Acad. Mircea Enescu: De-a lungul carierei mele, am reușit să le redau oamenilor viața, cu ajutorul lui Dumnezeu, firește. Am avut pacienți cu arsuri pe tot corpul, inclusiv la nivelul căilor respiratorii. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a dăruit o nouă viață, s-au vindecat în mod miraculos. Cum te simți, ca medic, în fața unor astfel de situații? Mic, neputincios… Primul gest pe care ar trebui să-l facă orice medic când se trezește dimineața este să strige la Dumnezeu: „Doamne, nu mă lăsa! Te rog, fii cu ochii pe mine, că o iau razna!”
George Grigoriu: În urmă cu doi ani, întreaga presă anunța cazul unei fete de 17 ani incendiate de un recidivist; aceasta nu mai avea nicio șansă de supraviețuire. Și totuși s-a vindecat…
Acad. Mircea Enescu: Da, acea fată are astăzi părul verde și aleargă prin Europa… A fost incendiată de un recidivist cu o canistră de benzină. A ars ca o torță. A avut arsuri pe tot corpul, inclusiv la nivelul căilor respiratorii. Era carbonizată în proporție de 90%; toată pielea îi era arsă, chiar și țesuturile din profunzime, dincolo de tegument. Consecința? Agresorul a fost arestat și s-a sinucis în închisoare, iar ea a stat vreo cinci luni în spital, după care a plecat acasă complet vindecată. Nu este tot intervenția lui Dumnezeu aici?
Fata s-a aflat sub supravegherea echipei excepționale de la Spitalul Grigore Alexandrescu: avem doisprezece chirurgi de cea mai bună calitate. Sunt mândru de colegii mei, niște oameni dedicați profesiei lor.
George Grigoriu: Faptul că această fata a supraviețuit este o minune?
Acad. Mircea Enescu: Sigur că da. E o minune izvorâtă de la capătul pământului, din bolta aceea..
***


