„Acum mai o sută și ceva de ani, după ce căzuseră în amară strâmtoare din partea străinilor, danezii şi-au înviorat sufletul, citind şi recitind vechile lor Saga. Tot astfel şi noi, în cântece şi proverbe, în colinde şi basme, în cronici şi legendele naţionale, vom afla nu numai alinarea amărăciunilor prin care am trecut şi trecem, dar şi întărirea credinţei în viitor”,
considera geograful și geopoliticianul român Simion Mehedinți. Analiza celebrului academician s-a dovedit peste timp extrem de fidelă modului în care atât noi, cât și danezii am reușit, de-a lungul timpului, să depășim momentele de cumpănă din istorie, să ne păstrăm identitatea și, totodată, să evoluăm.
Istoria Danemarcei a fost influențată în mod deosebit de poziția sa geografică, între Marea Nordului și Marea Baltică, aflându-se mult timp în dispute cu Norvegia și cu Suedia. Ca și în cazul Danemarcei, situația României a fost influențată de vecinătatea cu Marea Neagră, precum și de interesele marilor imperii aflate de jur împrejur.
Danemarca este o monarhie constituțională, organizată sub forma unei democrații parlamentare cu sediul guvernului în capitala Copenhaga. În prezent, Regina Margareta a II-a este șeful statului, dar puterile regale se limitează de multă vreme la rolul pe care îl au în cadrul ceremoniilor.
Danemarca este un stat suveran, având și două teritorii autonome constituente de peste mări, care fac parte integrantă din regat: Insulele Feroe (în Atlanticul de Nord) și Groenlanda (în America de Nord). Insulele Feroe sunt definite ca o comunitate de locuitori ai regatului, în vreme ce groenlandezii sunt considerați popor separat cu drept de autodeterminare.
În ceea ce privește istoria relațiilor româno–daneze, aceasta este una veche și simbolică totodată; la 1 mai 2017 s-au împlinit 100 de ani de relații diplomatice la nivel de legație.
Contactele celor două țări erau însă mult mai vechi; în 31 mai 1879, trimisul special al Danemarcei la Viena se prezenta în faţa Regelui Carol I în misiune specială, pentru a notifica recunoaşterea de către Danemarca a independenţei de stat a României, iar prima reprezentanţă diplomatică a Danemarcei în țara noastră a fost Consulatul onorific al Danemarcei la Galați, înființat în 1853, care a funcţionat până după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, în data de 21 noiembrie 2006, Danemarca a ratificat Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană.
În pofida distanței mari dintre cele două țări (aproximativ 1.500 de kilometri), cca 30.000 de români au ales, în ultmii ani, să considere Danemarca „a doua casă”. Cei mai mulți dintre ei s-au stabilit la Copenhaga. Dacă ne raportăm la ceie aproape 6 milioane de danezi, comunitatea românească poate fi considerată una destul de mare.
Mai ales în ultimii zece ani, un rol extrem de important în coagularea comunității noastre l-a jucat Biserica, prin Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, condusă de Preasfințitul Macarie. Așa a luat naștere o serie de parohii în care românii au avut posibilitatea să-și desfășoare slujbele și să-și mențină tradițiile, să-și păstreze limba și identitatea, confirmând astfel spusele lui Simion Mehedinți.
Nu întâmplător, cele mai importante acțiuni din regatul danez dedicate Centenarului au avut loc la Copenhaga. Vorbim de fapt de un dublu Centenar: în 2017, românii au celebrat 100 de ani de relații diplomatice cu Danemarca, iar în 2018, 100 de ani de la Marea Unire.
George Grigoriu: Anul trecut, Ambasada României din Copenhaga a sărbătorit 100 de ani de relații diplomatice – deși istoricul lor este mai vechi –, iar în 2018, Centenarul Marii Uniri. Excelența Voastră, bine v-am găsit! Sunteți într-o sărbătoare continuă.
ES Alexandru Grădinar: Bine ați venit la Copenhaga! Așa este.
Primele contacte diplomatice între România și Danemarca datează încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1879, trimisul Danemarcei la Viena i-a prezentat Regelui Carol I recunoașterea Danemarcei față de independența statului român.
La 1 mai 1917, a fost înființată prima Legație a României la Copenhaga. Cu timpul, relațiile diplomatice au evoluat, însă au fost întrerupte de cel de-al Doilea Război Mondial. În anul 1963, contactul diplomatic a fost restabilit și ridicat la nivel de ambasadă.
România și Danemarca sunt state partenere în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Regatul Danemarcei este singurul stat nordic care este atât membru al UE, cât și al NATO.
George Grigoriu: Deși distanța dintre cele două țări – România și Danemarca – este foarte mare, totuși românii aleg să vină aici. Oare de ce?
ES Alexandru Grădinar: Ultimele statistici arată că numărul românilor din Danemarca este de 30.000. Este o comunitate de dată recentă; în ultimii doi-trei ani românii au format comunitatea străină cu cea mai mare creștere anuală în Danemarca.
Este îmbucurător faptul că cea mai mare parte a comunității este foarte bine integrată pe piața muncii și în societatea daneză, aspect recunoscut de angajatorii de aici, care sunt foarte mulțumiți de prestația lucrătorilor din România.
În Danemarca vin și foarte mulți studenți români, care urmează programe de masterat și nu numai. Noi toți încercăm să contribuim la îmbunătățirea imaginii României în această țară. Sunt foarte bucuros că am alături o comunitate frumoasă de români, care mă ajută să promovez România.
George Grigoriu: Care sunt domeniile de activitate în care lucrează românii?
ES Alexandru Grădinar: O bună parte dintre românii veniți în Danemarca muncesc în agricultură, în sectorul serviciilor – mai ales în cele hoteliere –, în construcții și, bineînțeles, în IT, domeniu în care sunt foarte solicitați de către angajatori, în ultimii ani economia daneză aflându-se într-un continuu proces de creștere.
George Grigoriu: Nu de puține ori s-a vorbit în presă despre o imagine nu tocmai fericită a României în Danemarca. Nu se vorbește însă și despre activitatea culturală și educațională desfășurată aici de studenții noștri care excelează. Din păcate, acești tineri nu se mai întorc în țară. V-aș ruga să ne vorbiți despre România nevăzută, o Românie care face performanță dincolo de granițe.
ES Alexandru Grădinar: Studenții români au rezultate foarte bune în școlile și în universitățile din Danemarca. Deși majoritatea programelor de studii sunt predate în limba engleză, tinerii noștri învață și daneza – o limbă complicată.
Mai mult decât atât, statul danez le oferă studenților străini facilități financiare considerabile. După finalizarea studiilor, tinerii români încep să-și caute un loc de muncă pe care îl și găsesc cu ușurință, ținând cont că în Danemarca șomajul este aproape inexistent.
Anul trecut am vizitat un centru al companiilor IT dintr-o regiune a Danemarcei și mi s-a spus că a doua zi au nevoie de 1.000 de specialiști pe care să îi angajeze fără probleme.
George Grigoriu: Nu dați informația aceasta, că ne pleacă specialiștii din țară…
ES Alexandru Grădinar: Este o realitate cu care se confruntă economia și companiile din Danemarca; sunt în căutare de forță de muncă. La nivelul politicii daneze, au loc numeroase dezbateri privind strategiile de atragere a lucrătorilor calificați din Uniunea Europeană și nu numai.
George Grigoriu: Nu cu mul timp în urmă, în presa daneză imaginea noastră nu era una dintre cele mai fericite. Ulterior, lucrurile s-au schimbat; pesemne că danezii s-au convins de capacitatea extraordinară a românilor.
ES Alexandru Grădinar: Unul dintre obiectivele noastre este de a încerca să îmbunătățim imaginea României în Danemarca. Mă bucur că cele trei momente aniversare – centenarul relațiilor bilaterale, cel al Marii Uniri și perioada în care România va deține pentru prima dată președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (la începutul anului 2019) – ne dau prilejul să ne promovăm țara și interesele într-un mod cât mai eficient.
Ne dorim să valorificăm aceste momente și să promovăm parcursul socio-economic, pentru a consolida imaginea României în Danemarca și a atrage atenția opiniei publice daneze asupra României de astăzi, o Românie cu performanțe economice, cu o societate civilă dinamică, cu un profil european. Prin activitățile pe care le desfășurăm în acești ani, sperăm să putem construi o imagine reală a țării noastre.
George Grigoriu: Înainte de a ajunge în Danemarca, am vizitat o parte dintre orașele norvegiene. Am stat de vorbă inclusiv cu Excelența Sa, ambasadorul Davidoiu, care a subliniat faptul că, începând cu ultimii zece ani, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord este foarte activă în țările scandinave. Este Biserica Ortodoxă Română un partener în activitățile pe care le desfășurați aici?
ES Alexandru Grădinar: Avem o relație apropiată cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord și susținem diverse activități ale acesteia. De curând, a avut loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Scandinavia, eveniment pe care l-am sprijinit și care ne-a care ne-a bucurat mult.
Cel puțin în Danemarca, Episcopia Ortodoxă a Euorpei de Nord este foarte activă; sunt numeroase parohii pe care le susținem cât de bine putem. În mod egal îi ajutăm și pe românii care aparțin altor culte.
Biserica este un loc în care românii se întâlnesc periodic și desfășoară și alte activități, în afară de slujba duminicală. Acest lucru mă bucură nespus, în contextul în care mediul asociativ din Danemarca nu este foarte bine coagulat. Există totuși două asociații în care se regăsesc români; este vorba despre Asociația academică româno-daneză. În Aarhus, avem două școli românești, foarte active și ele.
Cu toate acestea, este nevoie de mai multă unitate. Românii trebuie să înțeleagă necesitatea formării unor astfel de asociații, după modelul altor țări. Ambasada nu poate suplini activitățile unei asociații, și totuși am reușit să organizăm câteva evenimente care i-au adus mai aproape pe români. De pildă, l-am invitat în Danemarca pe maestrul Florin Piersic, care a susținut două recitaluri (unul la Copenhaga, și altul la Aarhus – al doilea mare oraș danez), am organizat concerte de muzică populară (cu Sofia Vicoveanca), dar și două turnee de fotbal la care au participat peste 200 de români.
Încercăm astfel să-i ținem aproape de Ambasadă pe românii din Danemarca și, împreună, să desfășurăm proiecte în beneficiul comunității.
George Grigoriu: În 2018 ar trebui să punem accentul pe unitate. Cu toate acestea, în marile orașe din Europa, dar și la Chicago ori la New York, românii au aceeași problemă: nu sunt organizați în asociații, aspect în defavoarea noastră. Nu poți fi un partener de dialog pentru țara în care te afli decât atunci când ești unit și formezi o asociație puternică.
Referitor la evenimentul organizat cu puțin timp în urmă de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Copenhaga a devenit capitala tinerilor ortodocși din Scandinavia.
ES Alexandru Grădinar: Da. Așa cum am mai spus, am sprijinit acest eveniment de succes al Bisericii Ortodoxe Române. Prezența numeroasă a tinerilor confirmă ceea ce spuneți dumneavoastră.
George Grigoriu: Când te afli în diasporă, singur și străin, lucrurile capătă o altă semnificație; îți dorești să fii alături de alți români, iar cineva trebuie să organizeze astfel de evenimente.
Când ați venit aici, ca orice ambasador, așa cum o cere protocolul, ați prezentat scrisorile de acreditare. Aș vrea să vorbim în continuare despre acest episod special. Danemarca fiind un regat, ați asistat la un ceremonial aparte. Cum s-a desfășurat acest moment?
ES Alexandru Grădinar: Îmi amintesc cu mare plăcere de acest eveniment special. Ziua de 4 noiembrie 2016 a avut o semnificație aparte pentru mine, a fost o zi pe care nu o voi uita niciodată.
La prezentarea scrisorilor de acreditare, regina Danemarcei, Margareta a II-a, îi invită pe viitorii ambasadori la una dintre cele două reședințe – Palatul Amalienborg din Copenhaga sau Palatul Fredensborg, situat la jumătate de oră de capitala daneză.
Am avut norocul să mă aflu printre ambasadorii care au prezentat scrisorile de acreditare la Palatul Fredensborg.
În Fredensborg există o gară foarte veche la care se ajunge cu mașina. În sala regală de așteptare m-a întâmpinat un șambelan – un maestru al vânătorii regale. Împreună cu el, am urcat în caleașca de stat, escortată de peste 10 husari regali călare, am parcurs trei-patru kilometri prin orășelul Fredensborg până la intrarea principală a palatului.
Acolo am fost preluat de lordul șambelan, Garda a prezentat onorul, am inspectat Garda de onoare, după care am făcut cunoștință cu o parte dintre oficialii curții regale prezenți în acea zi la palat: șeful de ceremonii și cel al protocolului regal, comandantul Forțelor Navale etc.
În paralel, ceilalți membri ai delegației mele au intrat prin Poarta Albastră și au ajuns în Palatul Fredensborg. Maestrul de ceremonii m-a prezentat reginei; am salutat-o pe Majestatea Sa și i-am înmânat scrisorile de acreditare. Apoi, alături de soția mea, am fost primit în Salonul de Purpură, unde am avut o discuție de aproximativ zece-cincisprezece minute cu Majestatea Sa Regina Margareta a II-a a Danmarcei.
George Grigoriu: Privită din afară, regina Danemarcei pare o persoană foarte sobră. Totuși, în discuțiile particulare, Majesteatea Sa are o altă atitudine. Cum ați resimțit acest moment?
ES Alexandru Grădinar: Aceeași impresie am avut-o și noi; Regina Margareta a II-a este o persoană foarte caldă. Am vorbit despre vizita Majestății Sale la București ce a avut loc în luna mai a anului 2000, dar și despre vizita președintelui Ion Iliescu în Danemarca – două momente de care Margareta a II-a și-a amintit cu mare plăcere.
De asemenea, am discutat despre faptul că Principesa Ana, soția Regelui Mihai I al României, a fost strănepoata Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei. Așadar, există o legătură de rudenie între cele două Case Regale.
George Grigoriu: Pentru noi toți, poveștile cu regi și regine, cu prinți și prințese au un farmec aparte. Nu oricine are șansa de a trăi o astfel de poveste. Dumneavoastră însă ați reușit să faceți parte din ea, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Stimată doamnă, Andreea Grădinar, aș vrea să vă rog să ne impărtăsiți si nouă din această experiență.
Andreea Grădinar: A fost un moment însoțit de foarte multe emoții. Protocolul Casei Regale este unul cu adevărat spectaculos; a trebuit să port o rochie lungă, mănuși și să trec pragul unuia dintre cele mai frumoase palate ale Danemarcei – Palatul Fredensborg.
Toți ambasadorii acreditați în micul regat danez așteaptă cu nerăbdare acest moment, printre ei aflându-ne și noi. Întâlnirea cu Majestatea Sa face parte din albumul de amintiri foarte frumoase pe care le-am strâns în cei doi ani de când suntem în Copenhaga.
George Grigoriu: Cum a fost momentul pe care l-ați petrecut doar cu regina?
Andreea Grădinar: Întâlnirea cu Majestatea Sa a fost foarte relaxată; am avut o discuție amicală. Regina are darul fantastic de a te face să te simți în largul tău. Nu degeaba se spune că este una dintre cele mai iubite regine din Europa – lucru pe care l-am simțit și noi. Dacă la început eram ușor crispați, emoționați, finalul întrevederii ne-a găsit pe amândoi cu zâmbetul pe buze, admirând-o pe Majestatea Sa.
George Grigoriu: Aș vrea să le povestim telespectatorilor despre felul în care ați ajuns la palat. Totul începe într-o gară veche, ca într-o poveste…
Andreea Grădinar: La această întâlnire, ambasadorul are posibilitatea ca, pe lângă soție, să mai invite un membru al Ambasadei. De regulă, acesta este primul colaborator. Așa a fost și în cazul nostru.
Am ajuns toți trei în gara de care ați amintit, o gară veche, și am fost întâmpinați chiar de șambelanul Casei Regale pe un covor de un roșu strălucitor. Din acea clipă, am intrat în atmosfera de poveste.
Cel care ne-a primit era un mare admirator al țării noastre; călătorise foarte mult în România și avea mulți prieteni aici, deținători de terenuri cultivate cu viță-de-vie. Era extrem de interesat să-l cunoască pe noul ambasador al României.
Domnul acesta ne-a introdus în atmosfera Casei Regale într-un mod extrem de elegant, motiv pentru care emoțiile au început să se mai risipească.
După aceste mici discuții cu șambelanul, ambasadorul agreat a fost preluat de caleașca reginei, celălalt invitat și cu mine urmând să mergem până la palat cu mașina. Acest mic cortegiu a străbătut străduțele micului oraș, iar trecătorii făceau cu mâna. O imagine interesantă.
Ajunsă la palat, caleașca s-a oprit la intrarea principală, în timp ce mașina oficială a Ambasadei a intrat pe o poartă laterală. Ambasadorul a fost preluat de alți oficiali ai Casei Regale, în timp ce eu am fost așteptată de către doamna de onoare a reginei.
Ambasadorului agreat i s-a dat onorul Gărzii Regale, după care a avut loc întâlnirea cu regina. Majestatea Sa a ieșit în întâmpinarea tuturor. După ce i-a fost prezentat reginei, invitatul ambasadorului s-a retras, apoi a avut loc discuția amicală dintre noi și Majestatea sa.
George Grigoriu: Aș vrea să vorbim despre acest moment de taină; știu că între Regina Margareta a II-a a Danemarcei și membrii familiei voastre există niște conexiuni foarte interesante, plecând chiar de la numele copiilor voștri.
Andreea Grădinar: Da. Prima întrebare pe care Majestatea Sa ne-a adresat-o a fost: „Știu că aveți copii și că pe una dintre fetițele voastre o cheamă Ingrid; cum ați ales acest nume?” Am fost surprinsă de această întrebare. Regina ne-a spus apoi că pe mama Majestății Sale o cheamă Ingrid – este vorba despre Prințesa Ingrid a Suediei.
I-am mărturisit faptul că am întâlnit des acest nume în perioada în care m-am ocupat de relațiile bilaterale cu țările nordice, printre care și Danemarca. În componența delegațiilor pe care le primeam la București sau care ne întâmpinau în orașele din nord, exista întotdeauna cineva cu acest nume. Mi-a rămas în suflet și l-am ales pentru mezina noastră, fără a ști că pașii ne vor purta spre Regatul Danemarcei.
George Grigoriu: Deși par lipsite de semnificații la nivel diplomatic, toate aceste elemente creează sentimentul de apropiere. Nu de puține ori relațiile dintre două state pot fi restabilitate plecând de la afinitățile dintre oameni. Este adevărat?
Andreea Grădinar: Este foarte adevărat. Ne-am dori tare mult ca acest lucru să fie de bun augur pentru relațiile dintre România și Danemarca. Înainte de aceste întâlniri, regina este temeinic instruită, știe foarte bine cu cine se întâlnește și ce anume trebuie să transmită. Niciodată nu aduce în discuție aspecte politice; vorbește doar despre relațiile generale dintre cele două țări, despre legătura dintre cele două Case Regale, despre vizitele care au avut loc de-a lungul timpului. A fost evocată chiar vizita oficială pe care Prințul Frederic și soția sa, Prințesa Mary, au efectuat-o la București în noiembrie 2007. Regina și-a amintit cu deosebită plăcere de acest moment.
Este știut faptul că Prințul Frederic este preferatul Majestății Sale, așa încât orice discuție referitoare la Alteța Sa Regală îi dă un sentiment aparte.
George Grigoriu: În fișa postului există niște reguli prin care trebuie să te supui țării de serviciu. Cum arată familia unui diplomat aflat la muncă într-o țară străină?
Andreea Grădinar: În primul rând, vorbim despre familia rămasă acasă, părinții care nu mai sunt la fel de tineri ca în trecut. Nostalgia și dorul de casă devin mult mai pregnante. Anii trec și nimeni nu întinerește…
În al doilea rând, cât privește noua familia, consider că în străinătate li se oferă foarte multe șanse copiilor de diplomați. Cu toate acestea, sunt și ușor sacrificați; unii dintre ei se adaptează la rigorile vieții de diplomat și la noul mediu, însă există și copii care pot să întâmpine anumite dificultăți.
Fetițele noastre s-au adaptat grozav; amândouă sunt foarte încântate, mai ales de poveștile care își au izvorul în Danemarca. Cunoșteau de mici basmele lui Andersen; pentru ele, Danemarca era țara Micii Sirene, țara în care micul soldățel de plumb apărase onoarea balerinei cu atâta curaj, un tărâm al basmelor, în care ele se simt foarte fericite.
Au început școala aici, deci nu au făcut schimbări majore. Problemele vor apărea atunci când vom părăsi Danemarca și vor fi nevoite să-și lase colegii în urmă.
George Grigoriu: Dar dincolo de toate aceste provocări ce țin de spațiul material, care sunt elementele spirituale pe care le transmiteți copiilor voștri?
Andreea Grădinar: Este o adevărată artă să reușești să-i păstrezi copilului tău identitatea poporului în care își are rădăcinile. Fetițele noastre sunt privilegiate în acest sens; deși s-au născut într-o familie nevoită să se mute dintr-o țară în alta, totuși păstrăm valorile neamului românesc. Atât eu, cât și soțul meu am încercat întotdeauna să le arătăm ce înseamnă România, ce înseamnă să fii român.
În străinătate, biserica este singurul loc în care te poți întâlni cu alți români, în care vorbești limba română. Este locul în care toate se petrec după același calendar ca în țara ta, ca în copilăria ta. În biserică te simți acasă.
Biserica a fost primul loc în care am mers când am pășit pe pământul Danemarcei. Era început de toamnă, septembrie 2016. Credincioșii pe care i-am întâlnit în Copenhaga au o căldură aparte, sunt oameni foarte generoși, foarte calzi, care ne-au primit cu prietenie. Și fetele noastre simt că fac parte din această comunitate. Știu că au un îngeraș care le veghează încă de când s-au născut, un îngeraș primit în dar de la Dumnezeu, care le va purta de grijă tot restul vieții; tot ce trebuie să facă ele este să nu-l supere și să vorbească din când în când cu el – lucru pe care îl și fac seară de seară.
George Grigoriu: Cât de greu este să încerci să-i transmiți mai departe copilului tău valorile în care ai crescut, în condițiile în care el este nevoit să trăiască în altă țară, printre alte tradiții?
Andreea Grădinar: Uneori poate fi destul de dificil. Cred însă că orice părinte are această datorie, indiferent de funcția pe care o deține. Este o datorie pe care o avem față de cei care ne-au crescut; la rândul lor, au făcut cum s-au priceput ei mai bine.
În cazul fiicelor mele, lucrul acesta nu este foarte greu. Ele se află cumva între două lumi. Cea mare a început deja să vorbească daneza, însă tot efectul acestei țări, care s-ar putea acumula în decursul unui an, este „contracarat” de lunga vară petrecută în casa bunicilor.
Sunt de părere că efortul conjugat al întregii familii ar putea să le ofere și experiența pe care un copil din România o are acasă la el. Este important ca ele să capete și din experiența copiilor români care trăiesc în străinătate și care, prin diferite mijloace, sunt ajutați să nu-și uite țara și obiceiurile ei.
George Grigoriu: Dar in acest caz ce primează: poveștile lui Andersen sau basmele culese de Petre Ispirescu?
Andreea Grădinar: Cred că o să râdeți, la vârsta fiicelor mele, cred că poveștile lui Andersen sunt mult mai potrivite. Basmele culese de Petre Ispirescu sunt mai greoaie, mai arhaice. Le-am adus de acasă cartea cu basme pe care o citeam eu când eram mică. Nu au fost foarte receptive, preferând poveștile lui Andersen pe care le cunoșteau cu mult timp înainte să ajungem în Danemarca.
George Grigoriu: Ce a însemnat, pentru fetițele voastre, participarea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Scandinavia, eveniment ce a avut loc în Catedrala din Copenhaga, desfășurarea drapelului național și intonarea imnului de stat al României?
Andreea Grădinar: Mă bucur că mi-ați adresat această întrebare. Chiar fiica mea mi-a spus la un moment dat: „Mama, am ascultat de foarte multe ori imnul României, însă niciodată nu am auzit cuvintele lui. Poți, te rog, să mă înveți aceste cuvinte?” Am rămas absolut uimită de faptul că a remarcat această diferență. În mediul diplomatic imnul României este intonat destul de des. Am încercat să-i aduc și pe cei mici la toate evenimentele organizate de Ambasadă.
Ascultând imnul în Catedrala din Copenhaga, fiica mea a trăit cu totul altfel acest moment. Este incredibil cum acele cuvinte care s-au înălțat din sufletul atâtor români veniți din nordul Europei au impresionat-o atât de mult.
Nu știu dacă și drapelul i s-a părut la fel de impresionant, însă pot spune cu certitudine că imnul României a marcat-o profund.
George Grigoriu: Dacă ar fi să facem un top al valorilor pe care le-ați moștenit de la părinți și bunici și pe care le purtați în suflet oriunde țara vă trimite, care ar fi acelea?
Andreea Grădinar: Ca diplomat, ai datoria să promovezi valorile țării tale: dragoste de patria natală, patriotismul – un cuvânt care astăzi pare ușor desuet, însă pe care consider că ar trebui să-l reevaluăm înlăuntrul nostru, în fondul nostru sufletec. Am crescut în spiritul credinței și al familiei. Pentru mine, cel mai frumos lucru pe care îl am de povestit despre familia mea este faptul că bunicii mei au fost căsătoriți timp de 64 de ani, iar părinții mei tocmai au împlinit 45 de ani de căsnicie. Așadar, pentru mine familia are o greutate covârșitoare. Valorile îți sunt insuflate încă din copilărie; părinții m-au învățat să-mi respect familia.
George Grigoriu: Fiecare dintre noi are un obiect de suflet, un obiect de valoare pe care îl poartă cu sine, indiferent de locul în care se află. Aveți un astfel de obiect aici și dacă da ne puteți spune care este acela?
Andreea Grădinar: Da, există un astfel de obiect care, din iulie 2004, nu m-a părăsit niciodată; este vorba despre o icoană de la bunica mea; la rândul ei, a primit-o în urmă cu foarte, foarte mulți ani de la o doamnă în vârstă. Această icoană a stat pe peretele casei bunicilor, locul copilăriei mele. Momentul în care bunica mi-a oferit acest odor nu era unul fericit: era clipa în care ne despărțeam de bunicul meu. La români, există rânduiala ca icoana care se află așezată pe mâinile celui care ne părăsește să fie dăruită unui membru al familiei.
Această icoană m-a însoțit peste tot; la ea m-am rugat pentru sănătatea multora dintre cei pe care îi iubesc, dar și pentru lucrurile care mi se păreau greu de îndeplinit. Icoana se află acum în reședința din Copenhaga; la ea m-am uitat, în treacăt, și înainte de a filma acest interviu.


