“Noi, oamenii, suntem condensări de lumină”

De-a lungul timpului, sau mai bine zis de-a lungul istoriei gândirii, au existat două moduri semnificative prin care umanitatea a răspuns la întrebările cine suntem?, de unde venim?, încotro ne îndreptăm? sau care este sensul vieții?. Pentru unii, argumentația este una metafizică și se bazează pe credința absolută în Divinitate. Dumnezeu a creat lumea prin Logos din dragoste, iar apoi a încununat-o, aducând la viață omul. Plăsmuit după chipul Creatorului său, conform referatului biblic, adică înzestrat cu rațiune, voință și afectivitate, omul a fost invitat, încă de la început, la comuniune – să devină și după asemănarea cu Dumnezeu.

Potrivit aceluiași referat, relația omului cu Dumnezeu s-a deteriorat în momentul neascultării. După acest episod, structura omului avea să se modifice; rațiunea i-a fost întunecată, iar voința și afectivitatea compromise. Relația cu natura și cu Universul întreg a avut de suferit. Consecința ultimă a fost moartea somatică. Creat însă prin suflarea de viață, omul supraviețuiește în Veșnicie prin suflet. Restabilirea relației cu Dumnezeu avea să se realizeze ulterior prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului.

Dacă pentru religie întreaga Creație se raportează la Dumnezeu, pentru o altă categorie, natura și omul reprezintă cauze sau consecințe ale unor formule ce-și găsesc explicația doar în știință. Pentru gânditorii acestor teorii, evoluționismul rămâne, sau constituie, răspunsul la marile întrebări existențiale. Darwin considera că, în câteva miliarde de ani, chiar și un vierme poate deveni om, iar libertatea gândirii este cel mai bine promovată prin iluminarea treptată a minților umane care rezultă din avansarea științei.

De-a lungul timpului, dialogul dintre știință și religie, în special în Apusul Europei, nu a fost, din păcate, unul constructiv, de fapt nici nu a existat. Un factor important în această nereușită l-a jucat geopoliticul, dar și orgoliile mărunte. Teologii vremii, abandonându-și vocația, au văzut în oamenii de știință niște eretici, în timp ce aceștia din urmă au eșuat, la rândul lor, considerând religia drept o manifestare primitivă sau o unealtă de control al maselor. Paradoxal, nume celebre, precum Nicolaus Copernic, Giordano Bruno, Galileo Galilei sau Johannes Kepler, au fost nu doar oameni de știință, ci și teologi, unii chiar preoți. Ideile lor au fost însă prea îndrăznețe pentru mințile mărunte ale vremurilor de atunci. Heliocentrismul avea să fie, în cele din urmă, acceptat ca adevăr, iar numele acestor părinți ai științei moderne reabilitat. Așadar, putem spune astăzi că de fapt conflictul nu a fost între religie și știință, ci între oameni cu viziuni și experiențe diferite în momente neinspirate ale istoriei.

Poate că dacă lucrurile ar fi stat altfel, umanitatea ar fi zburat cu elicopterul încă din timpul lui Leonardo da Vinci. Istoria își are ritmul ei, iar căruța evoluției trebuie întotdeauna armonizată între geniile care dau direcția, Vizitiul care ține hățurile și restul societății, care trage sau împinge atelajul.

Timpul a trecut, iar astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de un dialog autentic între știință și teologie. 

„secolul al XXI-lea va fi unul spiritual sau nu va fi deloc.”

André Marlaux

În acest context, se cuvine ca teologia și știința să depună un efort comun pentru binele și viitorul omenirii. Teologia trebuie să-și racordeze limbajul la noutățile științifice, iar știința să recunoască faptul că a avansat atât de mult, încât a ajuns din urmă adevărul propovăduit de religie încă de acum 2000 de ani. O punte de dialog în acest sens o reprezintă omul de știință Dumitru Constantin Dulcan – general în rezervă, profesor, medic neurolog și psihiatru, doctor în științe medicale, membru al Organizației Internaționale de Cercetare a Creierului, membru al Academiei Americane de Neurologie și membru al Societății Medicilor scriitori și publiciști din România.

Întreaga viață și-a depus-o pe altarul științei, iar rezultatele cercetării sale reprezintă adevărate repere universale. Concluziile și avertismentele profesorului Dulcan nu lasă loc de interpretare: creierul uman reprezintă un laborator complex, pe care noi, astăzi, nu știm să-l folosim, dar pe care avem datoria să-l explorăm și să-l utilizăm cât mai mult; trebuie să învățăm să ne controlăm gândirea și emoțiile, pentru că ele ne influențează viața, dar și echilibrul planetar; minunile există și au o explicație religioasă; știința și religia au un numitor comun; Universul este guvernat de legi inteligente, gândite de o inteligență supremă. De noi va depinde însă dacă, asemenea personajului adamic din opera lui Michelangelo, ne vom orienta degetul științei către Divinitate și vom înțelege că iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca acesta să urce până la El.      

George Grigoriu: Domnule profesor Constantin Dulcan, aș vrea să începem discuția de la imaginea ce se află pe coperta uneia dintre cărțile dumneavoastră – Somnul rațiunii; ilustrația trimite la momentul Creației și este o reproducere după celebra pictură a lui Michelangelo din Capela Sixtină ce simbolizează dialogul dintre știință și teologie. Putem accepta faptul că există o legătură între cele două?

prof. dr. Constantin Dulcan: Sigur că da. În permanență suntem în dialog cu cineva, nu-i așa?

George Grigoriu: Plecând de la această imagine sugestivă, vă propun o definiție a revelației, preluată din teologia dogmatică: „Revelația este lucrarea divină prin care Dumnezeu, treptat și în diverse moduri, S-a descoperit pe Sine ca sens al Creației, pentru ca astfel omul – și, prin el, întreaga existență – să ajungă la împlinirea sensului pentru care toate au fost aduse la existență.” Cum ar trebui descifrată această definiție?

prof. dr. Constantin Dulcan: Din această frumoasă definiție reiese că viața are origine divină, dar și sens, un sens pe care filozofia postmodernistă l-a pierdut. Societatea actuală mai degrabă alienează ființa decât să-i confere un sens sau, altfel spus, nu o lasă să înțeleagă că are un sens.

Omul modern aleargă spre nicăieri, nu știe încotro se îndreaptă și nici nu-și cunoaște rostul, menirea pe pământ. Fără să știe de ce trăiește și fiind limitat numai la universul familiei, va avea o viață simplistă, redusă. Este esențial, așadar, ca omul să-și descopere menirea și să-și împlinească sensul pe acest pământ.

George Grigoriu: Cum reușim să reinventăm modul de percepție a sensului vieții?

prof. dr. Constantin Dulcan: Civilizația contemporană se bazează foarte mult pe simțire. Mai exact, pentru omul modern este suficient să se simtă bine, mai departe de simțuri nu percepe absolut nimic.

Or, sursele cunoașterii sunt revelația și știința, dintre care revelația îi conferă omului sensul vieții lui. Finalitatea ultimă a existenței o reprezintă reunirea cu Ființa dinivă. Altfel spus, pornim în existență cu însușirile și cu virtuțile pe care ni le conferă Ființa divină, iar sensul nostru pe pământ este acela de a evolua în așa fel, încât, în momentul în care plecăm Dincolo, să fim apți să ne reunim cu Ființa divină.

George Grigoriu: Prin urmare, originea vieții noastre este divină, iar finalitatea ei are legătură tot cu Divinitatea.

prof. Constantin Dulcan: Întocmai.Dihotomia teologie vs știință a existat timp de patru secole, avându-l drept precursor pe Galileo Galilei. Deși prieten cu papa, Galilei nu a ezitat să susțină teoria heliocentrică publicată de către Nicolaus Copernic în 1543 (vezi lucrarea Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești). Pentru aceasta, savantul a fost condamnat la moarte, însă, datorită faptului că era un apropiat de-al papei, a primit drept pedeapsă exilul la domiciliu.

Opoziția Bisericii față de ideea lui Copernic, potrivit căreia Pământul se mișcă în jurul Soarelui, a fost una dintre marile greșeli, căci aici nu poate fi vorba de revelație. Prin urmare, este important să se știe cât este revelație și cât adaos uman. Or, în acest caz, nu se poate afirma că teoria hagiocentrică (susținută de Biserică) a fost o revelație. Altminteri, am considera că Dumnezeu nu știe unde a așezat Soarele și Pământul – un lucru absurd de altfel.  Noi, oamenii, nu percepem realitatea, ci doar iluzia realității.  I-au trebuit 200 de ani religiei să accepte teoria heliocentrică.

Într-un astfel de context tensionat, Galileo și Descartes despart religia de știință; prima avea să se ocupe de spirit, în vreme ce a doua așeza în centrul preocupărilor ei materia, substanța, adică ceea ce putea fi matematizat, cuantificat, se ocupa cu adevărul statistic. Așa a apărut dihotomia știință vs religie, care a durat 400 de ani.

În prezent, fizica cuantică, fizica modernă, psihologia transpersonală, precum și experiențele morții clinice în afara corpului fizic aduc un argument forte pentru existența Divinității, a realității de dincolo de noi, a unui univers paralel –Universul spiritual. Lucrul acesta mi se pare formidabil!

Înainte de secolul al XX-lea, oamenii de știință considerau că ultima realitate este atomul, materia, adică ceea ce poate fi perceput de către om prin cele cinci simțuri, în timp ce teologii își conduceau discursul spre un univers paralel (Paradis vs Infern). Or, după 1900, fizica modernă demonstrează că se poate vorbi de o lume ce se află dincolo de substanță, dincolo de materie; este vorba, mai exact, despre câmp.

Cred că unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a fost negat este acela că nu poate fi văzut cu ochii trupului. Și totuși Dumnezeu poate fi perceput prin intermediul rugăciunii – una dintre modalitățile prin care primim un răspuns de la El.

Poate că cei îndoctrinați cu știința de acum un secol și jumătate au crezut că rugăciunea este o pierdere de timp, ceva fără rost, fără un răspuns imediat. Cu toate acestea, s-a dovedit științific că rugăciunea are un rol foarte important în viața noastră.

Bunăoară, cercetătorii de la Institutul Inimii din California au demonstrat că atunci când un număr mare de oameni se concentrează asupra aceleiași idei, acea idee devine realitate. În plus, oamenii de știință au arătat că orice gând emis are o energie care permite materializarea lui. Un exemplu în acest sens îl constituie așa-numitul „Efect Maharishi”, care se referă la anularea unui bombardament care fusese programat la o anumită oră să atace Irakul sau la reducerea cu 25% a criminalității în orașul Washington timp de două luni – în perioada iunie-iulie.

În ceea ce privește moartea clinică, toți aceia care au trecut printr-o astfel de experiență vorbesc despre existența Divinității. Și neurochirurgul Eben Alexander, instruit la Harvard și devenit apoi cercetător la aceeași prestigioasă Universitate, a vorbit despre existența Lumii de Dincolo. După o encefalită cauzată de Escherichia coli, a trecut printr-o comă profundă care i-a pricinuit o moarte clinică teribilă. În mod normal, foarte puțini sunt cei care reușesc să mai scape cu viață după o astfel de complicație, iar cei care își revin rămân, cu siguranță, cu sechele grave. Or, Eben Alexander și-a revenit complet. În timp ce se afla în comă profundă, iar creierul îi plutea într-o masă de puroi, un grup mare de oameni s-a rugat pentru sănătatea lui – fenomen permis în Statele Unite ale Americii și în Anglia.

Revenindu-și complet, Alexander a povestit că a văzut niște umbre îngenuncheate și că a simțit venind dinspre ele o energie puternică. Era sigur că acea energie este pentru el și că îl va ajuta să se însănătoșească, fapt ce s-a și întâmplat.

A mai spus că în tot acest timp cât s-a aflat în comă a avut acces la o serie de informații despre Univers, informații pe care întreaga știință a lumii nu i le-a putut oferi până atunci. „Oare cum voi putea să împac ceea ce am văzut Dincolo cu ceea ce am învățat aici?” – se întreba el.

Mulți oameni au trecut prin moarte clinică, însă nu toți au avut o anumită cultură, o anumită pregătire ca să poată să facă o distincție clară între Lumea de Dincolo și cea de aici. Experiența morții clinice vorbește despre următorul aspect: noi, oamenii, nu avem doar un corp fizic. Suntem un corp fizic construit de un spirit, de o conștiință, iar moartea nu este altceva decât o transcendere a conștiinței noastre, a entității noastre spirituale într-un alt univers, în Universul spiritual. Cu alte cuvinte, nu există moarte; există doar o trecere a spiritului, cel care își construiește un corp fizic, ca să experimenteze condiția noastră fizică, într-un Univers spiritual.

Așadar, corpul fizic aparține universului fizic, materiei, în vreme ce spiritul nostru aparține Universului spiritual, Lumii de Dincolo.

Lumea de Dincolo este de fapt aproape paralelă cu lumea noastră. Se spune că cerul este un univers nemărginit, paralel nouă. Eu consider însă că cerul este doar o iluzie albastră.

În lucrarea Mintea de dincolo, am vorbit despre câteva aspecte extrem de interesante cu privire la spațiul nonfizic. Corpul nonfizic nu este supus gravitației. Pe pământ, vorbim despre o densificare a materiei, cu o frecvență joasă, în timp ce, în Universul spiritual, frecvența este mult mai înaltă.

George Grigoriu: Revenind la teoria lui Galileo Galilei, trebuie să precizăm că ultimii suverani pontifi – Papa Ioan Paul al II-lea, Papap Benedict al XVI-lea și Papa Francisc – au reușit să reevalueze cele afirmate de marele savant cu câteva secole în urmă.

prof. Constantin Dulcan: Vorbim despre o istorie a cunoașterii cu multe hopuri, cu multe dificultăți. Nu este ușor să cunoști. De altfel, știința însăși se află într-o continuă evoluție. Nu acuz nici religia, nici știința. Acuz doar un singur lucru: crimele făcute în numele lor.

George Grigoriu: Un exemplu în acest sens în poate reprezenta Războiul din Iugoslavia, despre care ați afirmat că a fost „un eșec al religiei” – cu referire la ortodoxie, la catolicism și la lumea musulmană.

prof. Constantin Dulcan: Da, Războiul din Iugoslavia a fost un eșec al religiei.

George Grigoriu: „Un eșec al religiei”, dar provocat de om…

prof. Constantin Dulcan: E absurd ce s-a petrecut în timpul acelui război! S-au destrămat familii numai pentru simplul fapt că au aflat că e o crimă ca soțul și soția să facă parte din religii diferite.

Să nu uităm de dictonul Quo vadis, homine? (Spre ce te îndrepți, omule? Unde îți este rațiunea?). Credeți că ceea ce se petrece astăzi este efectul unei rațiunii, al unei înțelepciuni?

Omul este o ființă inteligentă, însă arareori înțeleaptă. Or, avem nevoie de înțelepciune, întrucât inteligența ne spune doar ce să facem sau cum putem face un lucru cât mai bine cu putință. Înțelepciunea, în schimb, înseamnă finalitatea pozitivă dată inteligenței. De-a lungul istoriei, izbucnirea marilor războaie s-a produs din lipsă de înțelepciune. Nici lumea actuală nu poate să spună că suferă de prea multă înțelepciune.

George Grigoriu: Poate fi justificat vreun război, indiferent de natura lui?

prof. Constantin Dulcan: Sub nicio formă! Nu este înțelept să impui adevărul prin crimă – fie că vorbim de o motivare politică, rațională sau religioasă. Aceasta este marea greșeală a politicii, a religiei și a științei deopotrivă.

George Grigoriu: Cine își dorește să separe religia de știință?

prof. Constantin Dulcan: Cei care vor să dețină toată puterea și să fie stăpânii lumii.

De pildă, într-un dialog banal, cel care folosește un ton ridicat are nevoie de energie din partea interlocutorului său. Cu cât celălalt este redus mai mult la tăcere, mai umilit, cu atât cel care ridică tonul este mai câștigat, parcă înflorește. Așa arată egoismul. Iar dezbinarea lumii are, drept cauze, orgoliul și egoismul, fiindcă omul și-a dorit mai mult decât ar fi avut nevoie.

Oare este drept ca un om să dețină yachturi, vile, mașini și multe alte bogății, iar un altul să nu aibă nici măcar o bucată de pâine? Eu nu cred… Să ai o astfel de părere nu înseamnă să fii partizan al teoriei comuniste. Oamenii sunt diferiți atât din punctul de vedere al aspectului (înălțime, greutate, culoarea părului și a ochilor etc.), cât și din punctul de vedere al inteligenței. Echitatea înseamnă însă altceva: fiecare om de pe pământ trebuie să aibă dreptul natural la demnitate, adică la o existență onorabilă.

Îi este respectat celui care cerșește dreptul la demnitate? Nicidecum. Este o dovadă în plus că lumea de azi are o rânduire nu tocmai înțeleaptă, de aceea omul trebuie să facă efortul să-și respecte semenii pentru simplul fapt că există – și nu mă refer doar la nivel uman. Nici în natură nu este prea multă rațiune, de vreme ce s-a lăsat ca o parte dintre ființe să trăiască pe seama altora, mă refer la ființele carnivore.

Se vorbește despre faptul că în viitor lumea va avea cu totul alt aspect, va parcurge o altă dimensiune la nivel de frecvență, un alt mod de comportament, o altă capacitate de înțelegere a lucrurilor. Haosul în care se află lumea de azi nu poate să dureze la infinit; ori ne înțelepțim și găsim o soluție rațională ca toată lumea de pe pământ să ducă un trai decent, ori riscăm să dispărem.

George Grigoriu: În opinia dumneavoastră, cum va arăta lumea peste cincizeci de ani?

prof. Constantin Dulcan: Sunt multe avertismente cu privire la felul în care va arăta lumea în mai puțin de cincizeci de ani. bunăoară, Damian Pinkley (?? 26:10), după ce și-a revenit din a treia moarte clinică, a mărturisit că nu-și mai dorea să se întoarcă în lumea aceasta. A fost însă trimis pe pământ cu acest mesaj: „În următorii ani, întreaga Planetă fie va avea șansa unei păci eterne, fie va fi îngenuncheată de un război ucigător. Omul este cel care trebuie să aleagă.”

Pentru orgoliul cui se dă din nou foc Planetei? Cine dorește asta? Ar fi minunat ca fiecare dintre noi să rămână la el acasă și să-și împlinească viața în acord cu biologia și cu psihologia personală. Un model social trebuie să respecte cerințele biologiei, pe cele ale psihologiei și pe cele ale afectivității umane, iar pentru asta e nevoie de legi ferme care să fie respectate cu strictețe. Țările cărora le merge cel mai bine au legi ferm respectate. Fără legi, există doar haos. Haosul nu atrage după sine nici eficiență socială, nici economică. Haos este ceea ce vedem în clipa de față.

George Grigoriu: Nu există riscul să se intre într-o zonă dictatorială prin aplicarea excesivă a legii?

prof. Constantin Dulcan: Nicidecum. În opinia mea, „dictatura” legii este necesară. Atenție însă că nici absurdul legii nu este o soluție.

Subliniez încă o dată că omul are nevoie de maximă înțelepciune. Așa cum spuneam, inteligența presupune capacitatea de a ne adapta la realitate, de a găsi soluții la tot ce ne înconjoară, însă aceste soluții nu sunt întotdeauna cele mai bune. Numai oamenii înțelepți pot găsi soluțiile cele mai bune cu privire la mersul societății. Ce presupune acest lucru? Acceptarea că semenii au dreptul, ca și noi, să trăiască în pace, în bună înțelegere: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39; Marcu 12, 31).

Dacă i-am dori binele celui de lângă noi, atunci cercul s-ar închide, și astfel fiecare făcând binele, toți am avea parte de bine. Iubirea despre care vorbește Iisus este energia care unește Universul, în vreme ce ura desparte lumea. Dacă nu putem să respectăm dezideratul iubirii, măcar să ne acceptăm unii pe ceilalți, fiindcă principala cauză a răului din lume este neacceptarea. Haosul în care se zbate lumea de azi, riscul izbucnirii unui război nimicitor pentru întreaga Planetă sunt consecințe ale neacceptării aproapelui.

Sensul existenței noastre îl reprezintă iubirea și compasiunea. De asemenea, este esențial să învățăm să evoluăm în plan spiritual, acceptându-ne unii pe alții, respectând natura, respectându-L pe Dumnezeu, adică toate acele circumstanțe grație cărora existăm.

George Grigoriu: În această perioadă, au loc numeroase dezbateri cu privire la păstrarea orei de religie în școală, ca și când această disciplină ar exclude știința. Nu s-a găsit încă un numitor comun între mesajul biblic și cel științific, cu toate că, în argumentele dumneavoastră, ca om de știință, se regăsesc principiile biblice.

prof. Constantin Dulcan: Din punct de vedere științific, există o Lege morală pe care se sprijină Universul: Legea Binelui, a Construcției. Omul are menirea de a face binele, nu de a distruge, de a destrăma. Dacă toți am respecta Legea Binelui, care constă în respect și compasiune pentru semeni, atunci întreaga omenire ar trăi în pace.

De ce sunt atâtea războaie în lume? De ce, în secolul al XXI-lea, războiul încă este admis ca soluție pentru conflictele politice? Sunt întrebări care mă frământă mereu… Suferim când un om își pierde viața într-un spital, însă nu ne gândim nici măcar o clipă la miile de soldați care își dau sufletul pe câmpurile de luptă ori la mamele și la copiii care pier de foame sau de prigoană.

În calitate de militar, consider că Armata trebuie să fie pavăza păcii, nu a războiului: „Si vis pacem, para bellum!”– spuneau latinii –, adică „Dacă vrei pace, pregătește-te de război!”. Cu alte cuvinte, pacea este menținută tocmai de teamă să nu fii atacat de adversar.

George Grigoriu: În continuare, aș vrea să vorbim despre fericire, așa cum o descrieți în cărțile dumneavoastră, dar și despre rațiunea cuvântului; cuvântul este încărcat cu informație, cu energie.

În Evanghelia după Matei, stă scris: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 6, 1). În plus, susțineți ideea potrivit căreia suntem proiecția propriilor gânduri. V-aș ruga să explicați această afirmație.

prof. Constantin Dulcan: Suntem suma gândurilor noastre – bune și rele. Nu există om care să nu aibă distorsiuni în comportamentul lui, însă este extrem de important să le recunoască și să le îndepărteze.

În prezent, omul nu este perfect. În opinia mea, a existat totuși o epocă adamică în care omul era o ființă perfectă, dar se afla în forma lui nonfizică; era lumină, acea lumină primordială despre care am mai vorbit. De altfel, noi toți suntem constituiți din lumină, însă nu din lumină fizică, ci din acea Lumină pe care am văzut-o la Ierusalim de Paști. Este o Lumină vie, albă…

Am stat 24 de ore într-un picior ca să o pot vedea. Se întâmpla prin anul 2000, era an jubiliar de la evenimentele ce L-au avut ca protagonist pe Iisus Hristos. Am plecat în pelerinaj spre Țara Sfântă și, odată ajuns acolo, am intrat în Biserica Sfântului Mormânt vinerea, la ora 16, și am ieșit de acolo a doua zi la ora 16.

Se adună foarte multă lume în acel loc, iar poliția nu te lasă să te apropii mai mult de Sfântul Mormânt. Lumina Sfântă iese din Mormântul lui Iisus; este albă, vie, iar în primele două minute nu arde, motiv pentru care toată lumea o atingea de față, de ochi.

Așa cum spuneam, s-a dovedit științific că omul este alcătuit din lumină, adică materia, în forma ei ultimă, este alcătuită din fotoni. Noi toți emitem fotoni, însă nu atât de mulți, încât să-i putem vedea. ADN-ul ființei umane are cea mai mare încărcătură de fotoni. Așadar, suntem Lumină, suntem scântei divine.

George Grigoriu: Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbea încă din secolul a VII-lea despre „hainele de lumină” sau „hainele adamice”, fapt susținut și de știința secolului al XXI-lea.

prof. Constantin Dulcan: Da. Să nu uităm că și pentru morți aprindem lumină. Religia vorbește despre lumină, iar în Sfântul Mormânt se pogoară tot Lumină de Paștele ortodox.

Pogorârea Sfintei Lumini de la Ierusalim este un fapt extraordinar. Dacă Sfintele Paști ar fi avut o dată fixă, s-ar fi putut crede că este vorba despre un fenomen geofizic exploatat în timp de către oameni. Or, Paștele este o sărbătoare cu dată mobilă, și totuși Sfânta Lumină coboară de fiecare dată în Sfântul Mormânt. Cum vă spuneam, am fost profund impresionat de acea Lumină. Are o structură nonfizică, proiectându-se în față, asemenea unui glonț. Este albă și nu arde imediat.

În plus, cele 33 de lumânări, ce simbolizează vârsta Mântuitorului, sunt înfășurate în ceară, iar ca să se aprindă, e nevoie de un strop de răbdare. Când mă aflam acolo, Sfânta Lumină, în dată ce a ieșit din Mormântul lui Iisus, a aprins lumânarea unui copilaș de vreo unsprezece ani. Fericit, copilul a împărtășit Lumina cu toți cei prezenți la miracolul Învierii.

Tot atunci, Lumina a mai aprins câteva lumânări din fața Mormântului, dar și câteva candele de pe Piatra Ungerii. Am aflat că în alt an i s-a aprins lumânarea unui călugăr, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că sunt alese persoanele cărora Lumina Sfântă le aprinde lumânarea numaidecât.

Așadar, Sfânta Lumină de la Ierusalim este o realitate indubitabilă. Nu am vrut să o fotografiez de teamă că blițul mi-ar fi putut crea o iluzie.

Lumina Sfântă este mesajul lui Dumnezeu pentru noi toți: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L” (Mmatei 17, 5).

De asemenea, se știe că în Țara Sfântă nu creștinii sunt cei care domină, ci musulmanii. Prin secolul al XVII-lea, guvernatorul musulman a interzis deschiderea Mormântului Sfânt. Atunci, Patriarhul Ierusalimului a îngenuncheat în fața ușii, rugându-se fierbinte. Lumina Sfânta a coborât prin zid, urmele minunii rămânând până astăzi pe stâlpul din fața Sfântului Mormânt. Și astfel, otomanii nu le-au mai interzis creștinilor oficierea slujbei Învierii la interior.

Pe scurt, apariția Luminii ar fi un fenomen imposibil de explicat dacă nu L-am include în ecuație pe Dumnezeu.

George Grigoriu: Din referatul biblic aflăm că Dumnezeu a făcut mai întâi lumina: „Și a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Și a fost lumină.” (Facerea 1, 3), iar primul înger este înger de lumină.

prof. Constantin Dulcan: Da, este adevărat. În felul acesta, putem mai lesne să înțelegem că structura noastră este lumina primordială. Noi toți suntem făpturi de lumină.

Un lucru și mai interesant: toate religiile au vorbit despre lumină ca simbol al Divinității. Și în templele din Orientul Îndepărtat (China, Japonia, India) erau lumini aprinse – sigur, nu lumânări de ceară ca la noi, dar păreau foarte interesante.

Așadar, un lucru este cert: există o singură Divinitate căreia fiecare dintre noi îi aduce prinosul sub o formă sau alta.

George Grigoriu: Lumina apare și în iconografia bizantină, sfinții fiind reprezentați cu aureole pe cap.

prof. Constantin Dulcan: Aureola este un câmp de lumină a cărui culoare este cu atât mai vie, cu cât spiritualizarea persoanei respective este mai amplă. Altfel spus, oamenii care au o anumită puritate spirituală și psihologică au o aureolă mult mai evidentă.

Există oameni care au capacitatea de a ne vedea aura. Aceștia au mărturisit că cu cât persoana este mai evoluată în plan spiritual, cu atât frumusețea aurei ei este mai intensă. Un om  pur este încununat de o bogăție de culori. Cu alte cuvinte, spiritualizarea, purificarea omului înseamnă de fapt ca el să câștige Lumina.

În plus, schimbul dintre două persoane este un schimb de fotoni. Dacă, de pildă, transmiți către o anumită persoană gânduri pozitive, frumoase (indiferent de distanța dintre voi), acea persoană „va câștiga” fotoni. Și tu, la rândul tău, te vei încărca cu lumină. Dacă, dimpotrivă, sentimentele sunt negative (ură, dispreț, dușmănie), ambii veți pierde lumina. Prin urmare, câștigăm sau pierdem lumina în funcție de capacitatea noastră de a gândi corect, de a ne spiritualiza.

Iată care este soluția lumii viitoare! Spiritualizarea, adică elevarea conștiinței până la momentul în care omenirea va ajunge să-și accepte o existență pașnică, armonioasă. Numai atunci când ne vom respecta unii pe alții și vom renunța la ideea uciderii aproapelui, învățând din istoria secolelor care ne-au precedat, vom putea trăi în pace și în lumină.

Cei care ordonă războaie nu sunt deloc flămânzi. Și atunci pentru ce e nevoie de atâta suferință? Qui prodest? Cui îi folosește? De ce e nevoie să-și părăsească oamenii casele și să plece în lume de teama morții?

George Grigoriu: Oare se dorește înglobarea populațiilor lumii într-o singură rasă care să fie mai ușor de controlat?

prof. Constantin Dulcan: Asta nu se va putea realiza niciodată, cu toate că și în socialism s-au încercat desființarea identității și crearea colectivității. Acest demers a condus însă la un conflict major între individ și colectivitate.

Acceptăm colectivitatea, avem nevoie de ea, însă, în egală măsură, avem nevoie și de intimitate. Ar accepta cineva să doarmă la infinit la un loc cu alți oameni sau să-și împartă lucrurile cu ei? În primul rând, suntem diferiți. Nu putem vorbi de egalitate nici în plan biologic, nici în plan psihologic. Avem gusturi diferite.

Universul este un plan, un program fundamental al tuturor ființelor, însă cu toate acestea, fiecare dintre noi își are individualitatea biologică, psihologică, socială și economică. Acesta este misterul Universului. Când se construiește un model social, ar trebui să ținem seamă de toți acești factori. Altminteri, societatea va fi într-un conflict permanent care va putea duce la războaie nimicitoare.

Nu putem vorbi despre o singură religie, însă putem înțelege că există un singur Dumnezeu. A ne urî unii pe alții și chiar a ajunge la crime în numele religiei este cutremurător. Cei care îndeamnă la uciderea semenilor, la disprețul față de ei, aceia nu fac parte dintr-o religie. O religie autentică admite existența unui singur Dumnezeu, dar și faptul  că toți oamenii sunt fiii Lui:

Unul este Învățătorul vostru, Hristos, iar voi toți sunteți frați

Matei 23, 8

Pentru prima dată în istoria omenirii, Iisus îi conferă sclavului demnitatea umană. Până la venirea lui Mesia, sclavul era considerat o „vită” a stăpânului, acesta din urmă având drept de viață și de moarte asupra lui. Iată de ce a învins religia creștină!

În anul 313, când Constantin cel Mare dă Edictul de la Milano, patru religii se aflau la start, dintre care mitraismul (religie antică bazată pe cultul zeului Mithra; Mithra era zeul luminii la perși (DN 1986) era foarte aproape să se impună. Cu toate acestea, creștinismul a învins datorită învățăturii lui Iisus, care este cea mai înaltă învățătură adusă de un Om pe Pământ.

Pentru mine, Iisus este cel mai mare Învățător al tuturor timpurilor. Toate cuvintele Lui se regăsesc în știința actuală. Față de Buddha, Iisus aduce în plus iubirea și iertarea.

Din punct de vedere științific, iertarea produce modificări la nivelul ADN-ului, al fundamentului nostru genetic. Prin iertare, se șterge programului patologic (de boală) al omului. Altfel spus, dacă vrei să te vindeci de o boală gravă, împacă-te cu toți cei care te urăsc! Același lucru ne îndeamnă și Mântuitorul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44).

Conchid prin a spune că știința secolului al XXI-lea confirmă învățătura lui Iisus de acum 2000 de ani. Iar astăzi, după patru secole de dispute între știință și religie, noua știință (știința modernă) confirmă existența Divinității.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

error: Conținutul este protejat de drepturi de autor!