Credinta în Lumina Învierii

„A avea credinta înseamnă să crezi în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinta va fi să vezi ceea ce crezi”,


mărturisea în secolul al V-lea Augustin de Hipona

 

Cuvântul Fericitului Augustin este extrem de relevant pentru misterul petrecut acum 2000 de ani. Învierea lui Hristos s-a petrecut într-un context pe care astăzi îl înțelegem doar prin credinta. Deși nu am fost contemporanii acelei mari minuni, iar mulți dintre noi poate că nici nu au ajuns vreodată la Ierusalim, ca să trăiască în atmosfera de acolo, totuși mărturisim adevărul Învierii indiferent în ce colț al lumii ne-am afla.

 

Adevărul Învierii este un adevăr primit prin auzire, prin puterea pe care o are credinta si cuvantul, tot așa cum, conform Genezei, a fost adusă și lumea la existență. Putem spune fără să greșim că, prin Înviere, vorbim de fapt de o nouă aducere la viață. Și atunci se pune întrebarea firească: Ce este cuvântul? Îl reducem la formă, adică la acea înșiruire de sunete/litere sau înseamnă mai mult decât atât? În acest context, ce anume declanșează credinta sau convingerea? Litera sau Duhul? Oare nu cumva cuvântul este forma materială ce îmbracă sau însoțește energia? Cum se face că, deși paralizați de frică din pricina contextului politic de atunci, apostolii ies la propovăduit, urmând îndemnul Mântuitorului:

„Mergând, învățați toate neamurile,  botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”

Matei 28, 19

Iar apoi „minune”, acest cuvânt al Învierii auzit de la cei doisprezece apostoli și de la femeile mironosițe, cuprinde lumea întreagă pe orizantala spațiului și pe verticala timpului, până la noi.

George Grigoriu: În această noapte sfântă, când clopotele vestesc minunea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem bucuria să ne fie alături doi reputați oameni de știință care au acceptat provocarea de a vorbi despre credinta si minunile ei din perspectiva domeniilor lor de cercetare. Este vorba despre Mihaela Gheorghiu, fiziopatolog și imunolog, și despre Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog și profesor universitar, un prieten mai vechi al emisiunii noastre. Vă mulțumesc amândurora pentru prezență! Hristos a înviat!

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Adevărat a înviat! Vă mulțumim și noi pentru invitație!

În prezent, este epoca marilor detestări, fiindcă au loc nenumărate discuții cu privire la existența lui Iisus. Iată opinia mea, pe care am expus-o și într-unul dintre articolele mele: nu am văzut nici certificatul de naștere, nici pe cel de deces al lui Iisus, dar am credinta si știu că a existat un om pe nume Iisus, care a lăsat un mesaj puternic pentru umanitate. Mai știu că, atunci când se vorbea despre vindecările Lui, foarte mulți se îndoiau (unii se mai îndoiesc și astăzi) cu privire la veridicitatea lor. Or, oameni care au făcut și fac minuni au mai fost de-a lungul istoriei. De pildă, Sfântul Ierarh Nectarie sau părintele Arsenie Boca, pe care mulți i-au și cunoscut. Am stat de vorbă cu apropiați de-ai lor ca să aflu de la ei ce performanțe au făcut acești oameni. M-am dus în toate locurile în care se spune că s-au făcut vindecări miraculoase. Am fost inclusiv la Lourdes, la Fatima. Nu m-am mulțumit să citesc în ziare despre acele minuni, ci am cerut o documentație științifică. Bunăoară, la Lourdes am găsit reviste științifice care consemnau miracolele. Fuseseră întocmite chiar și consilii care să stabilească faptul că acolo avusese loc un miracol. Mai mult decât atât, persoana care fusese vindecată în mod miraculos, intrând în apă sau participând la slujbă, a fost examinată din doi în doi ani timp de doisprezece ani. O vârstnică din Italia, care suferea de insuficiență cardiacă gravă și fusese vindecată miraculos, a fost examinată de un cardiolog din America.

Am stat de vorbă și cu oameni vindecați prin intervenția lui Nectarie de la Eghina (am și făcut o vacanță acolo). Printre ei, și un aviator, victima unui grav accident în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma căruia a rămas cu o paraplegie (o paralizie completă a mâinilor și a picioarelor). Omul acesta a petrecut douăzeci și patru de ani din viață într-un azil, îngrijit de ceilalți soldați. Într-una din zile este dus pe targă la Eghina, moment în care își recapătă  funcționalitatea normală a membrelor. Nimănui nu îi vine să creadă. Reușește apoi să meargă pe picioarele lui la chirurgul președintelui Roosevelt, care îl prezintă altor specialiști în cadrul unui congres de chirurgie. Avem, așadar, dovezi foarte concrete cu privire la oamenii care au făcut minuni.

Sunt neurolog și știu că o paraplegie sau o tetraplegie este imposibil de recuperat; nu se mai pot realiza acele circuite nervoase care să pornească din creier și să ajungă la mușchii membrelor. Numai o intervenție miraculoasă poate să facă asta.

Începând din data de 30 aprilie 2021, are loc o întâlnire online a 80 de oameni de știință și de cultură, printre care și mulți români, profesori universitari. Pe mulți dintre ei i-am cunoscut. Subiectul congresului îl reprezintă legătura dintre știință și spiritualitate.

Am cunoscut doi tineri care m-au onorat citindu-mi volumul Inteligența materiei și care au rămas cu unele nedumeriri. Ei susțin, de pildă, că termenul de „conștiință globală” este eronat. Or, nu este deloc așa. Iată ce spun alți oameni de știință, poate mult mai documentați decât mine: cercetătorii de la Universitatea Princeton vorbeau prin anul 1979 despre „conștiință cosmică”. De asemenea, Max Planck, cel care a creat termenul de „cuantă” (lui îi datorăm fizica cuantică), spune: „Universul există, pentru că particulele care constituie universul atomic aflat la baza întregului Univers sunt întreținute într-o continuă mișcare de o mare Minte, Mintea materiei, o inteligență, o conștiință primordială.” Așadar, termenul de conștiință globală nu-mi aparține, eu doar l-am răspândit.

Mai mult decât atât, Yung vorbește despre „savoir absolu”, adică „știința absolută”. Să nu mai vorbim de Heggel, care amintește de „spiritul absolut”. Mai aproape de perioada actuală, cercetătorii de la Institutul din California creează, în 1992, termenul de „conștiință globală”.

Ce înseamnă conștiință globală? Iată ce reiese din graficul afișat pe ecran cu privire la evenimentele din 11 septembrie 2001, când are loc atacul asupra celor două turnuri gemene din New York (pe care am avut șansa să le văd și înainte, și după atentat). În momentul în care primul turn este atacat, treizeci și șapte de computere, răspândite într-o rețea largă, înregistrează o creștere bruscă a curbei ce indică câmpul geofizic/geomagnetic. Cu cincisprezece minute înainte de cel de-al doilea atac, curba urcă din nou. Peste câteva zile, cercetătorii aceluiași institut fac următorul experiment: le propun câtorva milioane de oameni să mediteze la ideea de pace, de toleranță, de armonie, de iubire, de acceptare a semenilor. De data aceasta, curba care indică câmpul geomagnetic este foarte jos. Iată, deci, răul și binele simbolizat prin două curbe ce influențează câmpul geomagnetic. Așa arată conștiința globală. Acele milioane de oameni care au meditat la pace, la iubire sunt o conștiință globală.

George Grigoriu: Stimată doamnă doctor Mihaela Gheorghiu, cum ne influențează viața această conștiință globală despre care vorbea profesorul Dulcan? Aparent, este foarte greu să explici unele fenomene fizice.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Pentru cei care vor și au ce să mărturisească, aceasta este o perioadă a mărturisirii. Hristos a Înviat! Aș vrea să vorbim despre manifestarea permanentă a lui Iisus Hristos în corpul nostru. Dumnezeu Se manifestă în orice plantă, în orice vietate și mai cu seamă în organismul uman. Voi aduce în sprijinul afirmațiilor mele câteva modele la care nu m-am gândit niciodată, dar pe care le-am descoperit pe măsură ce studiam. Omul este un proiect bine făcut; în realizarea lui, Creatorul a folosit niște cărămizi bune, pe care le repetă acolo unde este nevoie.

Vreau să vă vorbesc despre Hristos mai concret și, în același timp, mai metaforic, dându-vă câteva exemple de formă și de forță a simbolului formei, care se regăsesc în structurile noastre. Aș începe cu respirația. Respirația este un proces incomplet înțeles chiar și astăzi. Ca să înțelegeți acest proces, am să vă spun o poveste. Oxigenul este un gaz care preia nemărginirea aerului în care se manifestă. La fiecare inspirație, omul inhalează aer în care există oxigen și azot. Oxigenul este minoritar și totuși are un rol esențial în organism. Spre deosebire de azot, care este un gaz diamagnetic (nu reacționează cu câmpurile, adică nu intră în interferență cu câmpul magnetic, nu schimbă informație cu câmpurile electromagnetice), oxigenul este paramagnetic. În această calitate, a preluat toată informația câmpului electromagnetic al luminii, al pământului etc. Toată informația electromagnetică este preluată, așadar, de oxigen.

Odată inhalat de către ființe, oxigenul trece de la lumină și libertate absolută într-o zonă întunecoasă, în niște căi respiratorii umede, care devin din ce în ce mai înguste. El avansează până când apare o barieră, acea „mare trecere”, trecerea dintre lumi, trecerea de la aer la sânge. Nu aș vrea să intru în astfel de detalii pentru a nu plictisi audiotoriul.

George Grigoriu: Mi se pare fascinant, nicidecum plictisitor.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Traversarea membranei alveolo-capilare, adică trecerea aerului în sânge, este un proces cuantic, facilitat de câmp, nicidecum o difuziune, fiindcă oxigenul nu poate să difuzeze în apa din sânge. Este dovedit faptul că oxigenul este profund hidrofob. Ca să ajungă în eritrocit, adică în sânge, oxigenul avansează pe „sania” imaginară a câmpurilor electromagnetice generate în structurile alveolo-capilare.

Mai întâi, oxigenul se va localiza pe hemoglobină. În acest punct se petrece un lucru fabulos, aici regăsim o pecete, un simbol. Analizând molecula de hemoglobină, vei observa numai cruci. Sunt foarte clare. Molecula de hemoglobină are o parte proteică, numită globină; aceasta din urmă are patru unități – două de un fel, două de alt fel. Cele patru unități se dispun întotdeauna într-o simetrie biaxială. Și aici este pusă o semnătură, o cruce. În crucea proteinei numite globină, se așază patru grupări hem – din nou patru! –, care creează o altă cruce imaginară. Mergând mai departe, în hem se recreează o nouă cruce, ale cărei brațe sunt reprezentate de atomi de azot din grupări midazol. În centrul acestei cruci se află fierul. Oxigenul, odată ajuns în sânge, se va fixa pe fier.

Recunoașteți cumva un model? Ați mai văzut undeva așa ceva? Ați mai auzit undeva despre așa ceva?

George Grigoriu: Nu, însă un lucru este cert: Patimile lui Iisus, Răstignirea pe Cruce, Moartea și Învierea capătă o altă dimensiune din această perspectivă.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Dincolo de Patimile Mântuitorului și de crucificarea Lui, care a unit cerul și pământul, există o simbolistică atât de profundă. Sigur că vor exista și voci care vor încerca să mă contrazică, spunându-mi că Iisus a trăit în urmă cu 2000 de ani și că oamenii respirau și înainte de venirea Lui, exista și atunci hemoglobină. Da, dar și Iisus exista înainte de venirea pe pământ, El era Una cu Tatăl. Iar ceea ce putem identifica noi în corpul uman sunt niște modele, niște semnături ale divinității.

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Dacă îmi permiteți, aș vrea să fac o completare. Mai întâi de toate, subliniez faptul că aspectele prezentate aici de către doamna doctor Gheorghiu sunt excepționale. Domnia Sa este cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacologie Carol Davila și a scris o carte de excepție pe care am onoarea să o public în colecția Noua spiritualitate apărută la Cluj. Așa cum i-am spus, această carte este emblema vieții Domniei Sale.

Unul dintre aspectele pe care le tratează în cartea sa distinsa doamnă Gheorghiu îl reprezintă simbolistica crucii. Crucea indică cele patru direcții, mai exact cuprinde tot Universul. În plus, ea este simbolul biruinței asupra morții. Să nu uităm acel moment semnificativ din istoria umanității care l-a avut în centru pe Constantin cel Mare. Acesta l-a învins pe Maxentius  după ce i s-a arătat o cruce pe cer cu mesajul In hoc signo vinces (Sub acest semn vei învinge). Ca urmare a acestei minuni, Constantin cel Mare a admis creștinismul – care era una dintre cele patru religii – prin Edictul de la Milano (anul 313). Abia mai târziu, prin 384, un alt împărat admite creștinismul ca singura religie a Imperiului Roman.

Multă vreme nu am știut cine este Elena, credeam că e soția lui Constantin, însă ulterior am aflat că era mama lui. Aceasta, fiind atrasă de creștini, a descoperit Locurile Sfinte și multe dovezi ale trecerii lui Iisus pe pământ.

Vin cu o altă completare: mi-a plăcut mult să mă ocup de spiritualitatea orientală; în opinia mea, Orientul (în speță Grecia) a dat lumii spiritualitatea, în vreme ce Occidentul i-a oferit bazele științelor. Or, între știință și spiritualitate trebuie făcută o legătură, fiindcă totul există în totul.

Referitor la ceea ce spunea doamna profesoară despre oxigen, aș vrea să aduc o completare: nu doar oxigen absorbim noi, ființele, ci și câmpul care ne unește în întregul Univers. Orientalii afirmă că primim de la Soare nu numai razele (lumina și căldura), ci și unele particule mici de energie vitală. Și încă ceva: aceste energii vitale ar veni prin meridianele de acupunctură descrise de ei (mai exact de chinezi) cu 2000 de ani înainte de anul 0.

În momentul în care gândim negativ – iar aceste gânduri se transpun în cuvinte, sentimente ori comportamente cu o frecvență joasă –, meridianele se închid și energia vitală se pierde. În schimb, gândurile pozitive – iubirea, pacea, blândețea, empatia etc. – au o frecvență ridicată și permit transmiterea de energie vitală asupra noastră.

Nu întâmplător, oamenii de la țară erau de părere că „în casa în care nu intră soarele, intră doctorul.” Prin urmare, căldura soarelui este extrem de benefică pentru sănătate.

În ceea ce-L privește pe Iisus, El poate fi citat alături de marile personalități ale filozofiei și l-aș aminti aici pe Platon, care, ca și Iisus, i-a vorbit lumii despre valori etice precum Binele, Frumosul și Adevărul. De altfel, filozofia este prin excelență a Binelui. Există oare și o filozofie a Răului? Poate că da, însă aceea nu este filozofie, ci o simplă răutate.

Prin urmare, dincolo de valoarea teologică a lui Iisus, Acest Om poate fi citat și ca unul dintre marii gânditori ai lumii. Este opinia omului de știință. Din punct de vedere științific și etic, Omul Iisus a adus cea mai înaltă valoare etică; toate cuvintele Lui sunt superpozabile pe principiile fizicii cuantice, aspecte pe care doamna profesoară Gheorghiu le cunoaște foarte bine.

Este o mare tristețe că oamenii gândesc ca acum un secol și jumătate și observă lumea doar prin prisma a ceea ce se vede. Există un univers dincolo de atom, și anume dubla ipostază – de particulă și de undă –, care este imperceptibilă. Cine o aduce în lumea noastră? Conștiința noastră. Devenim dintr-odată creatori de realitate. Unda/particula aflată în universul subcuantic este adusă prin conștiință în funcție de capacitatea de interpretare a omului, de informația pe care o posedă și – lucrul cel mai nedorit – în funcție de interesele personale. De aceea, două persoane care fac parte din două tabere diferite vor percepe diferit realitatea: pentru una este neagră, pentru cealaltă albă. Fiecare își urmărește interesele proprii.

Prin urmare, putem să pervertim realitatea. Mintea omului este cea care aduce aspecte din câmpul cuantic – aflat la nivel imperceptibil – în lumea perceptibilă. Ea este capabilă să convertească, să transforme invizibilul în vizibil. Acesta este mecanismul gândirii. Potrivit științei moderne, nu putem gândi fără să trecem dincolo de atom. Concepția materialistă se bazează pe faptul că totul este materie, substanță. Or, Max Planck afirma: „Dincolo, în Universul cuantic, nu există materie. Există doar o energie cu dublă ipostază – particulă/undă –, pe care o Mare Minte o trimite în lumea noastră să-i dea contur și apoi se întoarce în același Univers.” Mulți se întreabă unde, în ce neant. Această energie care vine din invizibil în lumea noastră perceptibilă durează extrem de puțin, o nanosecundă. Așa cum spuneam, lumea nu e formată doar din ceea ce se vede, este și ideea expusă de doamna profesoară Mihaela Gheorghiu în cartea sa pe care sperăm să o publicăm în toamnă.

George Grigoriu: Cartea despre care vorbește domnul profesor Dulcan și pe care o așteptăm cu mult interes se numește Viul de dincolo de materie. Revenind însă la începutul discuției noastre, aș vrea să aduc din nou în discuție cuvântul, cel care îmbracă energia. Prin cuvânt, putem răni, putem ierta sau putem iubi. Și nu poți să nu te minunezi de ceea ce înseamnă cu adevărat forța cuvântului, de felul în care acționează el asupra celor de lângă noi. Alături de zâmbet, cuvântul este cea mai puternică armă împotriva răului. Poate fi susținută această afirmație din punct de vedere științific?

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Un cuvânt bun îți ajunge la inimă. Un cuvânt bun ascunde o informație care te zidește. Informația cuvântului – latura lui semantică – este altceva decât informația biologică. Și totuși, în final, cele două ajung la același numitor.

Informația biologică este modul prin care o celulă, un țesut, un organ, un organism se luptă să-și păstreze integritatea, să reziste împotriva agresiunii, împotriva entropiei care îl atacă de peste tot. Un cuvânt bun din punct de vedere semantic te întregește, îți merge la inimă, te face coerent. Nu vreți să știți cât de mult luptă alte organisme vii să mențină o informație biologică corectă. Această modalitate se realizează foarte greu și poate fi comparată cu generarea unor semnale pozitive prin cuvinte.

Permiteți-mi să vorbesc și despre sângele care ajunge la inimă. Sângele care a preluat oxigenul în crucile hemoglobinei ajunge apoi la inimă. Inima este organul care poartă cel mai evident pecetea crucii. Cele două atrii sunt separate printr-un perete vertical și foarte mic, care se continuă cu peretele dintre cele două ventricule (septul interventricular), creându-se astfel brațul ascendent al crucii. Fiecare atriu este despărțit de ventricul prin câte un alt perete subțirel ce formează brațele orizontale ale crucii. Sângele pătrunde din atriul drept în ventriculul drept, părăsește inima și ajunge în plămâni, apoi se întoarce în atriul stâng și în ventriculul stâng, formând o cruce perfectă. Sângele nu pleacă spre celelalte organe până nu descrie în întregime crucea inimii.

În spatele informației biologice și al cuvântului stau câmpurile informaționale. Materia este unită prin câmp, adică prin Duh – ceea ce știința numește câmp electromagnetic, câmp magnetic ori câmp electric. Pentru a funcționa sănătos și coerent, materia trebuie să primească Duh, adică acel câmp care să o structureze, să o facă să funcționeze la unison. Pot să vă dau zeci de exemple în această direcție. Toată informația pe care o primește celula, toate cuvintele biologice care vin pe membrana celulei sunt traduse în celulă prin unde – unde de calciu, unde de peroxid de hidrogen, deci prin câmpuri. Aceste câmpuri se transmit și solidarizează celulele. Celulele sunt solidarizate chiar și structural, dar în primul rând funcțional prin Duh.

George Grigoriu: Domnule profesor, vă propun să legăm informațiile extrem de interesante pe care le-a expus distinsa doamnă Gheorghiu de un îndemn al Mântuitorului. Aflat pe Muntele Măslinilor, înainte să Se înalțe, Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28, 19). În mesajul hristic putem identifica atât puterea cuvântului – „învățați” –, cât și acea substanță nevăzută, Duhul, despre care vorbea doamna profesoară. Putem înțelege lucrurile în acest sens?

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Da. Mai mult decât atât, există un cod etic al creierului pe care l-am descris în 2008, plecând de la lucrările efectuate la Universitatea Wisconsin-Madison de către Richard Davidson. În urma cercetării, Davidson constată că toate cuvintele care, din punct de vedere etic, au o semnificație pozitivă activează o anumită parte a creierului. În schimb, toate cuvintele cu semnificație negativă activează altă parte a creierului. Cine poate să facă această selecție etică între pozitiv și negativ, să determine creierul să folosească zone diferite pentru a procesa cele două tipuri de informație?

Să vă dau un exemplu: în momentul în care îi spui unei femei că este foarte frumoasă, în zona prefrontală stângă a ei se va activa îndată un centru. În schimb, dacă îi spui că nu este bună de nimic, se va activa zona prefrontală dreaptă, însă cu o viteză de patru ori mai lentă. Cine putea să facă toate astea dacă nu o conștiință? Conștiința este singura care poate să aibă un criteriu etic. În urma cercetărilor, am ajuns la următoarea concluzie: creierul însuși selectează pozitiv/negativ în funcție de cuvintele rostite sau primite – cuvinte cu frecvență înaltă sau cuvinte cu frecvență joasă. Ne întoarcem astfel la valorile morale despre care vorbea Iisus. Și atunci, dacă îi citez pe Budha, pe Platon, pe Socrate și pe atâția alții, de ce nu L-aș cita și pe Iisus?

Privitor la inimă, aș vrea să adaug câteva aspecte. Noi, oamenii, avem un registru rațional/cognitiv – în cortex – și unul afectiv – în cord. În momentul în care emitem un cuvânt, emitem și câmpul de energie care îl convertește în realitate, îi dă finalitate, îl materializează. Cuvântul este materializat cu atât mai mult, cu cât este însoțit de sfera afectivă. Altfel spus, forța din creierul nostru ne-o dă sistemul afectiv, emoția. În acest sens, îi sfătuiam pe studenții mei ca, atunci când nu vor să uite o anumită informație cognitivă, rațională, să o lege de o emoție. Așa funcționează memoria.

Cercetătorii americani au identificat circa 50.000 de neuroni la nivelul inimii; se crede că sentimentele pleacă de acolo. Meditația la nivelul inimii, cu privire la sentimente precum compasiunea, iubirea, grija, recunoștința va conduce la o coerență între cord și creier. Cu alte cuvinte, ceea ce vorbesc, și simt. Când inima simte ceva, iar mintea spune altceva, cele două se află în discordanță, între ele se naște un haos. Or, când între inimă și minte este un acord, putem vorbi de coerență. Când ni se cere să fim onești înseamnă de fapt să fim coerenți, și atunci inima e cu noi.

Dintre sentimentele care se nasc la nivelul inimii, cel mai important este compasiunea, sentiment pe care trebuie să-l dăm noi Universului, ca să fim în acord cu el. Este clar că, odată ce ne-am născut în acest Univers, suntem sub Legile lui volens nolens. Și chiar dacă unii dintre noi refuză ideea de rațiune divină, totuși trebuie să admitem că cele patru Legi fundamentale nu ne aparțin și avem datoria să ne supunem lor. Cine le-a făcut oare?

Revenind la afectivitate, care pleacă din inimă: atunci când ai un dubiu, nu întreba creierul! El poate greși, fiindcă analizează circumstanțele care pot fi false. Inima nu te minte niciodată. În inimă este Adevărul. Am văzut un film cu o persoană aflată în moarte clinică; individul acela nu avea nicio legătură cu spiritualitatea. A făcut un infarct, iar pe înregistrare se vede o luminiță care pleacă din inimă și se îndreaptă sus, spre creier. Acolo, în creier, omul începe să raționeze: o vede pe fiica sa, îi vede pe medicii care încercau să-l reanimeze. În acel moment, bolnavul își pune următoarea întrebare: „Cum pot eu, o lumină cât o monedă, să gândesc?” Era lumina de Dincolo, care stă în inimă. De aceea doamna doctor vorbea despre crucea din inimă. Poate că mulți se vor mira de lucrurile astea, sunt convins, însă noi spunem ceea ce credem că trebuie spus. Ar fi păcat ca acest mesaj să fie distorsionat de altcineva care are tot interesul să gândească invers.

George Grigoriu: Informațiile științifice pe care ni le expuneți aici, atât dumneavoastră, domnule profesor, cât și doamna doctor Gheorghiu, se pare că au fost știute de către Sfinții Părinți. Propovăduind Rugăciunea inimii, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, nu fac altceva decât să sublinieze legătura dintre minte și inimă și să sintetizeze aspectele științifice pe care ni le prezentați aici. Există, așadar, punți de legătură între știință și credință, punți pe care încerc să le scot în evidență.

lect. univ, dr. Mihaela Gheorghiu: Este foarte bine că ați creat aceste punți între știință și spiritualitate. Voi veni și eu în sprijinul acestora cu un alt argument: între mamă și făt există nu numai un schimb informațional realizat prin moleculele care trec de la unul la celălalt, ci și un schimb de celule. Au fost făcute studii având ca subiecți femei care au decedat în timp ce erau însărcinate, din pricina unor accidente. La autopsie s-a văzut că, deși acele femei erau însărcinate cu feți de sex masculin, în organele lor vitale (inimă, plămâni, rinichi, creier) apăreau celule cu cromozom Y. Or, este știut faptul că un astfel de cromozom nu avea cum să apară la o femeie, căci femeia are întotdeauna doi cromozomi X. Sarcina uneia dintre femei avea doar șapte săptămâni și, cu toate acestea, la autopsie celulele ei prezentau deja cromozomi Y.

Studiile au fost extinse și s-a ajuns la concluzia că aceste celule pot să persiste în organismul mamei până când ea încetează din viață. Astfel de celule asigură, poate, acea comunicare, acea coerență cuantică între mamă și fiu. Celulele fătului care au trecut în corpul mamei o fac să perceapă întotdeauna ceea ce se întâmplă cu copilul ei. Astfel de fenomene sunt descrise nu numai la om, ci și la numeroase specii de mamifere.

Ascultând această expunere a mea, ar mai putea vreo femeie să-și asume să păstreze în corpul ei celule care pot trăi atât timp cât va trăi și ea – chiar și în inima ei – de la o sarcină pe care hotărăște să o întrerupă?…

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Din informațiile extrem de interesante pe care ni le-a expus doamna doctor aici reiese faptul că fiecare celulă din corpul nostru participă la geneza unui făt. De aceea am afirmat că între cer și pământ nu bărbatul trebuie să fie primul, ci femeia. Ea nu doar că are structuri complementare bărbatului din punct de vedere anatomic, ci are capacitatea de a da viață, ceea ce este un lucru formidabil. Așadar, Universul – dacă nu ne place cuvântul Dumnezeu – a ales-o pe femeie, pe Eva, să procreeze.

George Grigoriu: În timp ce vă ascultam, gândul m-a purtat spre cuvintele înțelepte ale lui Voltaire: „Universul mă încântă/Și nu pot gândi măcar/Că există-n astă lume/Ceas făr` de ceasornicar.” Este miraculos! Când am afirmat că un cuvânt este purtător de energie, am avut întotdeauna în minte momentul întâlnirii Mântuitorului, după Înviere, cu Femeile Mironosițe. Acele întâlniri vin să lămurească ceea ce noi punem astăzi sub semnul întrebării, dar care, la nivelul conștiinței feminine, era deja un răspuns asumat. Femeile Mironosițe au înțeles primele minunea Învierii.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Ele au fost alese să primească cele dintâi această mare veste, a știut Dumnezeu de ce. Au înțeles cu inima, creieriul emoțional al omului.

George Grigoriu: Cel ce înțelege cu inima nu se îndoiește niciodată. Mai târziu, Toma, unul dintre cei doisprezece ucenici, are nevoie de dovezi, cere o explicație rațională: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25). Cu toate acestea, Toma nu poate fi acuzat de lipsa credinței.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Cu siguranță că atât eu, cât și domnul profesor Dulcan, în calitate de oameni de știință, am fost mai întâi Toma. Însă, când în fața noastră se revelau rănile Mântuitorului, acele semnături prin care Se descoperă Dumnezeu în fiecare dintre noi, bucuria era mult amplificată.

Înainte de a încheia, aș vrea să vă mai spun cum se unesc cerul și pământul în mitocondrii. Mitocondriile sunt locul tainic al crucii din om. Și acolo există enzime care conțin hem, fapt ce înseamnă că au nucleu tetrapirolic (în formă de cruce). În aceste enzime pătrunde oxigenul – subtilul, câmpul care a trecut prin toate ungherele corpului nostru – și se unește cu energia pe care o procurăm din alimente. În mitocondriile noastre se află, așadar, Altarul, „Sfânta Masă” pe care se jertfește cerul, unindu-se cu pământul, cu energia din alimente provenită din ciclul Krebbs (ciclul acizilor tricarboxilici – n.n.). În urma acestei întâlniri extraordinare se formează apă. Apa preia toată informația de la cer și pământ și o propagă într-un mod special în toate ungherele din corpul nostru. Așadar, în mitocondrii nu se obține doar energie, ci și apă, ca martor al uniunii dintre cer și pământ.

George Grigoriu: Greșim atât de mult atunci când cerem minuni concrete, palpabile. Este aproape imposibil să înțelegem minunile din noi, să conștientizăm că noi înșine suntem o minune. Domnule profesor, aș vrea să vă rog să ne vorbiți despre o minune contemporană – minunea Luminii Sfinte de la Ierusalim. Știu că vă este tare drag acest subiect. Mărturiile Domniei Voastre despre pogorârea Luminii au produs o emoție vie în rândul celor care ne-au urmărit atunci. Pentru mulți, această Lumină reprezintă un temei al credinței, pentru alții e o confirmare, iar pentru cei care încearcă să o demonteze devine un mijloc de poticnire.

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Știu că unii o contestă, însă eu spun un singur lucru: de vreme ce americanii au trimis sonde până pe Marte sau pe Lună, de vreme ce avem atâtea mijloace tehnologice prin care putem face descoperiri importante, credeți că ar fi fost permis un asemenea artificiu făcut de Biserică la Sfântul Mormânt? Exclus! Unii au afirmat despre Sfânta Lumină că este fosfor. Nici vorbă de așa ceva!

Prin anul 2000, am mers la Ierusalim să o văd. Mă aflam acolo nu în calitatea omului care vrea să vadă minunea, ci a celui care căuta adevărul. Ca om de știință, doresc să-mi alcătuiesc studiile pe baza unor aspecte reale, nu să scriu din auzite.

George Grigoriu: Ați vrut să o contestați cu argumente științifice?

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Nu, nu am vrut să o contest, ci doar să văd realitatea. Am stat în picioare 24 de ore, ca să fiu cât mai aproape de Sfântul Mormânt. Dacă nu te afli lângă acel orificiu prin care vine Lumina, nu vezi nimic, poți doar să o iei de la alții. Or, eu mă aflam acolo ca să văd adevărul.

Nu am filmat ca nu cumva blițul să mă inducă în eroare. Am fost foarte onest cu mine însumi. Ei bine, Lumina a apărut sub trei forme: prima formă se aseamănă cu acel efect multicolor pe care îl are becul de neon când îl aprinzi. Cea de-a doua formă: din bolta cerească ce se întunecase (căci se stinseseră toate luminile), au apărut jerbe mari de lumină. Veneau de sus, de la zeci de metri înălțime, iar cea de-a treia formă este Lumina care apare din Mormânt. Nu este o lumină fizică, ci albă. S-a îndreptat ca un proiectil, ca și cum ar fi fost solidă, iar prima dată a aprins lumânările unui copil de vreo 10-11 ani. Trebuie să precizez că fiecare dintre cei prezenți avea în mână câte 33 de lumânări – vârsta Mântuitorului când a fost răstignit –, deasupra cărora se afla ceară. În mod normal, ca să se aprindă acele lumânări, ar fi trebuit mai întâi ca toată ceara de deasupra lor să fie topită, însă copilului i le-a aprins într-o fracțiune de secundă. Apoi a mai aprins câteva candele de pe Piatra Ungerii, unde cineva pune în permanență smirnă, dar și o lumânare din fața Sfântului Mormânt – tot instantaneu.  

Așa cum spuneam, miracolul anual de la Ierusalim a fost mereu contestat de-a lungul istoriei. Bunăoară, prin anul 570 otomanii, măcinați de invidie, i-au interzis preotului creștin să se roage pentru pogorârea Sfintei Lumini și au sigilat Sfântul Mormânt. Atunci, patriarhul a îngenuncheat și s-a rugat în fața ușilor încuiate, iar Lumina a apărut prin zidul din stânga; semnul apariției miraculoase – o crestătură adâncă în piatră – poate fi văzut și astăzi. După acest miracol, otomanii nu le-au mai interzis creștinilor să intre în Sfântul Mormânt pentru a se ruga să coboare Lumina.

La un moment dat, m-am gândit că ar putea fi vorba despre un fenomen geofizic pe care creștinii l-au exploatat, fixând data Pașitlor când apare acea Lumină. Or, nici această ipoteză nu poate fi susținută, întrucât Sfintele Paști au dată mobilă, iar Lumina apare la date diferite. Prin urmare, Lumina este cât se poate de reală. Nu este fosfor. Patriarhul Ierusalimului, care intră să se roage în Sfântul Mormânt, este controlat cu strictețe de poliție – sunt agenți de religii diferite: un iudeu, un musulman – să nu aibă nimic asupra lui. Ține în mână doar niște vată și cupa în care adună Lumina pentru a fi împărțită oamenilor. Așadar, nu putem vorbi despre un artificiu creat de cultul ortodox, întrucât chiar oponenții acestei confesiuni sunt cei care îl verifică pe patriarh înainte de a intra în Sfântul Mormânt. Or, dacă ar fi fost ceva în neregulă, sunt convins că ar fi reacționat până acum.

Doamna doctor a vorbit, în studiile Domniei Sale, despre fotoni; potrivit lui Einstein, fotonii sunt „cuante de lumină” („das Lichtquant” – n.n.). Așadar, și lumina este formată din cuante, ca și câmpurile magnetice. Se spune că la începutul timpurilor, acel illo tempore despre care vorbea Mircea Eliade, s-a spus „Fiat lux!” („Să fie lumină!”). Noi, oamenii, nu suntem altceva decât condensări de lumină. Avem vreo probă în acest sens? Da. au fost făcute două experimente extrem de interesante care dovedesc faptul că suntem lumină. De pildă, în 2007 Lene Vestergaard Hau, un celebru profesor danez, ia o rază laser pe care o aduce aproape de zero absolut (0 K, ceea ce corespunde temperaturii de -273,15°C, limita la care îngheață Universul, un fapt imposibil de altfel). Acea rază laser devine un condensat Bose-Einstein, un bulgăre de lumină ce poate fi luat în mână. Apoi, bulgărele respectiv este readus treptat la temperatura normală și devine din nou lumină. Așadar, mesajul „Fiat lux!” este cât se poate de real, fapt pentru care ideea de lumină a fost preluată de mai multe religii. Se spune că nu există revelații. Or, aceasta ce este? În urmă cu 2000 de ani, când a apărut religia creștină, sau chiar mai înainte, nu se demonstrase științific acest fenomen. De unde știau oamenii că sunt creați din lumină condensată? 

Experimentul lui Lene Hau este repetat în 2010 de cercetătorii de la Universitatea din Bonn; și din nou se obține condensatul Bose-Einstein. Lucrările cu rezultatele acestor experimente sunt publicate în același an la Harvard în reviste de specialitate. Așadar, informațiile pot fi studiate și verificate.

De asemenea, Fritz-Albert Popp, cercetător german specializat în biofizică, se ocupă și el de lumină prin anii `70, iar în acest sens creează un contor. În urma cercetărilor efectuate, a fost dat afară, întrucât se credea că e mistică ceea ce face el. Popp a desenat și lungimea de undă specifică vieții și tot el a constatat că nu putem vedea lumina din care suntem creați, fiindcă emitem foarte puțini fotoni (aproximativ 10 fotoni/cm2). Or, ca să vedem lumina condensată, ar trebui să emitem cel puțin 1.000-2.000 (chiar 10.000) de fotoni/cm2.

Există însă și oameni care pot vedea această lumină. Cu cât omul este mai spiritualizat, cu atât această lumină are culori mai frumoase, vii. În schimb, oamenii care gândesc negativ, fac rău, sunt violenți etc. sunt foarte întunecați. Eu spun așa: atunci când gândim frumos, purtăm o pelerină albă, iar când gândim rău, mai ales la adresa cuiva, purtăm o pelerină neagră.

Revenind la Fritz-Albert Popp, acesta pleacă din Germania și se stabilește în Statele Unite ale Americii, unde continuă cercetările. Astfel, sesizează că o plantă tânără are foarte mulți fotoni, la fel și un ou de găină din gospodăria proprie. Mai descoperă că, în cazul bolnavilor de cancer, lumina se stinge, fotonii se diminuează.

Este știut faptul că cel mai mare rezervor de fotoni al omului îl are ADN-ul. De asemenea, există o plantă care era folosită în trecut pentru tratarea cancerului: vâscul. Și acesta are cea mai mare cantitate de fotoni. Ce înțelegem de aici? Există sau nu știință în medicina populară pe care unii o contestă atât de dur? Aceasta e întrebarea.

George Grigoriu: Cred că avem mai multe întrebări decât răspunsuri atunci când ne lipsește credința. Dând timpul înapoi, stau și mă întreb cum a fost posibil ca, în acel context în care lumea fremăta, un mormânt gol și rece și o mână de oameni – doisprezece apostoli și câteva femei (Femeile Mironosițe) – să convingă omenirea de miracolul Învierii.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Fără forța Celui Care a coborât în iad, l-a dezlegat și apoi a înviat, această mână de oameni nu ar fi putut să facă nimic. Puterea lor a venit de la Mântuitor, de la Cel Care a înviat. Vreau să vă dau următorul exemplu din biologie. Domnul profesor Dulcan a amintit mai sus despre biofotoni. Într-adevăr, emitem în fiecare clipă lumină biologică cu frecvență de la ultraviolet până la infraroșu. Nu avem nevoie să emitem mulți fotoni, nu e nevoie de multă lumină, pentru că avem unele structuri care transformă acești fotoni – aparent dezordonați – în lasere biologice. Cu forța unui astfel de laser se pot coerentiza 100.000 de reacții biochimice/s, atât cât încap într-o celulă. Atunci când o celulă își declanșează programul apoptotic, adică se pregătește să moară, dintr-odată începe să emită mai mulți biofotoni. Este mesajul ei, un mesaj luminos prin care semnalizează spre ceva, anunță spre undeva ca de acolo, de undeva să înceapă să se sintetizeze o nouă celulă care să-i ia locul.

Sunt niște fenomene uluitoare. Nu funcționăm întâmplător – trebuie să fii orb și surd ca să nu înțelegi.

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Deși la început biofotonica era considerată o pseudoștiință, astăzi toată lumea vorbește despre ea. Schopenhauer spunea că, atunci când apare un lucru nou, toată lumea îl contestă, apoi, când se demonstrează că este real, lumea îl adoptă.

Îmi amintesc că am vorbit într-una dintre conferințe despre Conștiința cosmică și am fost critica de unii colegi. După un an, când toate revistele internaționale de specialitate scriau despre acest subiect, acei colegi n-au mai recunoscut că mă criticaseră în urmă cu ceva timp. Așa am înțeles că omul nu este decât un oportunist al momentului și că rareori spune adevărul.

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Celor care vor încerca să conteste ideile expuse în acest interviu, susținând că omul este făcut din atomi și molecule, din carne și oase, le voi răspunde astfel: în anul 2012 s-a dovedit, în urma unui experiment (Hornberger), că toate particulele – atomii și moleculele – de până la 7 KDa – adică toate particulele, cu excepția ADN-ului și a proteinelor – funcționează ca particule-undă. Suntem, așadar, structuri ondulatorii. În urmă cu doi ani (în 2019), cercetătorii au arătat că toate structurile de până la 126 KDa, deci și proteine mai mari, și-au dovedit caracterul cuantic experimental, funcționarea simultană ca particulă-undă. Așadar, suntem vibrație.

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Asta înseamnă comportament cuantic. Dacă nu am mai gândi în termenii de acum 150 de ani, ci în spiritul fizicii actuale, altfel ar sta lucrurile. Informațiile scrise de doamna doctor și prezentate aici pe scurt vor fi, cu siguranță, baza medicinei viitoare.

George Grigoriu: Stimați invitați, vă provoc ca peste alți 150 de ani să vedem cum va arăta ceea ce noi spunem astăzi. Cred însă că mesajul ar putea fi sintetizat foarte ușor, așa cum face creștinul autentic când întâlnește un alt suflet și, de la suflet la suflet, se salută cu formula „Hristos a înviat!”

lect. univ. dr. Mihaela Gheorghiu: Adevărat a înviat!

prof. univ. dr. Constantin Dulcan: Adevărat a înviat!

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

error: Conținutul este protejat de drepturi de autor!