Potrivit primului barometru al vieții religioase, realizat recent în România și oferit publicului, Biserica, Armata și Academia Română ocupă primele locuri în ceea ce privește gradul de încredere a românilor. Conform aceluiași sondaj, cei mai mulți dintre respondenți, mai exact 71,2%, au afirmat că au multă și foarte multă încredere în Biserică. De asemenea, 61,8% dintre subiecți au răspuns că au încredere în Armată, iar 45,6%, în Academia Română. La polul opus, pe ultimele trei locuri în ceea ce privește gradul de încredere a românilor, se află Guvernul – cu 13,7% –, Parlamentul – cu 9,5% – și partidele politice – cu 9,1%.
Barometrul, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, este extrem de important, pentru că ne ajută să înțelegem corect fenomenul religios din România. Majoritatea românilor, mai exact 90,2% cred în Dumnezeu, iar 68,2% se roagă zilnic. De asemenea, 72% dintre români consideră că educația religioasă este necesară în școli, 75,5% dintre cei chestionați sunt de părere că Biserica trebuie să fie mai activă în viața publică, în educație, în cultură și în mass-media. 60% dintre respondenți consideră că Biserica ar trebui să fie mai critică față de liderii de opinie și de politicienii care se exprimă public împotriva credinței și a religiei. Doar 35% dintre români cred că Biserica este prezentată pozitiv în presă, iar 47,3% sunt de părere că motivul pentru care bisericile sunt prezentate negativ este acela al exagerării.
Tot studiul arată că 62,2% dintre români nu ar vota un politician care se declară ateu.
Același barometru ne relevă și dimensiunile sociale. Poate că nu este întâmplător faptul că, în această perioadă, s-a încercat implicarea Bisericii în promovarea campaniei de vaccinare; potrivit aceluiași sondaj, Ministerul Sănătății are o cotă de încredere de doar 34%, restul românilor chestionați – 66% – nu au încredere deloc în Ministerul Sănătății sau au încredere foarte puțină. În mod evident, barometrul relevă multe fațete ale subiectului actual, așa încât este posibil să ne ajute să valorificăm într-o cheie corectă aceste informații. Îl avem astăzi alături de noi pe însuși inițiatorul acestui proiect, domnul profesor Dan Dungaciu.
George Grigoriu: Domnule profesor, vă spun „La mulți ani!” și vă mulțumesc pentru prezența în emisiune.
Dan Dungaciu: La mulți ani dumneavoastră și celor care ne privesc! Vă mulțumesc pentru invitație!
George Grigoriu: Domnule profesor, aș vrea să vă felicit pentru acest proiect. Cu permisiunea dumneavoastră, vă propun să începem discuția cu un scurt material, apoi să încercăm să descifrăm acest barometru în așa fel, încât să le oferim telespectatorilor și o funcționalitate a lui.
Biserica, Armata și Academia Română ocupă primele locuri în ceea ce privește gradul de încredere a românilor, potrivit primului barometru al vieții religioase realizat în România. Conform studiului realizat de Centrul de Cercetări Sociale LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, la capitolul încredere, după Biserică, cu 71,2% – dintre care 41,4% „foarte multă” și 29,8% „multă” –, pe locul al doilea se află Armata cu 61,8% – dintre care 17,8% „foarte multă” și 44% „multă” –, urmată de Academia Română cu 45,6% cotă de încredere – dintre care 9,4% „foarte multă” și 36,2% „multă”. Urmează Primăria cu 43% – dintre care 11% „foarte multă” și 32% „multă” –, Poliția cu 41,1% – 11,4% „foarte multă” și 29,7% „multă” – și Ministerul Sănătății cu 34 de procente – 6,3% „foarte multă” și 27,7% „multă”. Guvernul, cu 13,7%, Parlamentul, cu 9,5% și partidele politice, cu 9,1% ocupă ultiele locuri în ceea ce privește gradul de încredere a românilor, relevă cercetarea.
88,5% dintre respondenți consideră că religia nu împiedică în niciun fel apartenența României la Uniunea Europeană și la spațiul Euro-Atlantic. Studiul evidențiază că 62,2% dintre români nu ar vota un politician care se declară ateu, în vreme ce 34,4% i-ar acorda votul, iar 3,4% nu știu/nu răspund. De asemenea, 58,6% dintre respondenții sondajului consideră că religia este fundamentală pentru identitatea națională a românilor, iar 75,5% dintre români sunt de părere că Biserica trebuie să fie mai prezentă în viața publică, în educație, cultură și mass-media. În plus, 60,1% și-ar dori ca Biserica să fie mai critică cu liderii de opinie și cu politicienii.
George Grigoriu: Așa arată primul studiu oficial dedicat vieții religioase din România. Fenomenul religios produce efecte în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii.
Dan Dungaciu: Una dintre mizele noastre era să avem ceva concret pe masă după care să evaluăm fenomenul religios din România. Despre un astfel de subiect discută toată lumea, însă fără să țină seama de niște date din teren. Or, prin studiul de față am încercat să punem pe hartă principalele repere și să prezentăm România din acest punct de vedere. Ne place sau nu, e bine sau e rău – toate acestea sunt doar judecăți morale. Realitatea însă este cea pe care ați prezentat-o și dumneavoastră în materialul de la începutul discuției noastre.
Este adevărat că România are o vitalitate religioasă incomparabil mai mare decât alte state, în special cele din Occident. E bine sau e rău – Dumnezeu știe. Fiecare judecă după propriile valori, însă cifrele pe care le arată studiul nostru nu pot fi contestate. Democrația este un spațiu în care trăiesc alături și cei ce cred că există valori care sunt dincolo de societatea aceasta, dar și cei care cred că nu există alte valori în afara celor pe care societatea le livrează. Cele două categorii de cetățeni trebuie să trăiască împreună. Cum faci ca lucrurile să meargă bine?
După cum am mai spus, România se află într-un spațiu al vitalității religioase, cu toate fenomenele adiacente acesteia, începând cu pelerinajele, pe traseul cărora sunt înșirate tot felul de tarabe unde se vând iconițe, brelocuri cu sfinți sau desene – de foarte multe ori necanonice. Toate acestea fac parte din vitalitatea fenomenului religios specific țării noastre. Așa arată realitatea. De pildă, în Italia sau Spania, vom găsi brelocuri cu sfinți catolici într-o măsură mult mai mică. De ce? Pentru că acolo fenomenul religios este mai estompat. Și asta nu pentru că fenomenul religios din țările mai sus amintite are o altă anvergură – așa cum se spune –, iar credincioșii catolici ar fi de alt tip. Să nu uităm că au avut și ei probleme enorme în spațiul occidental, pe când confesiunea catolică era vibrantă – mă refer la vrăjitorie, la Bibliitipărite prost, la inchiziții ș.a.m.d. Toate aceste fenomene arătau un soi de vitalitate a fenomenului religios care s-a estompat cu timpul. Până și Reforma este o expresie a vitalității religioase din spațiul catolic. În schimb, fenomenul religios din America nu s-a estompat; se găsesc acolo numeroase broșuri speciale în care li se face reclamă în versuri unor biserici: „Vino în biserica mea,/Aici Dumnezeu vorbește cel mai clar,/Și satana zboară pe fereastră,/Iar tu ieși pe ușă liniștit.” – spunea unul dintre catrene. Aceste versuri, prin care era atras credinciosul, seamănă cu cele din celebrul cimitir de la Săpânța.
Așa cum spuneam, America este un spațiu al vitalității religioase, la fel și România. În țara noastră, vitalitatea religioasă se manifestă uneori mai bine, alteori mai puțin bine, uneori mai cult, alteori mai puțin cult. În ortodoxia românească nu găsești apariții muzeale, așa cum se întâmplă în Biserica Catolică de la noi; în România, catolicismul nu se remarcă printr-o prezență publică însemnată la mesele duminicale, ci doar prin câțiva reprezentanți, care arată impecabil și care sunt mai degrabă figuri muzeale. Și, ca orice exponate muzeale, sunt curățite frumos, dichisite, aranjate, dar în realitate nu este foarte multă viață în spatele lor.
Uneori, vitalitatea religioasă atrage după sine și unele fenomene care irită atât pe un simplu credincios, cât și pe ierarhii Bisericii. Cu toate acestea, astfel de fenomene trebuie asumate; unii spun că vor dispărea, alții, că trebuiau să dispară deja. Nu știm ce se va întâmpla pe termen scurt și mediu, cert este însă că trebuie să înțelegem despre ce e vorba.
George Grigoriu: Alții spun că fenomentul religios din România se activează din ce în ce mai mult.
Dan Dungaciu: Barometrul nu măsoară niciodată numai subiectul. Când Centrul de Cercetări Sociologice LARICS a măsurat barometrul de sănătate, lipsa de încredere în vaccin, de pildă, (într-un spațiu precum România) măsoară de fiecare dată și un indice al statalității. Altfel spus, omul chestionat nu respinge vaccinul pentru că nu crede în existența pandemiei, ci din cauză că nu este sigur că acel vaccin ajnge la el în condiții optime. De unde vine toată această suspiciune? Din cauza faptului că de cincisprezece ani încoace românii nu aud altceva decât că „țara lor este cea mai coruptă” și că „toți politicienii fură”. Așadar, românii nu se pot aștepta ca lucrurile să se schimbe brusc în bine și ei să beneficieze de un vaccin bun. Cetățenii, neavând încredere în autorități, își pun problema că vaccinul anti COVID ar proveni din Kazakhstan, nu din Franța sau că termenul de valabilitate ar fi pe cale să expire. Încep, așadar, să facă tot felul de judecăți, care sunt legate de percepția că statul este incapabil sau că nu vrea să-i protejeze. Prin urmare, barometrul măsoară și reticența omului față de stat.
Am discutat cu directorul Centrului de Cercetări Sociologice LARICS despre faptul că scorurile privind viața religioasă din România sunt foarte ridicate. Am început să facem corelații și am ajuns la concluzia că barometrul măsoară de fapt o anumită neliniște, o nemulțumire; populația din România este iritată, deranjată de faptul că a stat prea mult în casă, că are trei copii și doar două camere, că nu poate să-și ducă copiii la grădiniță, că serviciul e cum e. De altfel, starea aceasta nu o regăsim doar în România, ci și în alte țări, ca urmare a contextului sanitar actual. Cert este însă că în alte țări e difuză, deci se descarcă sub diverse forme. În astfel de împrejurări, românii au perceput Biserica Ortodoxă ca fiind de partea lor, nu de partea „opresorilor”. La rândul ei, nici Biserica nu a fost menajată. Așa se explică faptul că românii sunt de partea Bisericii. În plus, poate că în perioada aceasta oamenii s-au gândit mai mult la Dumnezeu, poate că au intrat mai des în sfintele lăcașuri, fiindcă în România bisericile nu au fost închise ca în alte țări. Contextul actual a accentuat fenomenul religios din România, care este mult mai pregnant față de acum un an sau doi. Dacă lucrurile ar fi fost normale, probabil că oamenii ar fi dat mult mai multe nonrăspunsuri la întrebările care nu îi privesc în mod direct. Or, în acest barometru am avut foarte puține nonrăspunsuri. Oamenii chestionați s-au exprimat cu privire la toate aspectele propuse – Biserică, presă, sănătate. Au avut, așadar, opinii cu privire la tot ceea ce îi interesa în mod direct. Asta arată că fenomenul este de actualitate.
Dincolo de religiozitatea în sine, oamenii au simțit că Biserica a suferit alături de ei în pandemie. Așa se explică poziționarea BOR pe primul loc, deasupra Armatei.
George Grigoriu: Între cele două este o diferență de aproape zece procente. În acest sens, credeți că Armata a fost percepută ca „opresor”?
Dan Dungaciu: Nu, nici vorbă. Acum aproape șase ani, în timpul tragicului eveniment de la Colectiv, Armata se afla deasupra Bisericii, în ceea ce privește încrederea publică. Prin urmare, ierarhia se schimbă în funcție de circumstanțe, nu este definitivă. Faptul că Biserica, Armata și Academia Română sunt percepute ca instituții în care populația are încredere arată o enormă criză a instituțiilor politice ale țării.
George Grigoriu: Așa se explică și faptul că românii au o încredere foarte scăzută în Ministerul Sănătății, de pildă.
Dan Dungaciu: Da, dar trebuie să precizăm că este clasat deasupra Guvernului.
Din studiul de față, reiese că oamenii încep să aibă încredere în instituțiile percepute ca depozitar al conștiinței naționale, al stabilității, al siguranței, iar acest fenomen nu este prezent doar la noi. Bunăoară, în timpul crizei din 2008-2009, resimțită în Europa câțiva ani mai târziu, reacția la migranți și la terorism s-a manifestat prin constituirea partidelor numite „de dreapta” sau de „extremă dreaptă”. Refugiul în fața acestor presiuni a fost spre partidele „localiste”. Așadar, când apare o presiune majoră, oamenii se îndreaptă spre cele mai apropiate repere. Nu spre drapelul european se refugiază oamenii în clipe grele, ci spre cel național. Așa s-a întâmplat atunci în Europa, așa s-a întâmplat acum la noi. Românii și-au pus încrederea în aceste instituții fără să le cunoască foarte bine, fără să-i intereseze foarte mult ce se întâmplă în „bucătăria” lor. De fapt, poate că nici nu vor să știe prea multe, ca să nu fie dezamăgiți. Oamenii simt că aceste instituții – Biserica, Armata și Academia Română – sunt depozitarele unor valori pe care nu le mai regăsesc în altă parte, mai cu seamă în instituțiile politice. Este un soi de protejare.
Subliniez încă o dată faptul că Biserica este percepută ca fiind de partea suferindului; a avut o deschidere mult mai mare față de populație. În România, niciun partid politic care se clădește pe un discurs anticlerical nu va avea de câștigat. De fapt o astfel de formațiune politică nu a câștigat niciodată de-a lungul istoriei.
Așa cum spuneam, din pricina numeroaselor nemulțumiri, oamenii și-au îndreptat atenția spre Biserică. Atitudinea lor se observă și la ultimele alegeri. Refuzul de a vota reprezintă expresia unei nemulțumiri profunde. Românii nu s-au prezentat la vot nu din cauza COVID-ului, ci pentru că nu au avut pe cine să voteze; niciunul dintre candidați nu îndeplinea criteriile unui reprezentant al poporului. COVID a fost și în America, și este în continuare… Americanii au votat în cea mai mare proporție din istoria Statelor Unite – fie că vorbit de prezența fizică, fie de votul prin corespondență. Au stat la cozi neverosimil de lungi, cu toate că era pandemie. De ce? Pentru că aveau pe cineva pe care să-l considere reprezentant sau aveau pe cineva împotriva căruia să voteze.
George Grigoriu: Domnule profesor, raportându-ne la ceea ce s-a întâmplat în SUA, fenomenul religios devine agendă în dezbaterile publice ale politicienilor; cei doi candidați la Președinție – Joe Bidan și Donald Trump – s-au poziționat inclusiv din perspectiva fenomenului religios. Și nu cred că a fost doar un gest populist.
Dan Dungaciu: Într-adevăr, ambii candidați s-au poziționat pozitiv față de fenomenul religios, cu o notă specifică republicanilor în ceea ce-l privește pe președintele Trump. Nu e deloc surprinzător; în America, religia a fost întotdeauna o temă nelipsită din dezbaterile politice. Se și spune că americanii au cei trei G: God, game, guns. În schimb, în Europa credința în Dumnezeu nu este subiect politic. Să întrebi pe vreun politician din Danemarca sau din Olanda despre fenomenul religios înseamnă să devii ridicol.
În România, ca și în America, fenomenul religios este vizibil, însă, odată cu el, se manifestă și cel antireligios – vezi, de pildă, „posedații dâmbovițeni” și alte manifestări anticlericale de acest gen. La acest capitol România seamănă mai degrabă cu America decât cu spațiul european – păstrând proporțiile diferențelor confesionale. Sigur că nici spațiul european nu este omogen, are și el variațiile lui. Bunăoară, Polonia de astăzi nu mai seamănă cu cea din timpul Papei Ioan Paul al II-lea din punct de vedere religios. Atunci vorbeam și de o dimensiune națională foarte importantă.
Toate aceste aspecte trebuie studiate. S-ar putea ca peste un an sau doi, când va trece criza pandemică, răspunsul la toate aceste întrebări să fie altele – să fie mai nuanțate, să scadă gradul de interes, să apară mai multe nonrăspunsuri. Ca să știm aceste lucruri trebuie în primul rând să le studiem, adică să fotografiem diferite perioade, să ne putem da seama cum se manifestă fenomenul religios în România și să nu mai facem profeții care ne umplu mai degrabă de ridicol decât să aducă vreo valoare de întrebuințare.
George Grigoriu: Totuși, nivelul scăzut al încrederii în clasa politică ar trebui să le dea de gândit decidenților. Spun asta, pentru că la ultimele alegeri s-a prezentat o formațiune politică cu accente religioase, care se pare că a acaparat un segment semnificativ al populației, dovadă fiind scorul important pe care l-a obținut. Așadar, inclusiv politicienii ar trebui să-și ia notițe după acest barometru.
Dan Dungaciu: E clar că partidele al căror discurs este antireligios nu au performat atât de bine pe cât au crezut. De ce? Pentru că în contextul actual atenția față de religie și de Biserică a fost mai degrabă pozitivă, iar cei care au jucat împotriva curentului nu au avut de câștigat. În schimb, adepții curentului reprezintă un potențial mult mai însemnat în societatea românească, aspect ce se poate observa și în sondaj.
România funcționează strâmb. Cine își făcea iluzia că arată atât de frumos din punct de vedere politic – cu un PSD reformat, un Partid Liberal european și o USR de mainstream – trăia pe altă planetă sociologică. Un partid mai de dreapta decât PNL era enorm, se vedea de la o poștă. Așadar, ce am văzut la ultimele alegeri a fost, pe de o parte, un vot de blam prin neparticipare, iar, pe de altă parte, un vot de protest, care are un potențial incomparabil mai mare.
Cum va arăta acest potențial, în ce direcție se va duce, ce formă va căpăta rămâne de văzut. Este important să măsurăm chiar și capacitatea politicienilor de a intui aceste fenomene și de a se așeza înaintea lor, ca să le preia. Curentul anti establishment de azi ar fi putut să capete forme mai rezonabile. Spun asta, pentru că succesul partidului de care aminteați a fost unul neașteptat chiar și pentru ei. Nu a fost un partid pregătit să ajungă la acel scor. De obicei, selecția pe liste a unor astfel de partide este carentă; cine nu crede că va intra vreodată în Parlament nici nu-și pune oameni cu care să se reprezinte cum și-ar fi dorit. Repet, potențialul este mult mai mare. Vom vedea în ce direcție se va duce. Cred că abia acum începem să depășim fața medicală a pandemiei – sper să se întâmple cât mai repede lucrul acesta –, însă nu am depășit încă criza economică și pe cea politică. Nu am trecut peste întâlnirea cu șocul economic al pandemiei. Iar după o astfel de întâlnire dureroasă vine și latura politică.
Slavă Domnului că urmează o perioadă fără alegeri în România! Dar asta nu înseamnă că nu se acumulează lucruri. Nici Europa nu a depășit aceste șocuri. Nu știm cum vor evolua lucrurile din acest punct de vedere. Provocările sunt abia la început. Suntem abia la începutul săriturii peste pragul medical al pandemiei; mai avem câteva hopuri.
George Grigoriu: Mi-au atras atenția niște cifre extrem de interesante: 75% dintre cei chestionați consideră că Biserica ar trebui să fie mai prezentă în viața publică, în educație, în cultură și în mass-media, iar 60% cred că Biserica ar trebui să fie mai critică cu liderii de opinie și cu politicienii care se exprimă public împotriva credinței și a religiei. Aceste cifre întăresc discuția noastră de anul trecut cu privire la nemulțumirea din partea laicatului, nereprezentat în spațiul public.
Dan Dungaciu: Dacă oamenii ar fi întrebați ce anume ar trebui să facă Biserica în acest sens, probabil că majoritatea dintre ei nu ar ști să răspundă. Oamenii au răspuns astfel, pentru că sunt iritați de ceea ce văd în spațiul public, de ofensiva unor discursuri de-a dreptul inculte. În pofida spiritului public, cei care au o poziție anticlericală simt nevoia să demonizeze fenomene pe care nici măcar nu le stăpânesc, fapt ce irită foarte mult o mare parte din populație. Cei chestionați nu știu să spună cum ar trebui să se concretizeze prezența Bisericii în spațiul public, însă știu că ceea ce văd nu e neapărat reprezentantiv, iar asta îi nemulțumește. Oamenii simt că s-a mers un pic cam departe.
Potrivit barometrului, populația este de părere că Biserica trebuie să-i sancționeze pe politicieni, însă în egală măsură știe că această instituție are menirea să se ocupe de cele sfinte în proporție de 80-82%. Este important să subliniem faptul că românii nu consideră că rolul major al Bisericii în societate este să se certe cu politicienii, însă mai mult de jumătate dintre respondenți afirmă că Biserica ar trebui să mai spună câte ceva în spațiul public.
George Grigoriu: Cu permisiunea dumneavoastră, îl avem alături de noi, prin telefon, pe domnul Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române. Domnule academician, bună ziua! Vă mulțumim că v-ați alăturat discuției!
acad. Răzvan Theodorescu: Bună ziua!
George Grigoriu: Potrivit barometrului vieții religioase, Biserica, Armata și Academia Română ocupă primele trei locuri în ce privește încrederea românilor. Cum evaluați aceste cifre?
acad. Răzvan Theodorescu: În primul rând, salut inițiativa profesorului Dungaciu și a LARICS privind realizarea unui barometru al vieții religioase din România. Este o contribuție științifică asupra unei probleme care ține de psihologia poporului român. Trebuie să precizăm că este vorba despre Biserica Ortodoxă, pentru că, în cazul românilor, ortodoxia joacă un rol cu totul esențial. Ortodoxia latină sau latinitatea ortodoxă reprezintă un specific național care, prin intermediul Bisericii Ortodoxe, îi oferă poporului român unele constante psihologice. Combinația între individualismul latin și regalismul oriental, adaptarea, lipsa gustului slav pentru erezii, toate acestea sunt specifice ortodoxiei românești.
Fără să jignim alte confesiuni creștine importante sau alte religii din spațiul nostru, trebuie să spunem că ortodoxia, prin Biserica Ortodoxă Română, joacă rolul esențial, așa cum reiese și din studiul realizat de profesorul Dungaciu și de colaboratorii săi.
George Grigoriu: În același barometru, la polul opus se situează instituții ale statului reprezentate de clasa politică. În condițiile în care încrederea românilor în cei care îi conduc este una atât de scăzută, nu credeți că ar trebui să ne dea de gândit pe termen lung?
acad. Răzvan Theodorescu: Sper că aceste rezultate să conducă la o corectare a atitudinii politicienilor. Politicienii actuali sunt la un nivel cultural atât de scăzut, cum nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 30 de ani. Din punct de vedere cultural, clasa politică din România este inexistentă. Or, religia face parte din cultură, din spiritualitate. Dacă vor să aibă unele succese politice, este esențial să fie atenți la felul în care gândește și simte poporul român.
După toate analizele făcute în Europa, românii sunt cei mai credincioși din ortodoxie, iar polonezii, în catolicism. Ca politician, trebuie să ții seamă de aceste lucruri, altminteri poți să plătești. Există deja forme și formațiuni politice emergente nou apărute, care s-ar putea să speculeze această teribilă incultură politică de la noi.
George Grigoriu: Nu de puține ori, în spațiul public fenomenul religios din România este prezentat ca fiind mai degrabă compatibil cu ceea ce se întâmpla în Evul Mediu. În acest context, persoanele chestionate au sancționat astfel de manifestări; respondenții își exprimă, pe de o parte, indignarea față de modul în care mass-media prezintă aceste fenomene, iar, pe de altă parte, susțin că Biserica nu este prezentată într-o lumină corectă.
acad. Răzvan Theodorescu: Când vorbeam despre incultura clasei politice, trebuia să adaug imediat și slaba cultură a presei din România. Presa românească mai are multe de învățat. Vreau să vă atrag atenția respectuos că Biserica Ortodoxă a reușit să facă un pas remarcabil în acest sens prin canalele TRINITAS. Acest fapt se datorează Patriarhiei Române și trebuie salutat.
George Grigoriu: Domnule academician, vă mulțumesc pentru prezența la Realitatea spirituală! Vă aștept să continuăm proiectele pe care le-am început împreună și vă doresc un an minunat!
acad. Răzvan Theodorescu: Cu dragă inimă! Vă mulțumesc.
George Grigoriu: Domnule profesor, așa cum spunea domnul academician Răzvan Theodorescu, nu vorbim doar despre o lipsă de alfabetizare religioasă a clasei politice, ci și a mass-mediei, aspect despre care am mai vorbit și cu alte ocazii.
Dan Dungaciu: Politicienii nu trebuie să fie neapărat culți, însă lectura câtorva cărți ajută. Dacă ar fi eficienți, nu le-ar mai vedea nimeni carențele de ordin cultural. Problema este însă și mai gravă: deși Biserica este instituția cu cea mai mare cotă de încredere, totuși ea este ignorată, chiar certată de clasa politică.
Să luăm exemplul pelerinajului de la Șumuleu Ciuc: prin acest loc, reprezentativ pentru confesiunea catolică, au trecut nume mari din politica maghiară: președintele, vicepreședintele, soția președintelui și alți oficiali. Papa Francisc însuși a trecut pe acolo. Se întâmpla în 2019. Trecând peste opțiunile religioase, pentru Budapesta, evenimentul de la Șumuleu Ciuc este unul de diplomație – politică, culturală și religioasă deopotrivă – în care Biserica Catolică este reprezentată de fiecare dată la cel mai înalt nivel. Pentru unguri, vizita papei a fost un prilej de a cânta, după slujbă, imnul maghiar. Întâmplător sau nu, Suveranul Pontif s-a ridicat și a plecat chiar în momentul în care a început să se intoneze imnul Ungariei, sprijinit, probabil, de colaboratorii săi care știau ce se aude în difuzoare. Gestul său a nemulțumit presa de la Budapesta.
Vizita papei la Șumuleu Ciuc a fost folosită de presa din Ungaria la cel mai înalt nivel pentru a transmite un mesaj credincioșilor maghiari și nu numai. În acele zile, pe paginile marilor ziare din Ungaria sta scris „Vizita din Transilvania a papei”. Așadar, „din Transilvania”, nu „din România”…
O altă întrebare din sondajul nostru s-a referit la Mitropolia Basarabiei. Personal, nu mă interesează că politicianul român este incult și nu știe că Mitropolia Basarabiei a fost numită, în perioada interbelică, „Mitropolia de aur” sau că tot centrul Chișinăului a fost proprietate a acelei mitropolii. De ce este însă atât de nătâng, strategic vorbind, și nu folosește Mitropolia Basarabiei ca un exercițiu de diplomație în spațiul fostei URSS? S-ar putea folosi de această instituție a ortodoxiei latine, ca să integreze în Europa spațiul de dincolo de Prut. Cât de lipsit de viziune poți să fii, încât să ai o instituție atât de mare și să nu o folosești pentru asta?
George Grigoriu: Îl avem alături de noi prin telefon pe domnul profesor Lucian Cristescu. Domnule profesor, vă mulțumesc pentru prezență! Mă bucur că suntem împreună.
prof. Lucian Cristescu: Mulțumesc pentru invitație! Îi salut pe toți cei ce ne ascultă.
George Grigoriu: La sfârșitul anului trecut am discutat, într-o ediție specială a emisiunii Realitatea spirituală, despre importanța Bisericii în contextul unei crize globale care are la bază și un puternic fundament moral. Cum evaluați studiul realizat de Institutul LARICS?
prof. Lucian Cristescu: Privind barometrul, constat că există un apel din partea românilor pentru o mai mare implicare a Bisericii în spațiul public. Această solicitare – de 75% – arată că este o nevoie neacoperită. În plus, 92% dintre cei care au răspuns la acest chestionar apreciază că aspectul foarte practic în care Biserica poate să aibă relevanță într-un spațiu secular nu este atât de mult liturgica, sau ceea ce se întâmplă între patru pereți, ci implicarea preoților în viața credincioșilor: să fie aproape de cei aflați în nevoie, să-i sprijine pe cei care au probleme spirituale, să fie prezenți, ca păstori de suflete, acolo unde oamenii au nevoie de ei. Din punctul meu de vedere, una dintre marile carențe ale Bisericii este aceasta; Biserica se rezumă la serviciul liturgic și la deservirea cultică. Cred însă că ea este chemată să fie aproape de om, la firul ierbii, și abia atunci are relevanță.
George Grigoriu: Acest argument a fost prezentat inclusiv de profesorul Dan Dungaciu. Care este opinia dumneavoastră cu privire la rolul geopolitic pe care Biserica, în ansamblul ei, ar trebui să-l joace în contextul fragil în care trăim?
prof. Lucian Cristescu: În cazul în care Biserica devine un vector politic, își pierde relevanța, devine un alt fel de partid. Însă în măsura în care această instituție se raportează la individ, la nevoile lui, rolul ei devine semnificativ. Glasul Bisericii poate să aibă reverberații în timp și să conducă opinia poporului într-o anumită direcție. În opinia mea, Biserica trebuie să joace rolul de arbitru moral, nu politic.
George Grigoriu: Perfect adevărat. Domnule profesor, vă mulțumesc pentru intervenție!
Domnule Dungaciu, mi-a atras atenția un alt aspect, peste care nu aș vrea să trecem: la una dintre întrebări, extrem de interesantă de altfel, privitoare la relația cu spațiul geopolitic, 88,5% dintre români consideră că religia nu împiedică în niciun fel apartenența României la UE și la Spațiul Euro-Atlantic. În plus, aproximativ 60% dintre cei chestionați sunt de părere că religia este fundamentală pentru identitatea națională a românilor.
Dan Dungaciu: Este foarte important că ați adus în discuție această chestiune, întrucât una dintre problmele cu care ne întâlnim zilnic o reprezintă opoziția dintre religie (în special religia ortodoxă și Biserica Ortodoxă Română) și Spațiul Euro-Atlantic sau Uniunea Europeană. Acest aspect nu se verifică însă în niciuna dintre cercetările realizate până în prezent. Aproximativ 90% dintre cei care au fost chestionați spun că nu există o astfel de opoziție, de animozitate, iar lucrul acesta ar trebui înțeles odată. Nu ar mai trebui să vorbim despre Biserică vs Uniunea Europeană sau despre ortodoxie vs Europa. În mintea publicului nu există această opoziție.
De asemenea, în Moldova, regiunea cea mai religioasă, nu se poate vorbi despre o apetență mai mare față de Rusia sau față de spațiul estic – la nivel politic sau strategic – decât în celelalte regiuni. Așadar, dincolo de orice speculație, nici măcar în Moldova nu există potențialul politic sau strategic în favoarea apropierii de Rusia, în pofida câtorva impresii/opinii care vin de acolo. Prin urmare, chiar dacă există unele atitudini mai apăsate, de pildă din zona călugăriei, potențial politic în direcția apropierii de Rusia nu există.
George Grigoriu: 88,5% este, în opinia mea, o cifră foarte mare.
Dan Dungaciu: Sigur că da. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fim un pic mai relaxați. Biserica Ortodoxă nu este o sperietoare pentru Europa, dimpotrivă, ar trebui să utilizăm acest potențial și să lucrăm pentru Spațiul Euro-Atlantic. Biserica Ortodoxă ar putea să aibă un rol important pentru europenizarea Republicii Moldova. Rolul ei ar putea fi același chiar și în Balcanii de Vest, spațiu pe care încercăm să-l aducem mai aproape de Europa.
Să nu uităm că România a avut un ambasador în Republica Moldova care mergea duminica la slujbă la Biserica Rusă, în loc să participe la Mitropolia Basarabiei. Era o chestiune absolut șocantă. Orice ambasador este mai întâi instruit ce trebuie să facă, i se spune care sunt reperele. Or, cred că în acea perioadă era multă confuzie printre membrii instituțiilor din România. Știți ce spun basarabenii despre noi? „Cum vreți să vă băgăm noi în seamă, când de fapt pe voi nici măcar ai voștri nu vă bagă în seamă?” Mitropolia Basarabiei este o instituție abandonată în primul rând de instituțiile României.
Ar trebui să înțelegem că Biserica are o capacitate de a crește prestigiul României în regiune, de a spori influența țării noastre în Spațiul Euro-Atlantic, la sud de Dunăre și dincolo de Prut.
George Grigoriu: Cum explicați faptul că, deși acest barometru oferă informații absolut interesante, totuși a fost cenzurat pe Facebook?
Dan Dungaciu: Bună întrebare! Este pentru prima dată când ni s-a întâmplat asta. Nu barometrul a fost cenzurat, ci invitația trimisă de noi publicului larg de a răspunde la un set de întrebări. Pentru prima dată în istoria LARICS am avut această problemă. În acel mesaj îi invitam pe oameni să vadă pentru întâia dată primul barometru de opinie din România. Ei bine, nu am reușit să realizăm acest lucru. Sunt convins că nu angajații Facebook stau să verifice ce fac cei de la Academia Română, ci este vorba despre un intermediar care crede că religia este ceva rău.