Minunile de la Ghighiu. Icoana Maicii Domnului Siriaca

„Du-mă în România, eu am venit să ajut lumea.”

Situată nu departe de Capitală, la doar câteva minute de Ploiești, Manastirea Ghighiu este socotită de toți cei care, din binecuvântate motive, îi calcă pragul drept un mic rai al județului Prahova. Aprecierea nu este deloc metaforică, întrucât locul aduce cu adevărat multă tihnă, dar și folos sufletesc și trupesc celor ce se ostenesc să ajungă aici.

Unii oameni vin la Manastirea Ghighiu pentru izvorul tămăduitor, cel cu apă bună, situat în frumoasa grădină a mănăstirii și care, păstrând proporțiile, nu poate să nu te ducă cu gândul la apele binecuvântate ale Edenului în jurul cărora totul prinde viață. Alții vin să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”. Acest scump odor și-a dovedit de-a lungul timpului renumele datorită nenumăratelor minuni săvârșite în rândul celor care i s-au închinat cu credință.

Fiecare creștin ajunge aici după credință sau chemare. De altfel, conform tradiției locului, în anul 1817 poposește aici călugărul Agapie, împreună cu ucenicii săi. Aceștia căutau în Codrii Vlăsiei loc de odihnă duhovnicească și nu mică le-a fost mirarea când, purtați de grija Maicii Domnului ce i s-a arătat episcopului în vis, ca răspuns la rugăciunile lor, au găsit acest izvor și au înțeles că aici trebuie să ridice un schit. Locul vedeniei este marcat astăzi printr-o cruce de piatră, iar izvorul se află în vecinătate.

Pașii credinței se poartă mereu pe urmele altor pași, ai sfințeniei. Tot din tradiție se știe că în aceste locuri sălășluiseră și alți părinți cu viață îmbunătățită care veniseră aici încă de prin secolul al VIII-lea. Acești sihaștri, greci de neam, au ajuns aici în drumul lor spre Sinai și Țara Sfântă, fiind și cei care au dat numele locului de Manastirea Ghighiu, care, în traducere, înseamnă „izvor”. Părinții înduhovniciți spun că „Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia apă mai multă, cu atât dă la iveală apă mai curată”; tot la fel și acest izvor: cu cât a adăpat mai multe suflete, cu atât locul s-a dezvoltat mai mult, chemându-i mereu la el pe toți care vor să-și limpezească sufletele și trupurile cu apa curată și binecuvântată.

Maica Cipriana: Este un izvor cu apă dulce și tămăduitoare în același timp. În anul 1817, călugărul Agapie, însoțit de patru ucenici de la Mănăstirea Cernica, a venit în zona aceasta, cunoscută sub numele de Codrii Vlăsiei. În timp ce se odihneau într-o poieniță, au auzit susurul unui izvor și au decis că acesta este locul potrivit pentru ridicarea unei manastiri, asceasta fiind Manastirea Ghighiu. 

Au aflat că moșia aparținea unei boieroaice pe nume Maria Râfoveanca dintr-o localitate apropiată. Femeia a primit cu mare bucurie vestea ridicării unui așezământ monahal pe moșia ei, și-a donat toate averile și s-a călugărit, devenind Mavra monahia. Mama ei i-a urmat exemplul, a îmbrăcat și ea haina îngerească, luând numele de Atanasia. Așadar, în jurul acestui izvor tămăduitor a fost construit mai întâi un schit, apoi locul s-a extins și a devenit vestita Manastirea Ghighiu de astăzi. La început, aici viețuiau călugări, însă cu timpul s-a închegat o obște de maici.

Pe locul în care astăzi se află biserica mare era o bisericuță de lemn, iar prin anii 1832-1833 a fost ridicată o bisericuță în cimitirul mănăstirii, era biserica de iarnă a schitului, pictată de un călugăr pe nume Chiril Zugravul. Biserica de iarnă a fost restaurată în perioada 2009-2012, iar astăzi se mai păstrează din acele timpuri o singură icoană a Maicii Domnului. La demisol, erau două bolnițe, încăperi destinate bolnavilor de epilepsie și celor cu afecțiuni psihice. Suferinzii erau tratați cu apa de izvor care s-a dovedit a fi tămăduitoare încă de când a fost descoperită. De asemenea, se oficia frecvent Taina Sfântului Maslu spre folosul celor necăjiți.

George Grigoriu: Schitul Ghighiu nu era doar un loc de vindecare sufletească, ci și trupească. Din hrisoavele mănăstirii am aflat că aici se făceau și tratamente cu roiniță, o plantă folosită împotriva afecțiunilor de piele.

Maica Cipriana: Documentele atestă prezența sihaștrilor în aceste locuri încă din secolele al VII-lea și al VIII-lea. Majoritatea era de origine greacă; de altfel, și numele de Manastirea Ghighiu vine din termenul grecesc πηγή („sursă, izvor”). Inițial, mănăstirea s-a chemat Gigiu, apoi numele s-a transformat în Ghighiu, așa cum este cunoscut el astăzi.

George Grigoriu: În hrisovul întocmit de domnitorul muntean stă scris ca cei care îi vor supăra în vreun fel pe călugări să primească „dojana și pedeapsa” Sfintei Treimi.

Maica Cipriana: Mircea cel Bătrân era un om evlavios, se ruga mult și își punea toată nădejdea în ajutorul divin. Este și motivul pentru care a ales să ctitorească numeroase mănăstiri, dar și să-i împroprietărească pe sihaștrii și să-i facă stăpâni peste aceste locuri de o rară frumusețe.

Mai târziu, prin anul 1601, documentele atestă că mănăstirea îi aparținea diaconului Coresi. Acesta îi lasă un testament fiului său Bunea, spunându-i: „Toate moșiile poți să le înstrăinezi, dar de moșia Manastirea Ghighiu să nu te atingi.” Coresi este chiar înmormântat aici, împreună cu jupânița Slăvița.

Un alt testament dă mărturie de faptul că în anul 1745 în locul unde se află Manastirea Ghighiu viețuiau călugări, zece dintre ei având origine austriacă. Aceștia preparau vestita apă de melisă, precum și numeroase medicamente din plante. Aveau chiar o distilerie pe atunci, iar pe locul pe care astăzi se află livada cu pruni se întindea o plantație de meri de la care vine și numele zonei, La Livada cu Meri. Însuși domnitorul Constantin Racoviță se trata cu vestita apă de melisă de la Manastirea Ghighiu.

Nu se știe ce s-a întâmplat ulterior, ținând cont că, până în 1817, a dispărut orice urmă de mănăstire din această zonă. Probabil că se știa ceva în taină, pentru că Măriuța Râfoveanu, când a auzit că au venit călugării să-i ceară locul pentru ridicarea unui schit, a spus că aștepta de mult să se întâmple lucrul acesta. Pesemne că moșia lui Coresi fusese înstrăinată de urmași, intrând astfel în posesia tatălui Măruiței, Ianache Râfoveanu, însă nu există atestări în acest sens.

Maica Cipriana: Așa este. Când s-a construit bisericuța de lemn, aici erau câțiva călugări, însă cu timpul comunitatea s-a dezvoltat, astfel că în anul 1858 se dusese vestea despre viața lor duhovnicească. Veneau mulți oameni aici să ceară ajutor pentru suferințele lor trupești și sufletești. Bisericuța de lemn devenise neîncăpătoare, fapt pentru care arhimandritul Eftimie hotărăște să fie dărâmată și să se construiască biserica mare. Aceasta a fost ridicată pe o fundație din piatră de râu de cărămidă, iar lucrările s-au încheiat în 1866.

Sfântul lăcaș a fost pictat de Gheorghe Tattarescu. În documente se spune că s-au tocmit pentru lucrarea picturii, iar costurile s-au ridicat la 1600 de galbeni împărătești. Este dovada faptului că Manastirea Ghighiu era un așezământ monahal foarte înstărit; călugării de aici aveau o viață duhovnicească foarte înaltă, făcând și misiune față de pelerinii care treceau pragul acestui loc sfânt. S-au păstrat până astăzi fotografii care atestă prezența pelerinilor din toate regiunile învecinate; veneau oameni în căruțe chiar și din Bulgaria să participe la slujbele oficiate aici și mai ales la praznicul Izvorul Tămăduirii, care este și hramul pentru Manastirea Ghighiu.

George Grigoriu: Sunt foarte multe însemnări legate de minunile petrecute la Manastirea Ghighiu atât în preajma izvorului tămăduitor, cât și în cea a icoanei Maicii Domnului. Multe dintre ele sunt legate de nașterea de prunci. De altfel, parcul care înconjoară mănăstirea este dedicat copiilor.

Maica Cipriana: În parcul care împrejmuiește mănăstirea se bucură copilașii în timp ce părinții lor stau la liturghie sau se roagă la icoană. Cu prilejul hramului, aici vine foarte, foarte multă lume, așa că, pentru a ajunge să se închine la Maica Domnului sau să ia apă din izvorul vindecător, un pelerin așteaptă la coadă chiar și cinci-șase ore.

Grădina raiului nu ar putea fi o grădina a raiului deplină fără copii. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu.” (Marcu 10, 14). Poate tocmai de aceea cele mai multe dintre minunile consemnate cu privire la icoana Maicii Domnului de la Ghighiu vorbesc despre acest lucru, iar cei mai mulți dintre copiii care se joacă în parcul izvorului sunt dovezi ale credinței. Ei sunt răspunsul Maicii Domnului la rugăciunile femeilor care își doreau să devina mame. Un astfel de exemplu este și micuța Ana-Maria, un copil dorit, așteptat nu mai puțin de… 20 de ani, care a apărut după ce mama lui s-a rugat la Maica Domnului.

George Grigoriu: Cele mai multe dintre minunile Maicii Domnului de la Manastirea Ghighiu se referă la mamele care au născut aproape în chip miraculos. O astfel de poveste iese din tiparele cărții și devine realitate.

Este adevărat. Eu însămi am trecut printr-o experiență asemănătoare. Sunt douăzeci de ani de când îmi doresc să am un copil. Medicii mi-au spus că este un lucru aproape imposibil și că va trebui să recurg la un tratament în acest sens. Îmi pierdusem orice speranță… până când o prietenă de-a mea m-a sfătuit să vin la Mănăstirea Ghighiu și să mă rog la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Întrucât locuiesc în străinătate, mi-a fost greu să vin mai des la Manastirea Ghighiu, am ajuns aici de vreo două ori în urmă cu trei ani. M-am rugat cu lacrimi și cu multă credință la Măicuța Sfântă să-mi dea un copilaș, iar peste numai două luni am aflat că sunt însărcinată. Copilul meu este, așadar, o minune a Maicii Domnului „Siriaca”.

Nu a fost o sarcină ușoară. Copilul s-a născut prematur; avea doar 1000 de grame, însă toate aceste probleme s-au rezolvat și ele în mod miraculos. Cadrele medicale din secția de neonatologie în care eram internată mi-au confirmat că toți pruncii născuți la vârsta Anei-Maria aveau foarte multe afecțiuni care le puneau viața în primejdie. Ea însă a fost perfect sănătoasă, răspundea la stimuli, nu avea nicio problemă. Este și aceasta o minune a Maicii Domnului.

Mai mult decât atât, înainte să nasc am mers la un control să văd ce greutate are copilul, dar am aflat că nu era una corespunzătoare pentru evoluția sarcinii de la acea dată. Însă Maica Domnului și-a dorit ca fetița mea să vină pe lume ca dar al lui Dumnezeu pentru noi. Ana-Maria este bucuria noastră, am așteptat-o douăzeci de ani, timp în care am trecut prin bune și prin rele, prin încercări, prin clipe grele, a fost o perioadă dificilă, însă nu am renunțat niciodată la dorința de a avea un copil. Nu am mai rămas niciodată însărcinată, ea este primul meu copil, nu știu dacă și singurul…

George Grigoriu: Sigur că medicina își are rolul ei, însă în unele situații este neputincioasă. În acel moment intervine credința, intervine miracolul divin.

Cât timp am stat în maternitate, așteptând ca Ana-Maria să evolueze și să poată fi externată, am cunoscut multe femei, fiecare cu o poveste de viață cutremurătoare. În urma tratamentelor prescrise de medici, acestea au dat naștere chiar și la trei copii, însă toți aveau probleme de sănătate. Credința este ceva foarte personal. Cine se îndoiește de existența minunilor se înșală.

Venirea pe lume a Anei-Maria nu este prima minune din viața mea. Au fost și altele…

George Grigoriu: De ce ați ales să o numiți Ana-Maria pe fetița dumneavoastră?

În familia mea numele „Maria” este foarte frecvent, iar „Ana” mi-a plăcut dintotdeauna. În plus, este un copil închinat Maicii Domnului, așa încât e firesc să-i poarte numele. Din păcate, locuiesc într-o zonă în care nu există biserică ortodoxă, însă mi-am propus să mă mut, ca să o pot duce mai des în casa Domnului și să o împărtășesc duminica și la sărbători. Îmi doresc să o apropii de Dumnezeu mai mult decât m-au apropiat pe mine părinții.

George Grigoriu: Am întâlnit foarte multe persoane care au dat mărturie despre minunile Maicii Domnului. În edițiile următoare ale emisiunii Realitatea Spirituală, vom vorbi despre icoana făcătoare de minuni „Siriaca”, dar și despre biserica cea mare a mănăstirii, așa că îi rugăm pe telespecatorii noștri să ne urmărească în continuare. Iar dacă vor avea un bob de credință, rugăciunile lor fierbinți, bine plăcute lui Dumnezeu, vor fi ascultate și dorințele lor se vor transforma în realitate.

Maica Cipriana: Nicio rugăciune nu trece neobservată de Dumnezeu și de Maica Domnului.

După venirea părintelui Agapie la Mănăstirea Ghighiu, împreună cu cei patru ucenici ai săi, așezământul a început să se dezvolte. Mai întâi, a fost construit schitul de lemn și apoi, în 1866, a fost sfințită biserica de piatră ce era înveșmântată pe interior cu frumoasele picturi ale lui Gheorghe Tattarescu. Vestea că acest loc este unul cu mult har avea să se ducă repede, dat fiind că pelerinii soseau de pretutindeni la Manastirea Ghighiu. 

Un motiv în plus este faptul că, dincolo de rugăciunile neîntrerupte ale monahilor,  aici se practica și medicina naturistă, oamenii primind alinare pentru multe suferințe trupești. De altfel, numeroși specialiști consideră că Manastirea Ghighiu a jucat un rol important în dezvoltarea farmacologiei şi a asistenței medicale pe meleagurile prahovene. Totodată, acest loc a beneficiat de o reală preocupare cărturărească, biblioteca mănăstirii fiind amintită de către marele istoric Nicolae Iorga în volumul Două biblioteci de mănăstire Ghighiu şi Argeş.

De-a lungul timpului, Manastirea Ghighiu a trecut prin episoade dramatice care nu au fost deloc puține; în timpul epidemiei de holeră spațiile gospodărești au fost transformate în „case de doctorii”. În plus, cutremurele și incendiile au avariat serios așezământul monahal. În timpul Primului Război Mondial, armata germană a transformat mănăstirea în fabrică de conserve, i-a distrus chiliile și i-a alungat pe călugări. La fel s-a întâmplat și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când trupele germane au ocupat mănăstirea, iar apoi aviația  anglo-americană a bombardat-o fără milă, odată cu asaltul asupra orașului Ploiești.

Paraclisul mănăstirii a fost distrus aproape în întregime. Urmele gloanțelor pot fi văzute și astăzi pe o cruce mare de piatră ce se află lângă izvorul tămăduitor; sunt semnele care arată că piatra credinței este întotdeauna mai puternică decât ispitele vremurilor, oricât de mari ar fi acestea.

În timpul Patriarhului Justinian, spațiul monahal de la Ghighiu devine mănăstire de maici. Și astfel întregul loc renaște datorită efortului necontenit al monahiilor care viețuiesc aici. Frumusețea de acum nu este altceva decât suma picăturilor de sudoare și de credință pe care acestea le-au depus în slujba Domnului și a semenilor.

Un moment extraordinar în istoria mănăstirii este cel din anul 1958, când la Ghighiu ajunge icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”; întreaga poveste reprezintă cu adevărat o minune. În urma unor vise repetate în care i s-a arătat Maica Domnului, episcopul Vasile Samaha, reprezentant al Patriarhiei Antiohiei, află că trebuie să aducă din Liban o icoană veche de 400 de ani pe nume Siriaca și să o lase într-o mănăstire din România al cărei nume nu reușea să-l rostească din cauza dificultăților de pronunție. „Du-mă în România la Ghighiu”, părea să-i spună Maica Domnului episcopului Samaha.

Cu ocazia unei vizite oficiale în țara noastră, episcopul aduce icoana „Siriaca” și îi povestește visul Patriarhului Justinian, însă fără să-i spună unde anume trebuia dusă icoana. Atunci, Preafericirea Sa îi enumeră câteva mănăstiri de lângă București, iar când pronunță numele de Ghighiu, episcopul, plin de bucurie, exclamă: „Da, Jijiu, Jijiu! Acesta este numele mănăstirii unde trebuie să ducem icoana!”

Maica Cipriana: În data de 25 februarie 1958, la Manastirea Ghighiu a fost adusă în dar icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”; este o icoană pictată în ulei pe lemn de santal și datează din secolul al XVI-lea, fiind o copie a vestite icoane „Kazanskaya”. Scumpul odor a fost pictat de niște călugări ruși aflați în drum spre Țara Sfântă.

În 1956, Maica Domnului a lăcrimat, urmele fiind și astăzi vizibile pe obrazul ei sfânt. Măicuța prevestea vărsarea de sânge din timpul războiului civil izbucnit doi ani mai târziu. Tot atunci vestitul episcop Vasile Samaha, reprezentantul Patriarhiei Antiohiei la Moscova, a auzit glasul Sfintei Fecioare care îi cerea să o ducă în România la Mănăstirea Ghighiu. Trimis în țara noastră de către Patriarhul Alexandru să decoreze niște episcopi români cu Ordinul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, episcopul Samaha a adus icoana la Patriarhia Română, însă nu-și mai amintea numele mănăstirii unde ar fi trebuit să o lase. Atunci, Patriarhul Justinian a început să enumere mai multe mănăstiri din jurul Bucureștiului, printre care și Mănăstirea Ghighiu. Auzind această denumire, episcopul s-a bucurat nespus de mult, fiindcă și-a amintit că așa îi spusese Maica Domnului în vis.

Icoana făcătoare de minuni a fost adusă aici în procesiune. În Cartea de aur a mănăstirii stă scris că a fost adusă „sub văzduh de clopote, cu cântări duhovnicești și cu lacrimi de bucurie”, fiind purtată pe brațe de episcopii Teoctist Botoșăneanu și Vasile Samaha. Întrucât lucrările la turla bisericii mari nu erau gata, prelații au hotărât să așeze icoana în biserica mică din cimitir, unde a și rămas timp de treizeci și trei de ani. Martorii spun că Preasfințitul Samaha a căzut în genunchi în fața icoanei „Siriaca” și a început să verse lacrimi amare, considerând că Maica Domnului i-a părăsit din pricina păcatelor.

De-a lungul timpului, icoana a săvârșit foarte multe minuni. Maica stareță Pelaghia Tudor, care primise icoana cu multă bucurie, s-a gândit că ar fi mai înțelept să o țină ascunsă în bisericuță. Motivul? La Ghighiu mai era o cruce lângă izvor sculptată în 1908 dintr-un stejar bătrân, care, de asemenea, era considerată făcătoare de minuni. Mulți credincioși își găseau alinarea lângă acea cruce, numai că într-o noapte a fost ridicată de niște soldați. Așadar, de teamă ca nu cumva să le fie luată și sfânta icoană, maica Pelaghia a decis să o țină ascunsă. Simțea că Maica Domnului ocrotește atât obștea monahală, cât și pe credincioșii care treceau pragul mănăstirii și intrau să se închine în taină.

Maica Domnului și-a arătat încă o dată puterea și dorința de a face altceva decât vrem noi, oamenii. Așa se face că i s-a arătat în vis și maicii starețe Pelaghia pe când aceasta se afla la Ierusalim ca să se închine la Locurile Sfinte. „Am venit să ajut lumea. Scoateți-mă de acolo!”, i-a spus Sfânta Fecioară.

Întorcându-se la mănăstire, maica Pelaghia a hotărât, împreună cu obștea, să aducă icoana în biserica mare, iar din acel moment Sfânta Fecioară a săvârșit și continuă să săvârșească numeroase minuni. Protagonistul unei astfel de minuni este un copil din Ploiești; acesta a căzut din hamac, și-a spart capul, a intrat în comă, iar medicii nu-i mai dădeau nicio șansă. Atunci, tatăl copilului a venit la Mănăstirea Ghighiu și, plin de evlavie, a îngenuncheat la icoana Maicii Domnului, rugându-se cu lacrimi. Împreună cu el s-au rugat și maicile. La un moment dat, omul a simțit cum s-a coborât asupra lui ca un clopot de sticlă, o căldură ca de forjă și a auzit un glas care îi spunea: „Fiul tău o să se facă bine.” Bărbatul a alergat într-un suflet la spital și, când a ajuns acolo, copilul se simțea bine, era ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Fisura pe care o avusese pe craniu nu se mai vedea acum nici măcar la radiografie.

Icoana Maicii Domnului „Siriaca” mai este cunoscută ca dăruitoare de prunci; multe femei care își doreau să devină mame și care, din diverse motive, nu reușeau acest lucru și-au împlinit visul în urma rugăciunilor înălțate în fața Maicii Domnului. Unele dintre aceste femei s-au chinuit ani întregi să rămână însărcinate, au făcut chiar tratamente costisitoare care însă nu au dat roade. Am cunoscut credincioase care au venit de peste hotare să se roage la Maica Domnului să le dăruiască un prunc, iar rugile fierbinți le-au fost ascultate. O familie a fost binecuvântată cu gemeni, iar alta chiar cu tripleți.

Printre credincioșii care au primit ajutor de la Maica Domnului „Siriaca” se numără și multe persoane care au fost vindecate de cancer sau de alte boli incurabile. În urmă cu doi ani, a venit cineva să se roage pentru o rudă foarte apropiată aflată în comă. „Măicuță, mi-a spus femeia, mama mea este în comă și nu accept ideea ca ea să moară. Vă rog, pomeniți-o des!” Ne-am rugat la Maica Domnului împreună și după un timp, când am reîntâlnit-o pe tânără, am aflat că mama ei se făcuse bine. O adusese și pe ea la mănăstire să-i mulțumească Sfintei Fecioare pentru minunea din viața ei. Mai aveau un pas de făcut, și anume o operație pe cord, însă tot Maica Domnului le-a venit în ajutor. Acum vine mereu să-i mulțumească pentru sprijinul oferit, se roagă și aprind lumânări cu evlavie și cu dragoste de Dumnezeu.

George Grigoriu: „Am venit să ajut lumea” este mesajul Maicii Domnului pe care îl regăsim într-un acatist închinat ei. Cum v-a ajutat pe dumneavoastră, stimată doamnă, Sfânta Fecioară Maria?

Ecaterina: Vin să mă rog aici de mai bine de 25 de ani și nu de puține ori am simțit ajutorul Maicii Domnului. În fața icoanei îmi deschid sufletul și comunic deschis cu Măicuța, îmi fac o evaluare lăuntrică și îi spun tot ce mă apasă.

Nu am avut o viață ușoară. În urmă cu zece ani am fost diagnosticată cu tumoră la rinichi. Nu mi-a venit să cred. Am alergat la Maica Domnului și, cu lacrimi fierbinți, am rugat-o să nu mă lase. Era nevoie de o operație în urma căreia aș fi rămas cu un rinichi. Cu o seară înainte să intru în operație, am visat-o pe Măicuța Domnului care mi-a spus ca în rugăciunile mele să pronunț cuvântul „Ghighiu”, adică să mă rog la icoana ei de la Mănăstirea Ghighiu. Așa am și făcut: până să-și facă efectul anestezia, am strigat-o pe Maica Domnului de la Ghighiu și am rugat-o să mă ajute să trec peste această grea încercare. Ce a urmat? Tumora, deși destul de mare, era benignă și a putut fi scoasă; nu a trebuit să fac nici chimioterapie, iar rinichiul mi-a fost salvat.

Maica Domnului „Siriaca” a fost și continuă să fie lângă mine; ei îi spun toate necazurile, cu ea îmi alin toate suferințele. În viață nu sunt numai bucurii. O altă minune pe care Măicuța a făcut-o în viața mea s-a petrecut în urmă cu doi ani. Mă aflam în drum spre București. Trebuia să ajung la Institutul Parhon pentru un consult la tiroidă. Întotdeauna când merg spre Bucurști trec pe la Ghighiu să-i cer binecuvântare Măicuței. Așa am făcut și în acea dimineață. Am ajuns la medic și, deși ar fi trebuit să mă programeze pentru operație, acesta mi-a spus că ar fi bine să mai așteptăm ca să monitorizăm nodulii. Am plecat fericită spre casă cu gândul să trec din nou pe la Ghighiu și să-i mulțumesc Măicuței. La aproximativ 300 de metri de mănăstire am făcut accident; șoferul unui tir a încercat să intre în depășire, mi-a agățat mașina și m-a aruncat într-un pom de pe marginea șoselei. Mașina mea s-a dat peste cap și s-a făcut praf; nu mai puteam să ies, fiindcă ușile se blocaseră; vedeam mănăstirea și o strigam pe Măicuță.  Nu doar că am supraviețuit în urma acelui accident cumplit, însă nu am avut nici măcar o zgârietură.

Pentru mine, Maica Domnului de la Mănăstirea Ghighiu este un sprijin real. Nu pot să exprim în cuvinte recunoștința pe care i-o port.

George Grigoriu: Putea să fie doar o întâmplare?

Ecaterina: Nu, eu nu cred în întâmplări. Ceea ce mi s-a întâmplat este dovada clară a iubirii Maicii Domnului pentru mine. Măicuța m-a ajutat și mă ajută la tot pasul, chiar și la locul de muncă îi ceream sprijinul. Este mereu prezentă în viața mea. Mă iubește… Și eu o iubesc…

Fiul meu și-a făcut o ecografie în urma căreia medicul i-a recomandat să-și dozeze markerii hepatici. Avea mai multe organe mărite. Vestea că ar putea suferi de o boală gravă m-a șocat. Am mers cu el să-și facă analizele. Trebuia să primească rezultatul într-o zi de joi, la praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În acea zi de mare sărbătoare am hotărât să vin la Mănăstirea Ghighiu ca să mă închin la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. M-am rugat la Măicuță pentru fiul meu, știam că de la ea va veni ajutorul nostru. În fața chipului ei blând, am trăit o emoție sfântă, o căldură m-a învăluit atunci. Și acum îmi dau lacrimile… Retrăiesc acele momente. Se terminase Sfânta Liturghie și încă nu primisem rezultatele analizelor. Timpul așteptării era din ce în ce mai greu de suportat. O rugam stăruitor pe Măicuță să nu-mi dea ce nu pot duce ori să preiau eu toată suferința copilului meu.

Într-un final a venit și vestea cea mare: fiul meu era sănătos, toate suspiciunile medicilor fuseseră spulberate. Am știut că intervenise Măicuța Sfântă. De atunci, vin cât pot de des să mă închin la icoana Maicii Domnului „Siriaca” și să-i mulțumesc pentru dragostea ei. Între noi și Maica Sfântă s-a creat o legătură specială.

Deși mergeam des la biserică, nu aveam o legătură de suflet cu Maica Domnului, mă rugam, mă încinam cu evlavie la icoane, însă nu simțeam ceva special. Un părinte duhovnic de la Crasna mi-a spus să vorbesc cu Maica Domnului și cu Mântuitorul Iisus Hristos ca și cum aș vorbi cu niște persoane. Pentru mine, vorbele părintelui nu aveau înțeles. „Cum să mă adresez unei icoane ca și unui om?, mă întrebam eu mirată. Ei bine, acum am înțeles: în clipele de singurătate vorbesc cu Maica Domnului ca și când aș vorbi cu o persoană dragă.

Icoana Maicii Domnului „Siriaca” a început să facă minuni încă din ziua în care a ajuns la Mănăstirea Ghighiu. Maica stareță Pelaghia a povestit că, îndată ce icoana a intrat pe poarta mănăstirii, adusă de o delegație de preoți, în frunte cu episcopul Samaha și cu Patriarhul Justinian, clopotul din biserica mare s-a tras singur. E de datoria noastră să ducem mai departe acest mesaj, să dăm mărturie despre valorile credinței noastre.

George Grigoriu: Maica Domnului „Siriaca” nu este singura icoană făcătoare de minuni de la Ghighiu; în dreapta noastră se află icoana Adormirii Maicii Domnului, cel de-al doilea hram al mănăstirii.

Așadar, decizia Preafericitului Daniel de a da cel de-al doilea hram bisericii noastre nu a fost deloc întâmplătoare. Icoana Adormirii Maicii Domnului a fost restaurată, iar în fiecare an, la Prohodul Maicii Domnului, ieșim în procesiune și înconjurăm biserica mare spre bucuria credincioșilor. Suntem siguri că monahii prezenți aici au văzut multe minuni săvârșite de această icoană, fapt pentru care ne rugăm și noi în fața ei cu multă evlavie și cu nădejde în ajutorul Sfintei Fecioare.

George Grigoriu: Într-un cuvânt de învățătură, părintele Ioanichie Bălan spunea că „toate icoanele sunt făcătoare de minuni, numai că unele dintre ele au o harismă specială pusă în legătură cu credința celui care se roagă în fața lor. Când credința este mare, atunci se produce minunea.” Am întâlnit aici nenumărate povești care vorbesc despre vindecări miraculoase. Ceea ce noi punem astăzi sub semnul miracolului s-a întâmplat cu adevărat în viețile multor creștini care s-au rugat cu credință și cu nădejde la Maica Domnului. Minunea este și ea modul discret prin care lucrează Dumnezeu, uneori pentru întărirea credinței multora dintre noi. Așa se explică numărul mare de credincioși care trec pragul Mănăstirii Ghighiu, se închină la icoana Maicii Domnului „Siriaca” sau își adapă sufletul cu apa tămăduitoare ce izvorăște aici. Icoana Maicii Domnului „Siriaca” atrage și printr-o cromatică deosebită. Vă mărturisesc că atunci când ați deschis fereastra scumpului odor am simțit o mireasmă deosebită pe care nu o pot compara cu nimic altceva. În fața acestei icoane parcă ești în grădina raiului. Astfel de stări le ai doar dacă ajungi în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, fapt pentru care îi invităm pe cei care ne privesc să vină la Mănăstirea Ghighiu și să se lase în grija Maicii Domnului.

Maica Cipriana: Minunile din jurul icoanei sunt nenumărate, dovadă fiind și numărul mare de credincioși care vin aici. Spre exemplu, de Izvorul Tămăduirii la Ghighiu ajung peste 7000 de credincioși. La fel și duminica sau cu prilejul altor sărbători. Unii stau chiar ore în șir la coadă ca să ajungă la izvor sau la icoană. Își țin copilașii de mână, sunt răbdători, smeriți și plini de dragoste pentru Măicuța Sfântă. Păstrează cu sfială câte un buchet de flori pe care îl așază apoi la icoană, ca dar pentru cea care i-a sprijinit în clipe grele.

George Grigoriu: Aș vrea să ne amintim un cuvânt care se regăsește în Acatistul Maicii Domnului: „Am venit să ajut lumea.” Așadar, dorința Sfintei Fecioare este să mijlocească la Fiul ei pentru ajutorul nostru.

Maica Cipriana: Cu siguranță că menirea Maicii Domnului este să ajute lumea. Mai mult decât atât, să nu uităm că icoana „Siriaca” a venit în România într-o perioadă foarte grea din istoria poporului nostru, în timpul comunismului. Atunci era nevoie mai mult ca oricând de sprijin divin. De altfel, și astăzi Măicuța continuă să fie grabnic ajutătoare și folositoare pentru cei care i se roagă cu credință. Este și motivul pentru care icoana e purtată adesea în procesiune și dusă în pelerinaje, ca să-i bucure pe cât mai mulți creștini.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

error: Conținutul este protejat de drepturi de autor!