Sfanta Cuvioasa Parascheva este cea mai iubita sfanta a romanilor.
„Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviință de spiritul trecutului nostru care trăiește în acest loc mai viu și mai bogat decât oriunde aiurea […].
În conștiința lui națională ar fi o lipsă, dacă el n-ar fi văzut orașul care a fost și-și zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei […]
mărturisea marele istoric Nicolae Iorga despre orașul lui Eminescu.
Și tot despre Iași, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862, dar și capitala Regatului României între 1916 și 1918, Nicolae Iorga afirma că „printre zidurile sale sălăşluiesc comori de artă pe care nicio urbe a României de azi nu le posedă cu atâta îmbelşugare.” Observațiile marelui savant pot fi verificate astazi vizitând minunatele edificii ale orașului, precum Palatul Culturii, ridicat între 1906 și 1925 sub îndrumarea arhitectului român Ion Berindei, clădirea Teatrului Național, considerată cel mai vechi și mai frumos lăcaș de acest fel din țară, precum și Catedrala Mitropolitană, situată peste drum, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Catedrala Mitropolitană din Iași este considerată un adevărat simbol arhitectural, un obiectiv ce poate fi recunoscut cu ușurință pe orice carte poștală datorită celor patru turle impresionante ale sale, dar și inima spirituală a Moldovei, locul care pulsează credință și istorie deopotrivă.
Privită fie dinspre bulevard, fie dinspre capătul vestic, catedrala este asemenea unui magnet pentru omul însetat de frumos. Alături se află celebra Fântână a lui Hodocin, care nu și-a pierdut funcționalitatea nici după 170 de ani și care dă mărturie despre trăinicia lucrurilor bine făcute de către meșterii de odinioară. Treptele ce se deschid spre intrarea principală oferă o perspectivă asemănătoare celei de la Sacré Coeur din Paris; ele amintesc deopotrivă de Treptele Spaniole din piața cu același nume (Roma), ce duc la Biserica Trinita dei Monti.
Numită cu mândrie de ieșeni „maica bisericilor moldave”, Catedrala Mitropolitană este o construcţie monumentală ce datează din veacul al XIX-lea. A fost înălțată pe locul unde s-au aflat alte două biserici mai vechi: Biserica Albă, construită în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare, şi Biserica Stratenia, ce data din veaculal al XVII-lea. Actul de naştere al edificiului ecleziastic este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza, emis în 8 august 1826, iar osteneala dintru început a construcţiei îi aparține vrednicului de pomenire mitropolit Veniamin Costache, cel care a reușit să înalțe construcția până la nivelul turlelor.
Apoi, timp de aproape 40 de ani lucrările au fost întrerupte, pentru că, odată cu venirea unui alt vas ales al Domnului, mitropolitul Iosif Naniescu, proiectul să fie reluat. Piatra de temelie este pusă pentru a doua oară în anul 1880 cu binecuvântarea sa, iar șapte ani mai târziu, la praznicul Marelui Mucenic Gheorghe, visul ieșenilor prinde viață, căci „Maica bisericilor moldave” este sfințită în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta în cadrul unor ample procesiuni religioase, demne de statutul celei mai importante catedrale din istoria Moldovei.
George Grigoriu: Catedrala Mitropolitană din Iași, supranumită „Maica bisericilor moldave”, este locul în care pulsează credința, istoria și tradiția românească, ea este inima Moldovei, părinte Constantin Sturzu bine v-am gasit.
Pr. Constantin Sturzu: Într-adevăr, ne aflăm în chiar inima spirituală a Moldovei. Catedrala este asemenea unui chivot uriaș care adăpostește moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva, cea mai iubită sfântă a românilor și a altor popoare drept-credincioase.
Acest sfânt lăcaș impresionant este încărcat de istorie; a fost ridicat pe locul în care odinioară se aflau două biserici foarte vechi – Biserica Albă (secolul al XV-lea) și Biserica Stratenia [Întâmpinarea Domnului] (secolul al XVII-lea). Așa se face că cel mai vechi hram al Catedralei Mitropolitane este Întâmpinarea Domnului, cel de-al doilea fiind Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, iar cel de-al treilea – și cel mai cunoscut de altfel –, al Sfintei Cuvioasa Parascheva.
George Grigoriu: Dar, v-ar surpinde să aflati că nu puțini sunt cei care cred că aceasta catedrala este cunoscuta sub numele: Sfinții Trei Ierarhi. De unde vine această confuzie?
Pr. Constantin Sturzu: Da, așa este, aceasta confuzie există. Mănăstirea închinată Sfinților Trei Ierarhi se află în vecinătatea Catedralei Mitropolitane; biserica așezământului monahal, care urmează să intre în patrimoniul cultural UNESCO, a adăpostit, începând cu anul 1641, moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva. De altfel, domnitorul Vasile Lupu a construit acest sfânt lăcaș pentru a adăposti scumpul odor. Sfanta Cuvioasa Parascheva a fost mutată apoi în Catedrala Mitropolitană de către mitropolitul Iosif Naniescu, canonizat ca Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (26 ianuarie). Așadar, prima casă a Sfintei Parascheva a fost Biserica Sfinții Trei Ierarhi și de aici a rămas în conștiința poporului român vreme de secole aceasta legatura. Astăzi, casa Sfintei Cuvioasa Parascheva este această Catedrală Mitropolitană.
George Grigoriu: Așadar, domnitorul Vasile Lupu a construit în veacul al XVII-lea o biserică monumentală care să adăpostească moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva.
Pr. Constantin Sturzu: Biserica Sfinții Trei Ierarhi (Biserica Trisfetitelor, așa cum era cunoscută în epocă) este numită de către un pelerin turc o adevărată „rugă în piatră”. Într-adevăr, pe zidul dinspre sud a fost gândită o absidă specială în care să fie depusă racla cu moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva. Se cuvenea ca sfântul odor să fie găzduit într-o biserică deosebită, realizată de cei mai buni meșteri ai vremii.
În timpul mitropolitului Iosif Naniescu, Biserica Sfinților Trei Ierarhi a intrat într-un amplu proces de restaurare, proiectul fiind coordonat de celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy. Racla Sfintei Cuvioasa Parascheva a fost așezată în Sala Gotică a bisericii, însă, în data de 26 decembrie 1888, aici a izbucnit un incediu de la o lumânare, în urma căruia sala a fost complet distrusă. Îndată ce a aflat de tragicul eveniment, mitropolitul Iosif a plecat desculț spre biserică și, ajungând acolo, mare i-a fost mirarea să vadă că, deși racla fusese topită de foc, moaștele Cuvioasei Parascheva erau neatinse. Jăraticul ajunsese chiar pe veșmântul sfintei, însă fără să-l ardă. Există o serie de documente din acele vremuri, semnate de prefectul de Iași și de mulți alți martori, care atestă că moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva nu au fost atinse de foc. La începutul lui ianuarie 1889, Iosif Naniescu a hotărât să aducă sfântul odor în Catedrala Mitropolitană. Sfânta Cuvioasa Parascheva a ajuns aici din rânduiala lui Dumnezeu; cu siguranță că mulțimile de pelerini care vin an de an să i se închine nu ar fi încăput într-un spațiu mult mai mic, așa cum este biserica Mănăstirii Trei Ierarhi.
George Grigoriu: Cât privește stilul arhitectonic al Catedralei Mitropolitane, acesta este specific locului, însă sunt inserate și elemente neoclasice, fapt ce o face să fie recunoscută cu ușurință pe orice carte poștală.
Pr. Constantin Sturzu: La vremea aceea, proiectul Catedralei Mitropolitane era unul foarte îndrăzneț, singurul de acest fel din România. Sfântul lăcaș din Iași, realizat în stil neoclasic, cu patru turnuri, are însă câteva surate prin Occident, întrucât la elaborarea planului au lucrat arhitecți vienezi care și-au pus amprenta asupra lui. Catedrala amintește de moștenirea noastră romană; are formă dreptunghiulară, naosul și pronaosul sunt unite, iar absida altarului poate fi observată doar din interior, fiind flancată de diaconicon și de proscomidiar.
Edificiul ecleziastic prezintă și numeroase elemente grecești ce amintesc de templele antice; să nu uităm că între anii 1766 și 1821 aici și-a avut sediul Academia Domnească de limbă greacă, coloanele corintice fiind un exemplu în acest sens. Unică în ceea ce privește arhitectura bisericilor ortodoxe din România este și o logie, mozaic ce înfățișează primul hram al edificiului, Întâmpinarea Domnului. Lucrarea a fost refăcută, întrucât fusese complet avariată în urma cutremurului din 1977. Tot pe această arcadă exterioară sunt reprezentați Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul Moldovei de la acea dată. Mozaicul de un alb pur atrage privirea credincioșilor și îi îndeamnă la rugăciune.
George Grigoriu: Privind măreața catedrală de pe colina Iașilor, gândul îmi zboară către alte edificii religioase din Occident, și anume Sacré-Coeur din Paris sau Santa Maria Maggiore din Roma. Așadar, catedrala din Iași este un simbol european, care păstrează însă specificul locului.
Pr. Constantin Sturzu: Așa este. Vorbim despre un edificiu religios care, deși realizat în stil neoclasic, odihnește privirea și sufletul omului răsăritean. Și pictura este de influență renascentistă, ținând cont că Tattarescu a studiat un timp în Italia și a venit cu această abordare. Totuși, se remarcă finețea și transfigurarea specifice iconografiei ortodoxe, fiind eliminate aspectele carnale întâlnite în arta Renașterii.
Poporul nostru este unic în lume prin faptul că, deși e de sorginte latină, totuși credința strămoșească este ortodoxia, iar Catedrala Mitropolitană din Iași este o sinteză a spiritualității românești.
George Grigoriu: Nu putem să nu amintim și treptele monumentale de la intrarea în sfântul lăcaș, care sunt ca o chemare spre Împărăția lui Dumnezeu. Cu fiecare treaptă, sufletele celor care le urcă se adapă din pacea și din dragostea Părintelui Ceresc, iar cel care le urcă nu oboseste, ci dimpotrivă, simte o odihnă spirituală. Tocmai de aceea, vă invit să facem și noi acest exercitiu simplu de urcuș duhovnicesc și să trecem pragul unuia dintre cele mai frumoase lăcașuri din ținutul Moldovei.
Pr. Constantin Sturzu: Să mergem impreună.
Iubirea este scara ce atinge cerul, iar credința ne ajută să ținem cărarea dreaptă. Treptele din fața Catedralei Mitropolitane pot fi considerate adevărate etape inițiatice; cu fiecare pas pe care îl face, omul se apropie mai mult de Dumnezeu. Acest urcuș aparent îi descoperă noi perspective de înțelegere duhovnicească (și nu numai) pentru ceea ce înseamnă călătoria sa pe pământ, ca o prefigurare a marii călătorii celeste.
Balconul de deasupra intrării este împodobit cu o monumentală lucrare în mozaic, ce reproduce scena Întâmpinării Domnului, vechiul hram al catedralei. În plan simbolic, este vorba despre întâmpinarea omului de către Dumnezeu, atunci când acesta alege să-I răspundă la chemarea înveșnicirii. Deasupra balconului se află un basorelief ce îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe, cel de-al doilea hram al catedralei, amintind totodată de ziua sfințirii acestui lăcaș, 23 aprilie 1887. Cele două arhitrave, ce flanchează ușa de la intrare și se sprijină pe coloane masive decorate cu capiteluri corintice, ne invită sugestiv să nu uităm că odinioară, între anii 1766 și 1821, pe aceste locuri s-a aflat Academia Domnească de limbă greacă, renumită în întregul Răsărit ortodox.
Înca de la intrarea în sfântul lăcaș, privirea ne este atrasă de picturile impresionante ale lui Gheorghe Tattarescu ce însumează peste 250 de figuri individuale și compoziții de ansamblu. Toate aceste lucrări invită la contemplație și la tihnă sufletească. Prin ele, marele nostru pictor a atins adevărata culme a creației sale artistice, împletind erminia ortodoxă cu academismul italian și confirmând astfel cuvintele lui Nicolae Iorga, care vorbea despre „comorile de artă ce se găsesc în spatele zidurior.”
Cele două tablouri votive din pronaos, aflate de o parte și de alta a intrării, păstrează vie amintirea ctitorilor catedralei, episcopii Veniamin Costache și Iosif Naniescu, dar și pe cea a cuplului regal Carol I si Elisabeta. De altfel, și pisania din pridvor amintește de contribuția regelui și a soției sale la zidirea acestui edificiu ecleziastic:
„Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri. (…)”
George Grigoriu: Nu cred că greșim dacă spunem că Frumusețea Catedralei Mitropolitane din Iași poate fi egalată doar de ea însăși. Este adevărat?
Pr. Constantin Sturzu: Așa este. Odată ce treci pragul acestui edificiu încărcat de istorie, ești surprins de următorul aspect: pe cât de luminos este exteriorul, pe atât de estompată e lumina în interior. În mod normal, ferestrele bisericilor ortodoxe sunt proiectate mai sus, astfel încât omul să se poată concentra asupra luminii lăuntrice primite în dar de la Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. Cât privește ferestrele catedralei din Iași, acestea sunt împodobite cu vitralii care estompează lumina din exterior și îl ajută pe credincios să se reculeagă, uitând o clipă de zbuciumul lumii acesteia și intrând în dialog cu Dumnezeu. Deși înălțimea este copleșitoare, spațiul oferă totuși o anumită intimitate, acea stare propice întâlnirii cu Preasfânta Treime. E un paradox.
George Grigoriu: Nici treptele de la intrare nu au fost realizate întâmplător; ele îl îndeamnă pe credincios să mediteze mai mult la rostul lui pe acest pământ și la viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu.
Întorcându-ne la Catedrala Mitropolitană din Iași, odată urcate aceste trepte, credinciosul pătrunde într-un pridvor îngust ce simbolizează calea anevoioasă a mântuirii: „Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află.” (Matei 7, 14). Și, după ce trece prin acest loc, omul pătrunde, parcă, în Împărăția lui Dumnezeu.
La ieșire se pot observa tablourile votive, care amintesc de cei ce au contribuit la ridicarea acestui edificiu impresionant. În dreapta sunt zugrăviți cei doi mitropoliți, Veniamin Costache și Iosif Naniescu. Catedrala din inima Moldovei a fost înălțată de doi ierarhi cu viață sfântă, unul dintre ei fiind chiar canonizat – Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv. Cel care a pus piatra de temelie la zidirea ei este Veniamin Costache.
Inițial, proiectul a fost gândit cu o boltă amplă ce amintea de Sfânta Sofia din Constantinopol, însă după un timp bolta s-a prăbușit și a fost necesară reluarea lucrării. Abia peste patruzeci de ani, mai exact în vremea lui Iosif Naniescu, arhitectul român Alexandru Orăscu a venit cu o nouă propunere: au fost realizate patru bolți care se sprijineau pe niște pilaștri masivi, iar această soluție arhitectonică se pare că a fost cea mai bună de vreme ce catedrala rezistă până astăzi. Ea este opera de artă a mai multor generații.
Poate că cei patruzeci de ani în care s-a aflat în ruină amintesc de perioada petrecută de evrei în pustie. Este un timp de pregătire, de inițiere. Vă dau un alt exemplu: după ce îl convertește pe Saul din Tars (Sfântul Apostol Pavel), Mântuitorul îl trimite să stea vreo trei ani retras și apoi să iasă să propovăduiască Cuvântul Domnului. De altfel, fiecare dintre noi are nevoie de un răgaz în care să mediteze la cele sfinte și la sufletul lui. Faptul că acest sfânt lăcaș a stat patru decenii în ruină poate că nu a fost deloc întâmplător, ceva s-a petrecut aici, s-au coagulat niște energii care au țâșnit și au condus la realizarea acestei mărețe catedrale de care se bucură astăzi poporul român.
Tot la ieșire, în partea stângă, se află cel de-al doilea tablou votiv, ce îi înfățișează pe primii regi ai României, Carol I și Elisabeta. Suveranii au contribuit la ridicarea acestui lăcaș de cult prin donații generoase, dar și prin participarea la sfințirea care a avut loc în ziua de 23 aprilie 1887, la praznicul Marelui Mucenic Gheorghe.
George Grigoriu: Mă bucur că ați făcut această precizare, anticipând întrebarea mea referitoare la rolul pe care l-au avut primii regi ai României în ctitorirea catedralei. Biserica nu este doar loc de rugăciune, ea este o punte de legătură cu istoria neamului. Nu întâmplător, Iașiul a fost capitala care a salvat România într-un moment greu al existenței ei – perioada 1916-1918, când Bucureștiul s-a aflat sub ocupație germană, iar armata și familia regală s-au refugiat în Moldova. Prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta în Catedrala Mitropolitană este o pagină importantă din istoria noastră. Mai mult decât atât, de-a lungul secolelor domnitorii și suveranii care s-au aflat la cârma României au manifestat o grijă aparte față de popor și de credința străbună.
Pr.Constantin Sturzu: Un popor are nevoie nu doar de aspecte materiale, ci și de o relație vie cu Dumnezeu, iar catedrala din Iași este locul în care arta și spiritualitatea se întâlnesc în mod armonios. În plus, la realizarea acestui proiect măreț au contribuit nume mari ale artei; îi amintesc aici pe arhitectul Alexandru Orăscu, dar și pe pictorul Gheorghe Tattarescu, cel care, împreună cu Theodor Aman, a fondat școala de pictură de la noi. Se remarcă, de asemenea, vitraliile de o frumusețe aparte, precum și celelalte podoabe care înveșmântează zidurile sfântului lăcaș și care au fost lucrate cu migală de meșteri iscusiți ai vremii. Vitraliul ce îl înfățișează pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este poziționat în direcția Sucevei, iar în dreptul baldachinului se află un vitraliu cu Sfânta Cuvioasa Parascheva, ce indică direcția in care se află Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. Așadar, totul a fost realizat în bună rânduială.
Cele două niveluri pe care este proiectată catedrala trimit cu gândul la o anumită elevație; Sfântul Apostol Pavel vorbește chiar despre un al treilea cer (vezi II Corinteni 12, 2). Catedrala din Iași este încărcată de simboluri care își pun amprenta asupra fiecărui creștin ce-i trece pragul. Prezența mângâietoare a Sfintei Cuvioasa Parascheva, slujbele oficiate în acest sfânt lăcaș, dar și întreaga atmosferă încărcată de sfințenie îi bucură sufletul credinciosului obosit de zbuciumul acestei lumi. Sunt ieșeni care, în drumul lor spre locul de muncă, spre școală sau spre facultate, trec zilnic pe aici, pelerinajul la racla Sfintei Cuvioase Parascheva este continuu, începe din zori și se încheie târziu în noapte. Catedrala Mitropolitană este inima orașului. Și, așa cum inima pompează sânge curat în tot corpul nostru, și acest loc binecuvântat curăță sufletele celor ce vin aici cu evlavie. Pelerinii își oxigenează sufletul, se întăresc duhovnicește și apoi merg mai departe să-și ducă la îndeplinire lucrarea pe care o au în lume.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:
„Anul acesta se împlinesc 380 de ani de când moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din Epivata Traciei au fost aduse la Iași în 13 iunie 1641, ca dar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol pentru generozitatea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei față de această Patriarhie, în vremea păstoririi Sfântului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate inițial în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, iar din anul 1889 au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, unde se află și astăzi, devenind ocrotitoarea Moldovei și călăuză a tuturor pelerinilor care caută sfințenia lui Hristos în Biserica Lui.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României; sute de biserici de parohie din România și din diaspora română sunt închinate ei, pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, în Bulgaria și în Serbia credincioșii ortodocși o cinstesc, de asemenea, cu multă evlavie. Marea evlavie a poporului drept-credincios față de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea și prin constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei. Sfânta Cuvioasă Parascheva le oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, mănăstirilor și familiilor, bolnavilor și săracilor, adunând în rugăciune și mărturisire comună cler și popor din România și din alte țări. Puterea ei vine din sfințenia și din bunătatea ei, adică din iubirea ei față de Dumnezeu și față de oameni.
George Grigoriu: În Catedrala Mitropolitană din inima Moldovei totul este taină și simbol deopotrivă.
pr. Constantin Sturzu: Ea este chivotul ce adăpostește odorul de mare preț al românilor, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Dincolo de arhitectura, de pictura și de podoabele care îmbracă zidurile seculare, pelerinajul continuu la raclă definește cel mai bine Catedrala Mitropolitană din Iași. Credincioșii interacționează cu sfânta, care este o prezență vie, caldă și mângâietoare. Părinții slujitori pot da mărturie despre nenumăratele minuni pe care sfânta le-a săvârșit în rândul pelerinilor. De altfel, am publicat trei volume de mărturii despre ajutorul ei; a vindecat bolnavi despre care medicii credeau că nu mai pot fi vindecați, a intervenit în cele mai grele momente din viețile oamenilor, pe unii i-a ajutat să iasă din situații foarte grele, pe alții i-a încurajat, i-a întărit, apărându-le în vis și oferindu-le mângâiere sufletească. Nu noi le-am cerut oamenilor să ne vorbească despre minunile trăite, ci ei și-au deschis sufletele și ne-au împărtășit bucurie din bucuria lor duhovnicească.
Trebuie să mai facem o precizare legată de vrednicia noastră si de modul in care nu intotdeauna știm să ne cinstim sfintii așa cum se cuvine. Când a fost adusă în Moldova de domnitorul Vasile Lupu, Sfânta Cuvioasă Parascheva nu era cinstită nici pe departe de credincioși, ca acum; moaștele sale nu erau scoase spre cinstire, iar oamenii nu i se închinau decât rareori. Chiar și așa, sfânta a ales să rămână aici; racla cu scumpul odor mai fusese în Serbia și în Bulgaria, ar fi putut să fie dusă în Rusia, însă dorința Cuvioasei Parascheva a fost să vină în inima Moldovei și să rămână aici pentru totdeauna.
Cum au ajuns moaștele Sfintei Parascheva la noi? Domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile pe care le avea la acea dată Patriarhia Ecumenică; în schimbul efortului său, patriarhul a vrut să-i ofere ceva în schimb, iar el i-a cerut moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Raportat la valoarea de azi a banilor, efortul financiar al lui Vasile Lupu se ridică la bugetul tuturor județelor Moldovei dintr-un an și jumătate – o sumă uriașă! Jertfa sa a izvorât, fără doar și poate, dintr-o credință nestrămutată și din dragoste de Dumnezeu. Era, cu siguranță, și foarte bogat și și-a dorit să ajute Biserica lui Dumnezeu, care se afla într-un moment foarte greu; era o presiune de nedescris asupra Patriarhiei Ecumenice, se dorea ca aceasta să cedeze, iar sprijinul lui Vasile Lupu a reprezentat salvarea ei. Cuvioasa Parascheva i-a răsplătit din plin dragostea voievodului moldovean. Și nu doar el a sprijinit Biserica lui Hristos, ci mulți alți domnitori români.
Astăzi, din nefericire, Biserica este considerată de către unii o „Godporație”, punându-se accent pe latura materială. Or, nu este deloc așa; ea e casa lui Hristos, iar fondurile strânse în biserici sunt jertfa unor oameni iubitori de Dumnezeu și de semeni; banii ajung în folosul altor oameni. Cât privește jertfa lui Vasile Lupu, aceasta a adus secole la rând multă binecuvântare asupra pământului Moldovei; din moaștele bine înmiresmate ale Cuvioasei Parascheva s-au revărsat și continuă să se reverse bucurii duhovnicești asupra celor ce i se roagă cu evlavie. De-am fi unit toate eforturile omenești, tot nu am fi reușit să-i ajutăm pe credincioși așa cum a făcut-o sfânta.
Aș vrea să vă amintesc aici un episod cutremurător din istoria țării: în 1947, după cumplitul război, când lumea întreagă era copleșită de secetă, de boală și de foamete, racla cu moaștele sfintei a fost scoasă în procesiune; sunt mărturii care atestă că pe unde trecea racla sfintei se adunau nori de ploaie. În fruntea procesiunii se afla arhimandritul Teoctist Arăpașu, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Sunt mii de întâmplări care ilustrează grija și dragostea Cuvioasei Parascheva pentru poporul român.
George Grigoriu: Reiterăm aici responsabilitatea domnitorilor români față de popor și de Biserica lui Hristos. Dintre aceștia, cei ce au pus umărul la zidirea Catedralei Mitropolitane din Iași sunt Ioan Sandu Sturdza, care a semnat actul de ridicare a edificiului ecleziastic, dar și Regele Carol I și Regina Elisabeta, în timpul cărora sfântul lăcaș a fost împodobit cu daruri alese și târnosit în ziua de 23 aprilie 1887. Să nu uităm că primii suverani ai României erau de alte confesiuni – Carol I era catolic, iar Elisabeta, protestantă – și totuși au manifestat un profund respect pentru credința străbună a poporului adoptiv, alegând să-și boteze unicul copil, pe Principesa Mărioara, la ortodoxie. Un rol important în istoria românilor l-a avut, cu mai bine de două secole înainte ca România să devină regat, domnitorul Vasile Lupu; acesta i-a oferit țării racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva pentru care a plătit o sumă uriașă de bani, echivalentă cu bugetul de azi al Moldovei. Gestul său a fost o binecuvântare pentru generațiile care i-au urmat și care și-au găsit alinare și bucurie lângă baldachinul celei mai iubite sfinte a românilor.
Parinte, acum pe final, aș vrea să vă fac o mărturisire: aseară, când am intrat în catedrală, am îndrăznit să ating racla sfintei. Recunosc, nu am făcut acest gest cu prea multă smerenie, ci mai degrabă formal, încercând să intru astfel în rândul lumii care stătea la coadă. În momentul în care am atins mâinile sfintei, i-am simțit căldura, părea că este vie. Este prima dată când am această trăire…
pr. Constantin Sturzu: Uneori sfânta li se arată oamenilor cu mâinile calde, nu face asta tot timpul. Mai mult chiar, sunt persoane care au plecat electrizate, cutremurate de lângă racla ei. Nu putem identifica însă un anumit tipar, nu știm cui i se arată sfânta mai prezentă. Unii poate că au venit încărcați de păcate, alții plini de nădejde, nu putem cuprinde cu logica omenească comportamentul ei tainic.
George Grigoriu: În ceea ce mă privește, m-aș înscrie în prima categorie, a celor plini de păcate…
pr. Constantin Sturzu: Nu avem de unde să știm. Poate că Sfânta Cuvioasa Parascheva face astfel de gesturi (își arată mâinile calde, le apare oamenilor în vis, îi cutremură) în special cu cei care nu sunt atât de conștienți de harul dumnezeiesc ce se revarsă din moaștele sale, însă care au o anumită disponibilitate să înțeleagă taina lui Dumnezeu.
Vă dau exemplul unui reporter de la o televiziune națională; în urmă cu câțiva ani, mă tot chinuia cu știri false despre pelerinajul la Sfânta Cuvioasa Parascheva, afirmând că, în urma acestui eveniment, se strâng „butoaie cu bani” și că totul este „o mare afacere”. Ei bine, acest domn s-a convertit cu ajutorul sfintei. Ea i-a apărut în vis și l-a făcut să înțeleagă că nimic din tot ceea ce scria el nu era adevărat. A venit îndată la raclă, s-a rugat cu lacrimi de pocăință și un timp a realizat materiale reale despre pelerinajul din inima Moldovei. Treptat, a renunțat la meseria de jurnalist și a început să scrie cărți duhovnicești. Așadar, pe acest om nu eu l-am îndreptat pe calea credinței, nici ceilalți slujitori ai Sfintelor Altare, ci însăși Cuvioasa Parascheva. Noi, preoții, nu facem decât să ne rugăm pentru oameni, mai cu seamă pentru cei porniți împotriva Bisericii lui Hristos, să-i lumineze Bunul Dumnezeu și să lucreze în inima lor.
