă profesor, vă propun să pornim discuția de la referatul biblic și să începem o călătorie prin tainele unuia dintre cele mai importante organe ale omului – pielea.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Ca dermatolog, consider că pielea este cel mai fascinant organ al omului și, deși pare simplu la prima vedere, este cel mai complicat, având și dimensiuni mari: acoperă aproximativ 2 m² din suprafața corporală, un lucru firesc de altfel, întrucât pielea este principala barieră a organismului.

George Grigoriu: Poate fi considerată granița dintre noi și restul lumii?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Da, pielea este granița dintre noi și restul lumii, dar și o barieră între noi și interiorul nostru, deoarece se raportează și la organele interne ale corpului, la viscere și la sistemul circulator. În plus, pielea are propria apărare imunologică, are „soldați” personali care „conlucrează” cu ceilalți „soldați” ai corpului într-o disciplină perfectă.

George Grigoriu: Mulți dintre noi nu acordăm o atenție deosebită pielii, ignorând complexitatea ei extraordinară. Oare știm cu adevărat să trăim în pielea noastră?

prof. univ. dr. Olga Simionescu:  Dezideratul nostru, al tuturor, este să ne simțim bine cu noi înșine. Omul se simte bine în pielea lui abia în momentul în care își urmează drumul în viață, fără să se raporteze la cei din jur.

George Grigoriu: „A fi bine în pielea ta” implică și o stare de armonie, iar de cele mai multe ori, armonia presupune o relație vie cu Dumnezeu. Starețul Tadei, un sfânt părinte de la Mănăstirea Vitovnița (Serbia), spunea că viața ne este influențată de gânduri: „Cum sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Acela care are gânduri bune, acela are simțirea lăuntrică a păcii și liniștii; pe cel neliniștit poți să-l pui și în Rai, și tot i se va părea că nici acolo nu îi este bine.” Care este legătura dintre armonie și viața noastră exterioară?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: În ortodoxie, simbolul hainelor este unul foarte important – de la haina din păr de cămilă, pe care Sfântul Ioan Botezătorul o purta permanent, până la simbolistica aparte a culorilor: albastrul predominant de pe veșmântul Maicii Domnului, roșul purtat de Sfinții Mucenici, doliul din Săptămâna Mare, precum și albul Luminii care amintește de Împărăția lui Dumnezeu.

Pielea – haina omului – are o legătură fundamentală cu mintea. O parte importantă a pielii provine din ectoderm, de unde vine și sistemul nervos central. Așadar, toate gândurile noastre bune se reflectă armonios și la nivelul pielii – adevăr ilustrat și în Cartea cărților.

George Grigoriu: Documentându-mă pentru această discuție, am aflat că anumite stări interioare ale omului influențează calitatea și culoarea pielii.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Astăzi, prin dermatologie oamenii înțeleg acea ramură a medicinei care se ocupă cu înfrumusețarea, pielii printr-o serie de injectări cu substanțe miraculoase care să-i redea ființei umane tinerețea pierdută. Multe tinere aleg să recurgă la astfel de proceduri, în speranța că vor deveni mai tinere. Din păcate însă, există peste 4.000 de afecțiuni (boli) ale pielii, fiecare dintre ele prezentând variante clinice și histologice, adică de microscop.

Medicul și scriitorul Jean-Louis-Marc Alibert a descoperit psoriazisul antropatic și tot el este cel care a realizat o ordonare a afecțiunilor de piele, încercând să le clasifice sub forma unui arbore. Bolile au fost grupate în următoarele categorii: leziuni inflamatorii, leziuni tumorale, leziuni alergice și așa mai departe.

Odată ce știința a avansat, pielea a început să fie cercetată și la nivel celular, proteic și molecular, devenind astfel un organ ușor abordabil. Dermatologia este, așadar, o disciplină morfologică ce se supune rapid schimbărilor.

Vechiul Testament ce aveau ca scop menținerea sănătății fizice a omului. Unul dintre aceste ritualuri este legat de spălări: „Se va aduce apă să vă spălați picioarele și să vă odihniți sub acest copac” (Facerea 18, 4); „Apoi, spălându-și fața, a ieșit (…)” (Facerea 43, 31); „Își va spăla trupul său cu apă în locul cel sfânt (…)” (Leviticul 16, 24).

De asemenea, în Vechiul Testament se face referire și la diferite afecțiuni ale pielii, descoperite relativ recent în medicină. De pildă, psoriazisul era cunoscut încă din Vechiul Testament, fiind confundat cu lepra: „Preotul va cerceta rana de pe pielea trupului lui şi de va vedea că perii de pe rană s-au făcut albi şi că rana s-a adâncit în pielea trupului, aceea este rană de lepră.” (Leviticul 13, 3).

prof. univ. dr. Olga Simionescu: De-a lungul timpului, a existat, într-adevăr, o stare de confuzie în ceea ce privește identificarea și tratarea unor afecțiuni ale pielii. Ca și în vechime, și astăzi oamenii care au o boală de piele vizibilă (de pildă, psoriazis) sunt discriminați, nu sunt primiți în piscine ori nu le este permis accesul în saloanele de înfrumusețare. Or, psoriazisul nu este întotdeauna contagios. Sunt contagioase doar leziunile impetiginizate, adică cele suprainfectate se pot transmite prin contact.

Tot din referatul biblic aflăm că persoanelor care sufereau de lepră li se dădea un clopoțel pentru a fi mai ușor identificate și erau aruncate afară din templu. Unii dintre ei, mai exact cei care fuseseră supuși terapiei cu soare și care se vindecaseră, erau primiți înapoi după șapte zile, alții însă erau excluși definitiv de către rabin.

Confuzia dintre lepră și psoriazis a existat până în secolul al XIX-lea, când Ferdinand von Hebra, medic dermatolog de origine austriacă, a făcut distincția clară între cele două afecțiunii de la nivelul pielii: lepra este o boală infecțioasă cu un grad ridicat de contagiozitate (și România a trecut prin epidemii de lepră, acum însă nu mai există), în vreme ce psoriazisul se transmite foarte rar. În prezent, scopul terapiei în cazul psoriazisului este acela de a face să dispară leziunile de la nivelul epidermei și de a mări intervalul dintre episoadele de activare a afecțiunii.

George Grigoriu: Este important să subliniem faptul că preocuparea pentru îngrijirea pielii exista încă din timpuri străvechi.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Preocuparea pentru îngrijirea pielii reprezenta un aspect important pentru sănătatea fizică, însă ea avea un rost și în ce privește trupurile neînsuflețite. Bunăoară, în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim există un loc în care Trupul Mântuitorului, după ce a fost coborât de pe Cruce, a fost uns cu miruri de către Sfintele Femei Mironosițe, înainte să fie îngropat, conform ritualului iudaic.

George Grigoriu: Ungerea trupurilor neînsuflețite cu miruri de mare preț este o dovadă de respect față de cel care a plecat în lumea Veșniciei.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Deși Fiu al lui Dumnezeu, Iisus Hristos a fost tratat ca ultimul om, fiind supus la chinuri cumplite ce au culminat cu moartea pe cruce. Cu toate acestea, Mântuitorul a venit în lume să ne arate că avem nevoie de un nou început, fiindcă, până la El, omenirea era copleșită de prea multă răutate, de prea multă cruzime.

George Grigoriu: Sfântul Apostol Pavel spunea că trupul omului este templu al Duhului Sfânt (vezi I Corinteni 3, 16; 6, 19). Plecând de la această afirmație, consider că ar trebui să fim mult mai atenți la modul în care ne trăim viața.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Am fost întrebată odată de un om foarte bogat „cum pot eu, ca medic, să-mi petrec bucuriile în lumea bubelor”. I-am răspuns astfel: „În opinia mea, dermatologii sunt privilegiați, întrucât văd ceea ce alți specialiști nu reușesc să vadă. Pe de o parte, pielea are o funcție importantă de semnal, încât nu numai că nu te plictisești niciodată, dar începi să constați anumite lucruri la prima vedere. Pe de altă parte, în dermatologie, față de alte specialități, rezultatul tratamentelor este ușor vizibil. Ca să ajungi însă la aceste concluzii e nevoie de o experiență de câțiva ani.

George Grigoriu: Scopul acestei discuții este acela de a încerca să-i responsabilizăm pe telespectatori, să-i facem să conștientizeze că stările lăuntrice, gândurile, frământările de tot felul le influențează sănătatea trupească.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: O astfel de discuție este necesară, întrucât lipsește din spațiul public; lumea trăiește într-un ritm alert, se zbate să ducă la îndeplinire sarcini imediate sau pe termen mediu și, din această pricină, nu mai are capacitatea de introspecție, nu se mai raportează la sine.

George Grigoriu: Un rol esențial pentru sănătatea noastră trupească și sufletească îl reprezintă iubirea, compasiunea, relațiile interumane zugrăvite atât de bine în Decalog.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Potrivit lui André Gide, „toate lucrurile au fost spus, dar, cum nimeni nu ascultă, trebuie să o luăm mereu de la capăt; ne întoarcem la izvoare și acolo găsim totul.”

George Grigoriu: De-a lungul carierei dumneavoastră, ați observat vreo legătură între suferința pacientului și comportamentul lui de dinainte de boală?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: S-a vorbit foarte mult despre ideea, vehiculată de altfel în anumite religii, potrivit căreia boala ar fi o pedeapsă. Există însă și păreri care susțin teoria predestinării: „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus.”În opinia mea, prevenția are un rol extrem de important.

În plus, cât privește maladiile dermatologice, gândirea pozitivă ajută foarte mult. Este vorba despre fundamentala axă neuro-imuno-cutanată; mai exact, tot ce se întâmplă la nivelul sistemului nervos central se oglindește pe piele, via o apărare imunologică particulară a pielii ce se raportează la imunitatea întregului organism.

George Grigoriu: Vă referiți la cauzele subtile ale îmbolnăvirii?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Da, la acei factori declanșatori ai bolilor cronice sau cei care determină o recurență rapidă.

George Grigoriu: În Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor, Jacques Martel arată că „pielea mea este prelungirea simțămintelor mele, a sensibilităților mele interioare, este oglinda vieții mele intime, cartea mea de vizită; analizează toate informațiile de contact.”

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Când am citit pentru prima dată acest tratat, am fost impresionată de ilustrațiile regăsite în el, erau picturi extraordinare ale Școlii olandeze, dacă nu mă înșel. Se vorbea foarte mult despre frumusețea pielii, dar și despre funcția ei socială. Se mai spunea acolo că omul frumos este ajutat de alți oameni, și astfel se conservă ADN-ul.

Așadar, pentru conservarea speciei, este imperativ ca omul să arate bine. M-a uimit această idee, întrucât nu mă mai întâlnisem niciodată cu ea. Fusesem obișnuită cu medicina semicomunistă, care prezenta cauze foarte clare ale bolilor, mecanisme, tratamente etc.

Tot în tratatul lui Martel se vorbește despre funcția socială a mâinii, dar și despre impresia pe care și-o poate face cineva despre altă persoană doar privindu-i pielea. În plus, tegumentul este un organ de simț, el fiind și primul care se studiază la anatomie în cadrul Facultății de Medicină.

Și încă ceva: pe rafturile supermarketurilor găsim mii de produse cosmetice pe care oamenii nu știu cum să le aleagă în funcție de tenul lor, de aceea este bine să consulte un specialist. Un rol benefic pentru piele îl are și expunerea moderată la soare.

George Grigoriu: Cum ar trebui să ne împrietenim cu soarele?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Omul este asemenea unui licurici care zâmbește la soare; are nevoie de astrul solar a cărui lumină îi influențează gândirea pozitivă. Când lumina este strălucitoare, gândurile lui vor fi și ele mult mai luminoase.

De asemenea, dacă pielea nu este protejată cu melanină (pigmentul, cel care dă culoarea pielii), atunci se expune unor boli care pot deveni periculoase: pielea îmbătrânește mai repede, iar dacă există o predispoziție genetică în acest sens, poate să ducă și la apariția unui cancer.

Soarele este benefic, deci, pentru piele, însă nu în exces. Există, din păcate, și unele comportamente nejustificate ale acelor tinere care abuzează de surse artificiale pentru a se bronza – cum este, de pildă, solarul. S-a dovedit științific că astfel de proceduri sunt carcinogene, adică induc suferințe de tip neoplazic.

George Grigoriu: Care este limita dintre firesc și abuz în ceea ce privește obținerea bronzului prin surse artificale?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: „C’est surtout dans l’excès qu`il faut de la mesure.”, adică „Mai cu seamă în exces se cere o măsură.” Așa cum spuneam, sursele artificale sunt dăunătoare. Organizația Mondială a Sănătății a descris saloanele de bronzat ca „adevărați agenți carcinogenetici umani”.

Bronzul prin expunerea la soare, teoriile recreaționale, dar și gândirea pozitivă pe care ne-o aduc vacanțele petrecute în familie, toate acestea sunt fundamentale pentru o viață sănătoasă. Chiar în cazul unor pacienți cu boli grave de piele expunerea la soare a contribuit la vindecarea acelor afecțiuni. Sigur că există și o serie de dermatoze fotoagravate în cazul cărora expunerea la radiațiile ultraviolete este interzisă. Prin urmare, oamenii care au pielea albă, multe alunițe, ochi deschiși la culoare, istoric familial de cancer ori cei care au suferit arsuri în copilărie trebuie să știe la ce se expun și cu ce consecințe. Decizia le aparține.

George Grigoriu: Din păcate, tonul la un bronz artificial și nu numai este dat de cele mai multe ori de revistele de frumusețe, iar victime sunt, de obicei, tinere lipsite de experiență. Acestea își construiesc modele plecând de la niște poze de revistă, adesea lucrate în photoshop. Se creează astfel false premise și apar diferențe mari între aparență și esență, fapt ce mă duce cu gândul la una dintre Cele 10 porunci: „Să nu minți!”

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Este important ca tinerele care ne privesc să înțeleagă faptul că viața nu este un photoshop. Cine te iubește te iubește așa cum ești, cu defecte, cu calități, cu un corp care poate că nu este perfect. Există un fundament al înțelegerii care necesită însă o oarecare experiență relațională. Or, adolescentele sau adultele tinere sunt cele care cad in capcana falselor modele, deoarece nu au un background educațional important.

Un rol în acest sens îl au școala și familia, dar și presa care, în locul emisiunilor de scandal, ar putea prezenta adevărate modele pentru tânăra generație și sfaturi pentru păstrarea sănătății trupești și sufletești. Dar, în 2020, supraviețuirea implică și multe compromisuri.

Se vorbește despre adevărate modele culturale, acele paternuri în care o piele bronzată te arată mai slabă și atrage privirile bărbaților. Or, fundamentul unor relații trainice este cu totul altul.

Am, pe de o parte, paciente tinere, fete superbe, care sunt nemulțumite de corpul lor, fapt cunoscut în literatura de specialitate sub numele de dismorfofobii, iar, pe de altă parte, paciente care se simt foarte bine în pielea lor. Așadar, totul ține de felul în care te percepi tu însăți, ca femeie. Este important să te simți bine în pielea ta. De aici derivă totul; nu mai apar invidia, gelozia, dorința de a impresiona pe canalele de socializare. Mai mult chiar, este esențial să conștientizezi că relațiile de cuplu se învață pas cu pas.

George Grigoriu: Un subiect destul de sensibil în societatea românească de astăzi îl reprezintă dezbaterea privind introducerea orelor de educație sexuală în școli. În calitate de mamă, de medic și de profesor, v-aș ruga să ne spuneți când, de către cine și unde ar trebui făcută educația sexuală?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: În România, dermatologii sunt și venerologi. Cazurile din domeniul venerologiei, pe care le-am întâlnit până în anul 2000, ar putea face subiectul unei cărți; m-au schimbat ca om, făcându-mă să privesc viața cu alți ochi. De aceea, sunt de părere că tinerii care pornesc în viață fără o educație sexuală sunt privați de dreptul fundamental la apărare.

Înțelegerea este, fără îndoială, o formă a puterii. Tânărul care nu beneficiază de noțiuni elementare despre cum ar trebui să se protejeze în relațiile intime sau despre ce presupune ideea de părinte se află într-un mare pericol. Prin urmare, accesul la educație nu trebuie blocat. Important este însă când și cum trebuie făcută educația sexuală.

Sunt de părere că în România educația sexuală, deși în alte țări se face încă din clasa a șaptea, ar trebui să fie introdusă începând cu anii de liceu, nicidecum din timpul grădiniței. Vârsta preșcolară este perioada în care copiii au o inocență aparte pe care nimeni nu are dreptul să le-o ia. În plus, nici dezvoltarea fizică și psihică a copilului nu îi permite să discearnă aspecte legate de sexualitate.

Cine are competența necesară predării unei astfel de discipline? Psihologi specializați în educație sexuală, iar nu profesorii de la școală, întrucât nu au calificarea necesară. În ceea ce-i privește pe medici, aceștia au calitatea de practicieni, de teoreticieni sau de cercetători, însă nici ei nu pot ține cursuri de educație sexuală în rândul tinerilor, pentru că nu știu cum să-și facă auzită vocea.

În plus, este nevoie de o programă elaborată serios, astfel încât, la sfârșitul acestui proiect, elevii să înțeleagă ce presupune viața sexuală și să poată face propriile alegeri. Atenție însă! Dacă acest program nu e bine făcut, va fi un eșec. Așadar, responsabilitatea este uriașă.

Subliniez încă o dată faptul că nu trebuie să i se îngrădească omului accesul la informație. În caz contrar, va exista riscul să contracteze o boală venerică, deoarece nu toate maladiile de acest fel pot fi identificate la prima vedere. De pildă, HIV sau virusurile B și C, deși nu sunt vizibile, pot fi transmise prin sărut – aspect pe care multă lume nu-l cunoaște.

George Grigoriu: Care sunt riscurile unui program greșit de educație sexuală?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Sexualizarea precoce este un proces ghidat hormonal, fiind generată de modele culturale diferite de cele din școală – mediul familial, anturajul nepotrivit, dorința de raliere a adolescenților la grupul personal, dorință care face parte din dezvoltarea lor fundamentală cognitivă specifică acestei perioade. Prin urmare, dacă educația sexuală nu este predată de un psiholog specializat în acest domeniu, dacă nu există o programă uniformă și o distribuție simultană la nivelul întregii țări, mai bine ne lipsim.

Mulți dintre adepții introducerii orelor de educație sexuală încă din grădiniță au, ca argument principal, faptul că există copile de 11-12 ani care rămân însărcinate. Din punctul meu de vedere, avem de-a face cu unele cazuri izolate. Or, programul despre care vă vorbeam mai sus ar trebui gândit unitar – cu referire la majoritatea populației acestei țări – de către oameni înțelepți și extrem de responsabili.

George Grigoriu: În tradiția populară, exista obiceiul ca duminica omul să se pregătească pentru participarea la slujbă într-un mod aparte, acordând o atenție sporită igienei personale. Nu doar hainele erau curate când se trecea pragul sfintelor lăcașuri, ci și trupul. Remarcăm, așadar, o legătură strânsă între ceea ce străbunii noștri ne-au învățat și medicina modernă. Un lucru este cert și ar fi bine să se păstreze și astăzi: la întâlnirea cu Dumnezeu, omul trebuie să se prezinte curat trupește și sufletește. În ce măsură participarea la Sfânta Liturghie este benefică pentru organismul uman? Se poate vorbi despre terapie prin rugăciune?

prof. univ. dr. Olimpia Simionescu: „E prea frumos cerul ca să nu fie Dumnezeu acolo”, spuneați chiar dumneavoastră într-una dintre postări. Și astăzi, sătenii din unele zone ale țării obișnuiesc să se primenească înainte de a merge la Sfânta Liturghie.

La fiecare Sfântă Liturghie, sărbătorim Învierea Domnului și pogorârea Luminii Sfinte peste noi toți, hainele de lumină cu care sunt înveșmântați preoții fiind o dovadă în acest sens. Atunci când intri în casa lui Dumnezeu curat trupește și sufletește, starea ta de bine crește și, odată cu ea, crește și apărarea imunologică a corpului, inclusiv la nivelul tegumentului. Prin urmare, da, putem vorbi de o terapie prin rugăciune, atât la nivel psihologic, cât și dermatologic.

George Grigoriu: Relația vie cu Dumnezeu îi oferă omului un echilibru atât la nivel psihologic, cât și din punctul de vedere al sănătății fizice. Or, în contextul actualei pandemii, credeți că suntem cumva decuplați de la acea sursă de energie benefică pentru sănătatea noastră?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Biserica este o comunitate, un loc al rugăciunii comune. În pandemie, cât timp sfintele lăcașuri au fost închise, ne-am făcut altare în propriile case, așa cum ne-a sfătuit Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și am înălțat către Domnul rugăciuni fierbinți. Aceste rugăciuni nu au mai fost mijlocite de către preoți, însă creștinul autentic, având o credință nestrămutată în suflet, a putut să-și reia viața de zi cu zi și să treacă mai ușor peste acel moment de încercare.

George Grigoriu: Și acum există discuții cu privire la distanțarea dintre oameni și la alte reguli de combatere a virusului. Totuși omul are o nevoie acută să se afle în contact cu Dumnezeu, să atingă o icoană sau să sărute sfintele moaște, dar și să-i îmbrățișeze pe cei dragi. Rigorile impuse de pandemie îl opresc însă de la astfel de gesturi, deși ele sunt cele care contribuie în mod clar la creșterea imunității noastre.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Biserica este casa Domnului, iar pentru ortodocși, icoanele au un rol foarte important.

Ieri am fost la Liturghie într-o bisericuță de lemn; înăuntru erau doar preotul și vreo trei-patru credincioși, însă toți ceilalți se aflau în curte. Am fost impresionată de felul în care oamenii s-au raliat la recomandările epidemiologilor. Slujba a fost foarte frumoasă, iar credincioșii au dat dovadă de multă demnitate, dar și de responsabilitate față de semenii lor.

Fundamentul credinței este izbăvirea. Prin credință, s-au săvârșit minuni; mulți bolnavi au tămăduiți, deși medicii nu le mai dădeau nicio șansă.

George Grigoriu: Să nu uităm că Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit minuni, ridicând din patul suferinței pe numeroși oameni – un aspect greu de explicat pentru contemporanii Săi, dar și pentru unii oameni de astăzi. Ele însă există și sunt puse în legătură cu credința profundă.

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Mântuitorul săvârșea aceste minuni, pentru că era Fiul lui Dumnezeu. Deși a avut origini divine, Iisus a fost și un Om desăvârșit – Sfântul Maxim Mărturisitorul ne vorbește despre cele două fețe ale Sale, de Dumnezeu și de Om în același timp.

La minunile săvârșite de Iisus au participat numeroși martori. În plus, se cunosc și locuri ale unor astfel de tămăduiri miraculoase, ceea ce i-a determinat pe mulți să meargă în pelerinaj în Țara Sfântă și să calce pe urmele pașilor lui Iisus. De aceea vindecările săvârșite de Hristos Domnul nu pot fi combătute de nimeni.

De ce a făcut El toate acestea? În vremea aceea, Iisus era considerat un sectant, astfel că lumea nu dorea să adere la învățătura creștină care nu era altceva decât o religie a iubirii. Hristos Domnul și Mântuitorul nostru S-a pogorât pe pământ din înaltul Cerului, a pătimit și a suferit moartea pe Cruce cu un singur scop: să ne arate calea cea adevărată.

Este suficient să citim cu răbdarea Sfânta Scriptură ca să înțelegem menirea Lui pe pământ. Momentele importante din Noul Testament ar trebui explicate pe înțelesul tuturor de către slujitorii Sfintelor Altare, iar aceasta nu doar în cadrul catehezelor.

George Grigoriu: Dumnezeu lucrează prin oameni, mai cu seamă prin medici. De aceea, atunci când suntem suferinzi, ne adresăm acestor oameni minunați care, prin harul lui Dumnezeu și prin știința lor, pot face minuni. V-ați întâlnit cu astfel de minuni?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Aproximativ 95% dintre medici sunt foarte credincioși; sunt înconjurați de icoane, se închină înainte de operații ori se implică în acțiuni de voluntariat, Cât privește minunile, vă dau un exemplu din dermatologie: în epiderm – stratul superficial al pielii – se întâlnesc cinci tipuri de celule, dintre care două sunt foarte interesante și au un rol important. Din cele două tipuri de celule rezultă cancerul, în cadrul proliferării anarhice neobișnuite. Unul dintre cele două tipuri de celule face niște lucrări zilnice cu un devotament greu de imaginat; se controlează singur, urcă, dă factor de creștere, se înmulțește singur, primește pigmentul. Pe scurt, protejează restul pielii într-o ordine perfectă și presupune o arhitectură susținută de dedesubt printr-o rețea de fibre, de colagen și de elastină care ar face invidios orice constructor.

Cine deține acest control nemijlocit într-o disciplină și o activitate continuă? Cine muncește fără oprire, se reînnoiește permanent și se și controlează per se? Ați mai văzut așa ceva? Nu cumva este o minune dumnezeiască? Nu cumva vorbim de un Arhitect suprem? Ei bine, da, pentru că omul nu ar fi în stare să facă asta de unul singur.

Astăzi, astfel de lucruri sunt considerate firești, îmsă până la depistarea structurilor cu ajutorul microscopului electronic, nu erau pe deplin înțelese. Acum nu mai încetăm să ne mirăm…

George Grigoriu: Ceea ce spuneți îmi amintește de cuvintele lui Voltaire: „Universul mă încântă/Și nu pot gândi măcar/Că există-n astă lume/Ceas făr’ de ceasornicar.” Complexitatea organismului uman nu poate fi recompusă de om, fapt ce ar trebui să ne ducă cu gândul la Dumnezeu. În definitiv, nu venim de nicăieri. Oare ne îndreptăm spre ceva?

prof. univ. dr. Olga Simionescu: Fără îndoială. A crede sau a nu crede este o alegere personală. În opinia mea, materia este un înveliș al spiritului. Mai mult chiar, există o justificare pentru orice și, așa cum spuneați, „cerul este prea frumos ca să nu fie Dumnezeu acolo.”