Cu o istorie de aproape 850 de ani și situată strategic la gura Mării Baltice, în estul insulei Sjælland – cea mai mare dintre cele 406 de insule ale Danemarcei –, Copenhaga reprezintă una dintre cele mai atractive capitale europene, atât prin istoria sa, cât și prin modul în care a știut să evolueze de-a lungul timpului. Deși un oraș modern, capitala Regatului Danez și-a păstrat totodată farmecul arhaic incontestabil.
Începuturile sale sunt puse în legătură cu episcopul Absalom din Roskilde, care, în anul 1167, primește de la fratele său vitreg, regele Valdemar cel Mare, satul de pescari Havn. Pentru a-și consolida poziția, episcopul decide să construiască aici un castel și, totodată, să fortifice regiunea cu metereze și șanțuri de apărare.
Datorită poziției sale strategice, pe una dintre cele mai importante rute comerciale ale Europei medievale, peste drum de Øresund, strâmtoarea care desparte insula daneză de cea mai sudică provincie a Suediei, mica așezare a devenit un important port negustoresc. Odată cu trecerea timpului, acest port se dezvoltă tot mai mult, astfel că, în 1443, reușește să devină capitala regatului în detrimentul orașului vecin Roskilde.
De altfel, bătrâna insuliță Slotsholmen, locul unde s-a aflat inițial fortificația episcopului Absalom, reprezintă și astăzi centrul capitalei daneze, iar pe ruinele vechii construcții se înalță castelul Christiansborg, sediul Parlamentului numit Folketing, biroul prim-ministrului și sediul Curții Supreme.
De asemenea, câteva părți ale palatului sunt folosite de monarhia daneză, ce o are in fruntea sa pe Regina Margareta a II-a. În anul 1972, Margareta a II-a a devenit primul suveran danez de sex feminin sub noua Lege a Succesiunii. Aceasta a fost proclamată regină în data de 15 ianuarie de către prim-ministrul Jens Otto Krag chiar de la balconul Palatului Christiansborg. Mottoul oficial al reginei este „Ajutorul lui Dumnezeu, iubirea poporului, puterea Danemarcei”. Poate că așa se explică atașamentul incontestabil al danezilor față de regina lor.
Și pentru că „Viața nu poate fi înțeleasă decât dacă privim în urmă și nu poate fi trăită decât dacă privim înainte”, după cum spunea marele gânditor danez Søren Kierkegaard, tot la fel avea să evolueze de-a lungul timpului si istoria capitalei daneze. Astăzi, dintr-o populație de 6 milioane de locuitori, cât are întregul regat, Copenhaga, împreună cu zona sa metropolitană, numără aproximativ 2 milioane de locuitori. Mai mult decât atât, într-un top al celor mai fericiți oameni din lume, danezii se situează pe locul I.
Acest lucru poate că nu este întâmplător, ținând cont de faptul că orașul Copenhaga nu înseamnă doar centrul politic și administrativ al Danemarcei sau reședința celei mai vechi dinastii regale din Europa, ci și un important punct de atracție culturală. Totodată, aici se pune un mare preț pe ecologie, pe sport și pe mișcare. De altfel, în Copenhaga există nu mai puțin de 350 km de piste pentru biciclete, doi din trei locuitori ai capitalei, indiferent de vârstă, alegând să circule cu bicicleta în detrimentul automobilelor.
Orașul reprezintă un adevărat magnet pentru turiștii care își doresc să se bucure de ospitalitatea daneză, de o delectare binemeritată pe Stroget – principala arteră pietonală din oraș destinată cumpărăturilor și, totodată, cea mai lungă stradă pietonală din Europa –, de frumusețea arhitecturală a clădirilor care nu te domină prin înălțime, ci prin farmec și eleganță, de acoperișurile sale inconfundabile cu modele ce trimit la vechile mitologii, de castelele sale bine conservate, pline de povești medievale, de numărul mare de muzee, de generozitatea parcurilor și a spaților verzi, de oportunitatea unor plimbări romantice – mai lungi sau mai scurte – cu vaporașul, care îi conduc pe vizitatori in lumea Micii Sirene, simbolul incontestabil al orașului. O sculptură a acestui personaj mitologic a fost realizată de către Edvard Johannes Eriksen și instalată, în 23 august 1913, pe o stâncă de la malul mării.
Toate aceste obiective pot avea, ca punct de plecare, Nyhav, cel mai spectaculos loc din Copenhaga. Nyhav este ușor de recunoscut datorită șirului de case frumos zugrăvite în culori vii și atractive ce se afla imortalizate pe toate vederile reprezentative ale orașului. În trei dintre aceste case a locuit, de-a lungul vieții, celebrul scriitor și poet Hans Christian Andersen, cel care considera ca „Viaţa fiecărui om este un basm scris cu degetele lui Dumnezeu.” Tot la fel putem considera și noi o vizită în Copenhaga, un basm ce nu trebuie ratat.
George Grigoriu: Atunci când intri pentru prima dată în Copenhaga, te aștepți să zărești clădiri impunătoare, așa cum se întâmplă în oricare altă capitală a lumii. Or, nu este deloc așa; Copenhaga și-a conservat foarte bine clădirile istorice care au cel mult trei etaje și sunt de o rară frumusețe. Unde încap aproape două milioane de locuitori, cât are orașul?
Maria-Marga Nițișor: Copenhaga este un oraș care nici măcar nu își dorește să se dezvolte pe înălțime, ci să păstreze atmosfera de altădată, aceasta fiind o particularitate a orașului. Cele două milioane de locuitori locuiesc în centru și în orășelele-satelit din jurul capitalei Copenhaga.
Copenhaga este un oraș vechi de mai bine de o mie de ani. La început, aici se afla un sat de pescari, care se numea Havn, adică „port”. De la numele acestui sat derivă și denumirea actuală a capitalei Regatului Danez. Dintr-un sat de pescari, Copenhaga a devenit un port și un oraș negustoresc, numele său însemnând „port de negustori”.
La începutul anilor 1000, apele daneze au fost invadate de heringi, așa că au învățat să săreze peștele, să-l pună în butoaie și să-l exporte în Europa catolică, mai ales în perioadele lungi de post, când oamenii nu aveau voie să mănânce carne. Acest demers le-a adus atât multă bogăție, cât și lăcomia vecinilor și a piraților care atacau satul de pescari. În felul acesta, regele pierdea bani; capitala țării se afla pe atunci la Roskilde. Suveranul l-a trimis în acest sat pe fratele său, episcopul Absalom să întemeieze o cetate și astfel să apere cetățenii și veniturile de inamici.
Absalom a venit aici în anul 1167 și s-a așezat pe insula Holmen, unde se află astăzi Palatul Christiansborg. Așa a întemeiat cetatea Copenhagăi. Cu timpul, peștii au dispărut, însă danezii au reușit să-și găsească alte surse importante de venit, cu toate că țara nu le oferea resurse minerale.
George Grigoriu: Așadar, din dorința de a se îmbogăți, danezii exploatau anumite avantaje oferite de natură, câștigând din plin de pe urma credincioșilor care, în timpul postului, se hrăneau doar cu pește.
Maria-Marga Nițișor: Aceasta este o interpretare personală, întrucât danezii nu s-au îmbogățit în detrimentul celorlalți. Pur și simplu, Dumnezeu le-a trimis această sursă pe care ei au știut să o folosească.
George Grigoriu: Și aceasta este o interpretare personală…
Maria-Marga Nițișor: Absolut!
George Grigoriu: Referitor la fericirea despre care vorbeam mai devreme, și anume aceea de a te mulțumi cu puțin…
Maria-Marga Nițișor: Și ideea de „puțin” are o măsură variabilă…
George Grigoriu: Sigur că nu putem face o comparație cu Roma, însă, ținând cont de felul în care s-a conservat de-a lungul timpului, și Copenhaga poate fi considerat un muzeu în aer liber, nu-i așa?
Maria-Marga Nițișor: Da, am putea spune că este un muzeu în aer liber, deoarece au fost păstrate multe dintre clădirile de la 1600-1700. În plus, danezii au un cult pentru orașul lor și pentru păstrarea amintirile istorice pe care le poartă acest oraș.
George Grigoriu: Acest fapt dovedește un respect pentru istorie. Danezii sunt foarte mândri de identitatea lor. De altfel, ne și povesteați că au, într-adevăr, acest cult al sentimentului național.
Maria-Marga Nițișor: Da, sunt foarte mândri că sunt danezi și că au reușit să ajungă acolo unde au ajuns. Iar asta se datorește faptului că sunt modești și foarte muncitori.
George Grigoriu: Citeam într-un ghid turistic faptul că orașul Copenhaga poate fi vizitat integral în doar un city break. Care sunt obiectivele care merită vizitate?
Maria-Marga Nițișor: Din punctul meu de vedere, orice vizitator ar trebui să-și înceapă călătoria cu Palatul Christiansborg situat pe insula pe care s-a înființat prima cetate a Copenhagăi. Acest loc reprezintă, așadar, actul de naștere al orașului. În vecinătatea ei, se află Bursa, o clădire ce datează de la începutul veacului al XVII-lea (1600) și a fost ridicată de Regele constructor Christian al IV-lea. De altfel, cele mai importante clădiri din Copenhaga au rămas din timpul lui, toate fiind realizate în stilul Renașterii olandeze.
Inițial, clădirea a fost dedicată bursei de mărfuri, întrucât danezii erau negustori și marinari. În jurul acestei construcții se afla apă, iar vapoarele veneau și descărcau marfa la parter. Negustorii urcau la primul etaj, de unde își alegeau mărfurile, printr-o pantă ce se află la capătul clădirii. Acoperișul clădirii este din tablă de cupru care în prezent este verde, din cauză că a oxidat. Peste acest acoperiș este o turlă făcută din patru cozi de dragon împletite, în vârful cărora se află trei coroane, reprezentând Coroana daneză, norvegiană și suedeză. Aceste trei regiuni formau, în anul 1600, un singur regat.
Regele Christian al IV-lea era superstițios, motiv pentru care cozile de dragon simbolizau norocul pentru el. Se pare că a funcționat, pentru că au purtat noroc clădirii Bursei când orașul a fost mistuit de flăcări de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, Palatul Christiansborg a ars de trei ori, însă clădirea Bursei a fost ferită de incendii.
Peste drum de această clădire se află Biserica Holmen („Biserica marinarilor”), ridicată tot de Christian al IV-lea. Inițial, aici era o topitorie de ancore pe care mai târziu a transformat-o în biserică pentru marinari. În 1967, în această biserică, Prințesa Margareta, viitoarea regină a danezilor, s-a căsătorit cu Prințul Henri, care era de origine franceză.
Următorul obiectiv de pe harta Copenhagăi ar trebui să fie Castelul Rosenborg. La subsol, acesta adăpostește bijuteriile Coroanei, dar și vinurile de la 1600, din timpul lui Christian al IV-lea, care încă se beau simbolic la recepțiile reginei.
În nordul Copenhagăi, la cca 40-45 km de oraș, se află Kronborg, „Castelul lui Hamlet”, situat în orașul Helsingør. Deși nu este opera sa, Christian al IV-lea a locuit mult timp în acest castel și l-a reconstruit de-a lungul timpului.
Începând cu anul 1420, strâmtoarea care leagă Danemarca de Suedia, numită Øresund, a devenit o sursă de venit pentru danezi care au pus o vamă pe acest loc. Vama a fost introdusă de Eric de Pomerania și continuată de Frederic al II-lea, tatăl lui Christian al IV-lea, acesta din urmă fiind cel care a încasat cei mai mulți bani de pe urma taxelor. Ori de câte ori era nevoie, creștea vama pe această strâmtoare, iar banii intrau direct în buzunarele lui. Pe ambele părții ale strâmtorii era teritoriu danez. Cea mai mare distanță dintre țărmuri este de 2 km, iar turnurile daneze, care erau și pe o parte, și pe alta, reușeau să ajungă din urmă vapoarele care voiau să treacă fără să plătească vama. Înțelegerea era ca vama să fie stabilită în funcție de valoarea declarată de căpitan. În cazul în care vameșii danezi bănuiau că un anumit căpitan intenționează să-i păcălească, danezii puteau să cumpere toată marfa de pe vapor la valoarea declarată de căpitan. În felul acesta, au reușit să se îmbogățească. Vama pe strâmtoarea Øresund a durat până în 1867, adică 467 de ani.
Kronborg, un castel medieval ce atrage cel mai mare număr de turiști, a fost reconstruit de Christian al IV-lea, întrucât fusese grav avariat în urma unui incendiu. O lungă perioadă de timp, mai exact până în anul 1921, a fost transformat în cazarmă. În perioada 1657-1659 a avut loc unul dintre nenumăratele războaie dintre suedezi și danezi, castelul fiind prăduit de către inamici. Astfel, majoritatea obiectelor de mobilier și nu numai au fost luate.
Călătoria prin fascinantele castele daneze amintește de un vechi citat al filozofului american Henry David Thoreau: „Dacă v-aţi construit castele în nori, truda voastră nu a fost zadarnică: acolo sunt ele menite să stea. Acum, nu v-a mai rămas decât să le ridicaţi fundaţia.”
Ei bine, castelele daneze amintesc de evoluția istorică, de rolul monarhiei, dar și de relația ei cu Dumnezeu, de grija față de popor. Fundația de care vorbește Thoreau o putem pune în legătură cu timpul creștinării acestui popor, dar și cu mărturia Sfântului Grigorie de Nyssa, care considera că „Biserica este noua zidire a lumii. Privind în ea, Îl descoperi pe Cel ce este totul în toate.”
Conform statisticilor, aproape 80% din populația țării aparține, din punct de vedere confesional, Bisericii Danemarcei, o biserică luterană, devenită biserică națională și religie de stat prin Constituție.
În Danemarca, creștinismul a pătruns în secolul al IX-lea, iar oficial a fost înregistrat în anul 961, când regele Harald, zis Dinte Albastru, a fost convertit de un călugăr pe nume Poppo. O piatră runică, așezată de Harald la Jelling, confirmă că acesta „își adjudecase toată Danemarca și Norvegia și îi creștinase pe danezi.” Aici se află și prima atestare a cuvântului Danemarca, piatra fiind denumită în popor „certificatul de botez” al țării. Patru secole mai târziu, mai exact în anul 1536, sub efectul reformei protestante, care, timp de zece ani, a declanșat un adevărat război civil în Danemarca, Christian al III-lea se declara pe sine autoritatea supremă a Bisericii de stat. În 1638, practicarea religiei catolice a fost interzisă prin lege de regele Christian al V-lea.
Astăzi, identitatea creștină daneză se bazează mai mult pe cultură decât pe religie. Conform unor sondaje, 31% dintre danezi „cred că există un Dumnezeu”, 49% consideră că „există un fel de spirit sau forță vitală” și doar 3% din populație participă regulat la liturghie. Cu toate acestea, danezii se mândresc cu bisericile lor care sunt foarte căutate de către vizitatori.
Un exemplu îl reprezintă Biserica de Marmură situată în apropierea Complexului regal de la Amalienborg, format din cele patru palate care înconconjoară Amalienborg Slotplads și în care se află reședința de iarnă a reginei Danemarcei.
Palatul și impunătoarea biserică, deși nu formează un tot arhitectural, trimit subtil la autoritatea divino-umană a monarhului, la relația lui cu Dumnezeu. De altfel, pe frontispiciul bisericii, pe portalul său monumental, sprijinit pe coloane corintice, stă scris cu litere aurite un fragment extras din Epistola întâi a Sfântului Apostol Petru: „Iar cuvântul Domnului rămâne în veac.”
La rândul său, lăcașul, ce seamănă izbitor cu Basilica Sfântului Petru din Roma, poartă și denumirea de Biserica lui Frederik, deoarece piatra de temelie a fost pusă în anul 1749, în timpul lui Frederik al V-lea, rege al Danemarcei și al Norvegiei. Din cauza costurilor foarte mari, sfințirea ei s-a realizat abia 145 de ani mai târziu cu sprijinul bancherului Carl Frederik Tietgen, cel care a finanțat finalizarea lucrărilor.
Biserica este impresionantă mai ales datorită domului ce măsoară 46 m înălțime și are un diametru de 31 m. Tavanul cupolei este porționat în douăsprezece părți, fiecărei părți fiindu-i alocat câte unul dintre cei doisprezece apostoli. În centru se află un mic spațiu circular deschis care permite intrarea luminii, element ce amintește de sfera de lumină ce formează arhitectura cupolei de la Biserica Învierii Domnului din Ierusalim.
O altă biserică din Copenhaga ce nu trebuie ratată, mai ales că se află în apropierea Palatului Rosenborg, este Biserica Sfintei Treimi a cărei piatră de temelie a fost pusă de regele Christian al IV-lea în 1637. Lucrările la sfântul lăcaș au fost finalizate în 1656. Actualul lăcaș a fost refăcut după marele incendiu din 1728 care a distrus aproape tot orașul. Biserica trebuie văzută împreună cu Turnul Rotund, care deține cel mai vechi observator funcțional din Europa și reprezintă una dintre principalele atracții turistice din Copenhaga. Turnul a fost construit de Christian al IV-lea în 1642 din dorința de a le oferi studenților un observator astronomic, o biserică și o bibliotecă.
Urcarea în turn se face nu printr-o scară, așa cum probabil ne-am fi așteptat, ci printr-o platformă elicoidală lungă de 210 m. În anul 1716, aflat în vizită la Copenhaga, țarul Petru cel Mare a urcat până în vârf călare pe calul său, urmat de caleașca țarinei Ecaterina trasă de șase cai.
Undeva, la jumătatea turnului, se află și fosta bibliotecă. Aceasta găzduiește astăzi o expoziție ce amintește de istoricul locului și din care nu lipsesc obiecte liturgice sau diferite instrumente astronomice. Asocierea poate părea ușor antagonică, mai ales pentru acea perioadă în care tensiunile dintre Vatican și oamenii de știință erau evidente.
Este important să precizăm faptul că exact în anul în care acest turn a fost construit, adică în 1642, Galileo Galilei murea la Florența după ce, în urmă cu nouă ani, fusese acuzat de erezie și condamnat, ca urmare a teoriei heliocentrismului. Interdicția inchiziției asupra retipăririi lucrărilor sale avea să fie ridicată de Vatican abia în 1718.
Așadar, Turnul Rotund, realizat de Christian al IV-lea, trebuie privit dintr-o perspectivă mai amplă; el reflectă o viziune unitară cu privire la religie și știință, o abordare integralistă, care îl recomandă pe regele danez drept un adevărat vizionar umanist.
Din vârful Turnului Rotund, vizitatorul se bucură de una dintre cele mai frumoase priveliști asupra orașului, astfel că efortul depus este unul binemeritat.
Tot de aici poate fi obervată silueta neobișnuită a unei alte biserici celebre din Copenhaga: Biserica Mântuitorului. Prin forma turnului ei spiralat, cu adevărat inconfundabil, reprezintă una dintre marile atracții ale orașului.
Interiorul său relativ simplu este dominat de mobilierul de lemn și de sculpturile sale religioase. Cu toate acestea, privirile sunt atrase de orga masivă, situată chiar deasupra intrării, ce pare că stă sprijinită pe doi elefanți.
George Grigoriu: În Copenhaga se găsesc câteva biserici foarte spectaculoase, dintre care Biserica Mântuitorului atrage atenția în mod deosebit. Turnul este este extrem de interesant ca arhitectură și se regăsește pe coperta numeroaselor ghiduri turistice ale orașului.
Maria-Marga Nițișor: Biserica Mântuitorului se află pe insula Christianshavn. Copenhaga este așezată mai multe insule: insula mare se numește Jutlandia, o altă insulă este Holmen, pe care se află astăzi Palatul Christiansborg, apoi insula Christianshavn, consolidată tot în anii 1600 de către regele Christian al IV-lea. Această insulă se mai numește și „Micul Amsterdam”. Datorită faptului că sunt înconjurate de ape, casele de aici nu au ars în marele incendiu care a distrus orașul aproape în întregime. Acestea, alături de Biserica Mântuitorului, datează din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, așadar, sunt originale.
George Grigoriu: De ce este denumită insula Christianshavn „Micul Amsterdam”?
Maria-Marga Nițișor: Regele Christian al IV-lea era un mare admirator al olandezilor, fapt pentru care toate clădirile ridicate de el au fost realizate în stilul Renașterii olandeze. Christianshavn a fost populată cu negustori și marinari, pentru a încuraja astfel comerțul și marina.
George Grigoriu: V-aș ruga să ne descrieți turnul Bisericii Mântuitorului.
Maria-Marga Nițișor: Este un turn cu adevărat impresionant. În vârful lui se află statuia lui Iisus înaltă de 7 metri. Mântuitorul este așezat pe un glob aurit de unde pare că binecuvântează întregul oraș. Accesul în turn se face destul de greu, așa că e nevoie de multă rezistență din partea celor care se încumetă să ajungă la statuie. De acolo, de sus, vizitatorul se poate bucura de o priveliște foarte frumoasă a orașului.
Mai sunt și alte locuri în Copenhaga care pot oferi privitorului imagini splendide asupra orașului, unul dintre ele fiind turnul Palatului Christiansborg.
George Grigoriu: Un aspect absolut impresionant, ce poate fi văzut indiferent de locul în care te afli, îl reprezintă modul în care danezii își arborează steagul cu mândrie. Drapelul danez este unul dintre cele mai vechi din lume, dacă nu chiar cel mai vechi.
Maria-Marga Nițișor: Dannebrog este steagul danez de culoare roșie pe care este reprezentată o cruce albă. Drapelul Danemarcei le-a inspirat și pe celelalte popoare scandinave, întrucât steagurile lor seamănă izbitor cu cel al regatului.
Danezii își iubesc mult steagul, îl venerează și-l folosesc peste tot. Chiar și atunci când este serbată aniversarea cuiva steagurile sunt arborate pe stradă sau pe ușa de la intrare în casă, iar dacă evenimentul este marcat în parc, de jur împrejurul păturii pe care sunt așezați invitații la petrecere sunt înfipte stegulețe. Inclusiv pe tort apare steagul danez.
Povestea steagului danez începe în 1219, când poporul ducea o cruciadă în Țările Baltice, mai exact în Estonia. Danezii erau pe cale să piardă bătălia, moment în care regele și episcopul ar fi căzut în genunchi și s-ar fi rugat la Dumnezeu să le dea un semn dacă vor câștiga. În acea clipă, cerul s-a deschis, iar de sus a căzut un drapel roșu cu cruce albă. Danezii au câștigat bătălia, iar de atunci și până astăzi steagul roșu cu cruce albă îi însoțește permanent.
George Grigoriu: Legenda despre cruciada daneză ne duce cu gândul la victoria lui Constantin cel Mare marcată de semnul sfintei cruci.
Maria-Marga Nițișor: Da, este adevărat. Poporul danez își iubește istoria. De asemenea, Casa regală este foarte respectată de danezi. Monarhia Danemarcei are o istorie de aproape o mie de ani. Regina Margareta face parte din dinastia de Glücksborg. Pe tronul danez au urcat două dinastii: între anii 1400 și 1860, a fost Dinastia Oldenborg. Din cauză că ultimul rege Oldenborg a murit fără urmași, pe tron a urcat un văr de-al lui de origine germană, Christian al IX-lea, supranumit „Socrul Europei”, care a format Dinastia Glücksborg. Urmașii lui sunt acum pe tronurile din întreaga Europă.
Christian al IX-lea a fost străbunicul Reginei Margareta și a avut șase copii, trei băieți și trei fete; dintre aceștia, patru au devenit regi în țări din Europa. Fata cea mai mare, Alexandra, a devenit regina Angliei și a fost căsătorită cu Edward al VII-lea, iar cea de-a doua fiică, Prințesa Dagmar a devenit împărăteasă a Rusiei (țarina Maria Feodorovna), fiind căsătorită cu țarul Alexandru al II-lea. O altă fiică, Thyra, a devenit Prințesă de Cumberland. La rândul lor, băieții au urcat și ei pe tronurile regale ale Europei: este vorba despre Frederic al VIII-lea al Danemarcei, George I al Greciei, căsătorit cu o prințesă din familia Romanov, dar și despre Valdemar. Acestuia din urmă i s-a propus tronul Bulgarie, însă el l-a refuzat, deoarece la vremea respectivă Bulgaria și Grecia se aflau adesea în conflicte armate și nu a vrut să ajungă să lupte împotriva fratelui său. S-a căsătorit cu o franțuzoaică, Marie d’Orléans, care i-a făcut mulți copii și l-a ținut acasă să-i crească. Danezii sunt devotați familiei, își cresc copii cu drag și cu multă atenție. Unul dintre copiii lui Valdemar și ai Mariei d’Orléans a fost Prințesa Margareta, mama Reginei Ana a României, soția Regelui Mihai I.
Regele Carol I al României și nepotul său Regele Ferdinand sunt și ei la loc de cinste în Danemarca, primind Ordinul Elefantului, cel mai prestigios ordin al danezilor. În biserica Palatului Frederiksborg, situat pe Hillerød, sunt ordine ale tuturor celor care au fost decorați de către Casa Regală Daneză. Ordinul Elefantului datează din anul 1400 și nu este un ordin de merit; toate capetele încoronate sau șefii de stat care au vizitat Danemarca au primit acest ordin. Așa cum spuneam, printre ei s-au numărat și regii României, Carol I și Ferdinand Întregitorul.
Numit și Dannebrog, drapelul danez este considerat cel mai vechi steag din lume folosit în mod continuu de către un stat independent. El este roșu cu o cruce scandinavă albă care se întinde până la marginile drapelului, iar partea verticală a crucii este apropiată de catarg. Drapelul reprezintă un adevărat motiv de mândrie națională în Danemarca. Dincolo de sentimentul patriotic, acest lucru este strâns legat și de legenda sa care îi pune originea sub semnul unei minuni divine.
Conform cronicilor daneze, steagul ar fi apărut pe cer în mod miraculos după ce regele Valdemar al II-lea s-a rugat la Dumnezeu, implorându-I ajutorul în timpul bătăliei din 15 iunie 1219 de la Lyndanisse (orșsul Talin de astăzi, capitala Estoniei). În acel moment, armata sa era pe punctul de a fi înfrântă, însă, în urma acestui semn care i-a îmbărbătat pe toți, Valdemar al II-lea și-a condus oștirea spre victorie.
Păstrând proporțiile, povestea este foarte asemănătoare cu relatarea istoricului Eusebiu de Cezareea despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Înainte de bătălia de la Pons Milvius sau Podul Șoimului, din data de 28 octombrie 312, împotriva lui Maxențiu, acesta a zărit pe cer, în mijlocul zilei, deasupra soarelui, o cruce luminoasă cu inscripția „In hoc signo vinces”, adică „Prin acest semn vei învinge”. Victoria armatei lui Constantin, ce număra doar 20.000 de soldați, împotriva celei a lui Maxențiu de 150.000 de ostași, este considerată și astăzi una dintre marile minuni din istoria creștinismului. Mai mult, la un an după acest moment, Constantin avea să dea celebrul Edict de la Milano prin care încetau persecuțiile împotriva creștinilor, noua religie devenind liberă.
O altă cronică referitoare la steagul danez vorbește despre faptul că, în timpul bătăliei, episcopul danez Anders Sunesen se afla pe vârful unui deal de unde privea desfășurarea ostilităților. Când acesta se ruga cu mâinile spre cer, danezii erau victorioși, iar în momentul în care, din cauza oboselii, cobora mâinile, armata pierdea. Văzând evoluția bătăliei, doi dintre ucenicii săi l-au ajutat pe episcop să-și țină brațele ridicate, moment în care „Dannebrog” a căzut în mod miraculos din cer. Regele a luat drapelul și l-a arătat soldaților. Aceștia, înflăcărați de minune, au luptat cu și mai mare încrâncenare și, în cele din urmă, au câștigat bătălia.
Designul steagului danez a fost adoptat și de celelalte țări nordice: Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda. Exceptând combinațiile de culori, Crucea Nordului sau Crucea Scandinavă este aceeași pe toate steagurile, amintind de rolul creștinismului în aceste regiuni.
Și această relatare seamănă izbitor cu un episod veterotestamentar din Cartea a doua a lui Moise, în care evreii conduși de Iosua se luptau cu amaleciții. Când Moise își ridica mâinile spre cer, Israel biruia, iar când le lăsa jos, învingeau amaleciții. Văzând aceasta, Aaron și Or i-au sprijinit mâinile lui Moise până la apusul soarelui, când evreii au câștigat bătălia: „Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele «Domnul este scăparea mea!»”
Ieșirea, 17, 15
Importanța drapelului pentru danezi și semnificația sa istorico-religioasă poate fi ușor sintetizată într-un fapt petrecut în timpul ocupației naziste. La acea dată, conducerea militară germană i-a solicitat imperativ regelui Christian al X-lea să coboare steagul danez ce flutura pe palatul său de la Amalienborg. În caz contrar, acesta urma să fie dat jos de către un soldat german, iar cel care ar fi îndrăznit să-l ridice din nou ar fi fost executat pe loc. În fața acestei situații umilitoare, regele a răspuns cu demnitate: „În acest caz, îl voi ridica eu!” Atitudinea regelui i-a pus în încurcătură pe naziști, care au îngăduit ca steagul să fie arborat în continuare la Amalienborg.
Un alt exemplu relevant pentru modul în care danezii își protejează identitatea națională îl reprezintă un fapt petrecut în 2010. Pașapoartele daneze introduse cu trei ani în urmă conțin în interior, pe prima pagină, o imagine a Mântuitorului Crucificat, așa cum apare El pe Pietrele Jelling, ce amintesc de botezul Danemarcei la creștinism. Un cetățean danez pe nume Karsten Riise Kristensen, ce se considera ateu a solicitat Ministerului danez al Justiției ca această imagine să fie eliminată, argumentând că pașapoartele nu ar trebui să conțină simboluri religioase. Răspunsul a fost unul cât se poate de categoric: „Creștinismul face parte din istoria culturală a Danemarcei!”
