Prof. dr. Alexandru V. Ciurea: Eu cred că Dumnezeu este în creierul omului

„Creierul este o lume care constă dintr-un număr de continente neexplorate şi mari întinderi de teritorii necunoscute”


Ramón y Cajal, laureat al Premiului Nobel pentru medicină

 

Considerat unul dintre fondatorii neuroștiinței moderne, Ramón y Cajal arăta, prin cuvintele omului de știință,  ceea ce Michelangelo Buonarroti exprimase prin culoare în urmă cu aproape cinci secole, atunci când a înveșmântat cu frescele sale celebra Capela Sixtină de la Vatican.

Pentru Michelangelo, infinitul cunoașterii era pus în legătură doar cu Dumnezeu și, nu întâmplător, surprindea în chiar inima lumii creștine apusene cel mai important moment al Creației, și anume facerea omului, crearea lui Adam. Pasionat în mod cert de anatomie, Michelangelo a reușit să fixeze în tabloul întâlnirii omului cu Dumnezeu, dincolo de splendida sa compoziție artistică, un mesaj pe care lumea trebuia să-l descopere pe măsura evoluției sale spirituale, și anume faptul că omul, înzestrat cu rațiune, trebuie să evolueze spre asemănare cu Creatorul lui. De-a lungul timpului, celebra lucarare a lui Buonarroti Simoni a stârnit adevărate controverse, elementele artistice fiind privite cu suspiciune și încadrate mai degrabă în sfera conspirativă.

Doi experți americani în neuroanatomie, pe nume Ian Suk și Rafael Tamargo, au demonstrat recent că lucrarea lui Michelangelo Separarea luminii de întuneric,  prima din seria celor nouă lucrări ce formează Geneza, ascunde în ea simboluri anatomice evidente cu trimitere la trunchiul cerebral, la nervul optic și la ochi. Acest fapt îl observase în 1990 și medicul Frank Lynn Meshberger; el a publicat o lucrare în care a arătat că giulgiul care Îl învăluie pe Dumnezeu-Tatăl în cea de-a patra scenă, cunoscută sub numele de Creația lui Adam sau Întâlnirea omului cu Dumnezeu, seamănă izbitor cu un creier.

Cu mijloacele moderne de astăzi putem înțelege că aceste descoperiri sunt perfect demonstrabile, atât din punct de vedere artistic, cât și medical. Ceea ce ne rămâne însă este să asumăm și mesajul din spatele operei de artă, mesaj care creează o punte de legătură între știință și credință.

Un pas în plus în elucidarea acestui mister îl face marele profesor român Alexandru Vlad Ciurea, neurochirurg de talie mondială. Pe coperta principală a ultimei sale cărți intitulate Călătorii în centrul gândirii se află celebra pictură a lui Michelangelo Buonarroti. Mesajul iconic este de fapt o sinteză a înțelegerii pe care acest mare om de știință a dobândit-o în urma unei experiențe vaste ce numără nu mai puțin de 23.000 de intervenții neurochirugicale. Iată ce mărturisește doctorul Alexandru Vlad Ciurea:

„Eu cred că Dumnezeu este în creierul omului și că există o legătură spirituală între creier și Divinitate. Iar pentru a interveni cu succes pe creier, nu mă pot ruga altcuiva decât lui Dumnezeu.”

George Grigoriu: Când am ajuns pentru prima dată la Vatican și am vizitat celebra Capelă Sixtină, cel mai mult m-a impresionat plafonul sfântului lăcaș, dominat de splendida lucrare a lui Michelangelo ce înfățișează întâlnirea omului cu Dumnezeu. Dincolo de frumusețea artistică a acestei opere și de simbolistica ei teologică, lucrarea are și un înțeles tainic; ascunde o reprezentare medicală care a străbătut secolele fără însă a fi cunoscută. Recent, am văzut pe rafturile unei librării o carte care mi-a atras atenția în mod deosebit; este vorba despre Călătorii în centrul gândirii, volum al cărui unic autor sunteți dumneavoastră, domnule profesor Alexandru Vlad Ciurea, nume cu rezonanță mondială în neurochirurgie. Cartea m-a atras imediat atât datorită autorului, cât și titlului fascinant și imaginii de pe copertă, tabloul lui Michelangelo de pe plafonul Capelei Sixtine. Michelangelo Buonarroti considera că „arta este mai presus de orice o revelație, o binecuvântare și o sfințire a vieții omenești.” Cum interpretați dumneavoastră, din perspectiva omului de știință de astăzi, mesajul lui Michelangelo? De ce ați ales pentru coperta volumului celebrul tablou?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Este atât de fascinantă creativitatea Renașterii, în general, și cea a lui Michelangelo, în special, încât ne oferă posibilitatea să descoperim noi și noi mesaje ale acestui artist enciclopedic. Să nu uităm că Michelangelo a fost și sculptor, și pictor și a construit chiar cupola Bazilicii San Pietro. Întrebat cum a reușit să închidă acea cupolă, Michelangelo a răspuns fără să ezite: „Inspirația divină.”

La fel s-a întâmplat și în ce privește zugrăvirea Capelei Sixtine: i s-a cerut de către papă să-i picteze pe cei doisprezece apostoli, însă el a refuzat, alegând să zugrăvească Geneza. Se întâmpla prin anul 1508. Patru ani a lucrat la această capodoperă. Am ales să pun pe coperta cărții mele o scenă din tabloul Genezei, încercând să simbolizez una dintre minunatele idei ale artistului renascentist.

În Capela Sixtină, Michelangelo Îl pictează pe Dumnezeu înconjurat de un grup de îngeri, toți înfășurați ca într-un fel de mantie. Însă, dacă ne uităm cu atenție, nu e deloc o mantie, este un creier, un encefal tăiat. Nu am descoperit eu asta, ci un neuroanatomist.

Michelangelo a fost un artist desăvârșit care a disecat corpul uman din toate punctele de vedere, inclusiv sistemul nervos. A făcut nenumărate schițe în timpul unor autopsii, pe care le-a reprodus ulterior în opera sa artistică. Și astfel și-a transpus Michelangelo gândurile în Geneza reprezentată pe plafonul Capelei Sixtine, fără să țină seama de conceptul papal. L-a așezat pe Dumnezeu în centrul lumii. În prima scenă este înfățișat Tatăl ceresc cum desparte lumina de întuneric. Este impresionant! În Întâlnirea omului cu Dumnezeu, Creatorul este zugrăvit înconjurat de îngeri, îndreptând o mână puternică, hotărâtă către Adam. Adam apare în partea cealaltă, nefiresc de slăbit și de timid, însă fascinat de prezența divină. Întinde și el o mână către Creator.

Acest tablou simbolizează credința omului în Dumnezeu. În plus, elementul suprem care conduce lumea, după Divinitate, este creierul uman. Informația vine de sus, ajunge în creier și este transmisă mai departe prin mână. Mâna lui Adam, spre deosebire de cea a Creatorului, este moale, pierdută, căzută. Dacă vom privi cu atenție, vom descoperi că este aceeași mână. Am suprapus imaginile; cele două mâini sunt identice. Ce ascunde acest simbol? Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui.

Ce îi transmite Dumnezeu omului prin întinderea mâinii? În cartea mea am făcut mai multe supoziții: îi transmite credința, energia (în epoca Renașterii se vorbea deja despre transmiterea electricității între două corpuri) ori ereditatea. Așa a luat naștere conceptul de genom uman: Creatorul i-a transmis omului ereditatea umană. Știm astăzi că organismul uman se creează dintr-o celulă. Este fantastic! Iată de ce am așezat acest tablou pe prima pagină a volumului meu!

George Grigoriu: Domnule profesor, îmi permiteți o completare cu iz teologic? Ați amintit mai sus de faptul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!»” (Facerea 1, 26). Potrivit aceluiași text scripturistic, aflăm că „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie.” (Facerea 5, 27). Pornind de la această ultimă idee, conform căreia Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, Sfinții Părinți arată că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, adică este înzestrat cu rațiune, voință și afectivitate. Însă după asemănarea cu Dumnezeu omul trebuie să devină. Astfel cred că ar putea fi înțeles gestul lui Adam surprins în tabloul lui Michelangelo; mâna nesigură a omului ar trebui activată prin voință, pentru a se întâlni cu Dumnezeu.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Perfect de acord. Dumnezeu i-a transmis omului energia necesară ca să se revitalizeze și să meargă înainte, spre asemănarea cu El.

George Grigoriu: Cu siguranță, Michelangelo a fost un vizionar. Este cunoscut faptul că era un precursor al tehnicilor medicale, făcea operații, autopsii. La rândul dumneavoastră, sunteți un mare savant; aveți peste 23.000 de operații pe creier, majoritatea pacienților fiind copii. Faptul că ați ales să vă raportați la o imagine iconică de acum cinci secole și să o interpretați din perspectiva omului de știință modern dovedește experiența impresionantă pe care ați acumulat-o de-a lungul timpului.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Într-adevăr, Michelangelo a fost un vizionar și un mare savant. A făcut mii și mii de disecții și nu a vrut să admită ajutoarele papale, a pictat singur Capela Sixtină, iar când a ajuns la ultimul tablou dintre cele nouă, a rostit o frază uluitoare: „Nu mai pictam eu. Mâna îmi era condusă…” Să nu uităm că picta în condiții grele, stătea într-un fel de hamac și privea numai în sus. În urma muncii istovitoare la acest tablou formidabil de 500 mp a căpătat cinci boli grave, printre care deteriorarea vederii. Așa arată geniile. Nu pot fi atinse și nici nu pot fi înțelese în totalitate; noi, astăzi, nu facem decât să descifrăm părticele din creația lor impresionantă.

George Grigoriu: Citindu-vă biografia, îmi dau seama că nu sunteți cu nimic mai prejos de natura genială despre care vorbiți. Dacă ar fi să ne raportăm doar la titlurile cărților și ale articolelor pe care le-ați publicat de-a lungul timpului, numai acestea însumează o carte în sine. Ca om de știință, ați desfășurat nenumărate activități care vă recomandă ca unul dintre marii neurochirurgi ai lumii.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Prea multe laude se urcă la cap…

George Grigoriu: Nu sunt laude, domnule profesor. Sunt rezultatul muncii dumneavoastră.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Mulțumesc! Orice împărat sau general care avea o victorie făcea ocolul cetății într-o caleașcă aurită trasă de cai, purta pe cap o coroană, iar cineva stătea în spatele trăsurii și îi spunea continuu: „Nu uita că ești muritor!” Așadar, să revenim cu picioarele pe pământ!

George Grigoriu: În volumul Călătorii în centrul gândirii aveți un capitol dedicat relației cu Dumnezeu. Mai exact, este vorba despre legătura strânsă pe care chirurgul o are cu Divinitatea în timpul operației.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Dacă am începe acum să vorbim despre relația medicului cu Dumnezeu, cred că am termina discuția după alegerile prezidențiale care vor avea loc peste trei ani… În opinia mea, sala de operație este ca un templu, iar acest templu trebuie binecuvântat. În spitalul privat în care lucrez vine preotul de două ori pe an și face sfeștanie în sala de operație. La mine acasă fac asta foarte des. Anul acesta, după ce am învins lupta cu noul coronavirus, m-am spovedit ca mulțumire lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec cu bine peste boală. I-am spus duhovnicului meu, care mă cunoaște de aproape 40 de ani: „Părinte, vin să mă spovedesc, că am trecut prin iad. Însă nu m-am oprit, am mers înainte și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am supraviețuit.”

George Grigoriu: Ați perceput această boală ca pe un semn?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Da, a fost un semn. Era imposibil să nu mă infectez, ținând cont de meseria pe care o practic, însă am trecut peste boală cu credință, cu putere și cu optimism.

Revenind la sanctuarul în care lucrează chirurgul, sala de operație, ei bine, acesta trebuie respectat din toate punctele de vedere. Prin mâna lui, medicul poate să le dea viață oamenilor sau viața lor poate să rămână în incertitudine. Depinde de foarte mulți factori: de pregătirea profesională, de gândire, de strategie, de echipă, de condiții, de tehnică, dar depinde foarte mult și de Divinitate. Chirurgul este important să creadă cu tărie că va fi sprijinit de Dumnezeu în actul operator, că operează de mână cu El și că de la El îi vine toată energia bună. Eu am zile când simt că Dumnezeu nu mă ajută. Astăzi, în schimb, am avut o zi bună din toate punctele de vedere.

George Grigoriu: Tot în cartea dumneavoastră faceți trimitere la un citat celebru: „Eu l-am pansat, Dumnezeu l-a vindecat.”

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Citatul îi aparține lui Ambroise Pare, chirurgul francez care l-a operat pe Henric al II-lea. Este o poveste întreagă legată de acest rege. Nostradamus a prevăzut faptul că Henric al II-lea al Franței va muri în timpul unui turnir. La vremea aceea, turnirurile de plăcere nu se făceau cu lance de fier, ci cu lance de lemn, așa încât regele nu ar fi avut cum să-și piardă viața într-un astfel de eveniment. Lancele de lemn aveau chiar o umplutură cu paie, ca să atenueze șocul. Turnirurile erau activitățile preferate de cavaleri. Henric al II-lea a avut în față, în a treia parte a unuia dintre turniruri, un cavaler foarte puternic. Acesta, în loc să îndrepte lancea de lemn spre scut, a îndreptat-o spre viziera regelui; lancea a pătruns sub ochiul stâng, s-a rupt acolo, iar regele a făcut o plagă fronto-orbitară foarte serioasă. În acea clipă, Henric al II-lea a căzut de pe cal în țipete cumplite. Au fost chemați toți chirurgii Franței pentru a-i veni în ajutor. Operația a fost făcută de către Ambroise Pare. Acesta a pregătit intervenția, făcând o fantomă pe cadavre. Din nefericire însă, regele s-a infectat și a murit în chinuri groaznice. În schimb, Ambroise Pare a devenit celebru în urma acestei intervenții extrem de dificile. A scris numeroase cărți de specialitate și i-a separat pe bărbieri de chirurgi. Fraza lui „Eu l-am pansat, Dumnezeu l-a vindecat” este și ea celebră. O frază foarte frumoasă!

Pornind și noi de la această frază, modificăm conceptul chirurgical; nu chirurgul vindecă, ci Dumnezeu. Chirurgul este doar unealta Domnului, prin mâinile lui lucreză Însuși Creatorul lumii. Așa cum preotul este înzestrat de Dumnezeu cu harul Duhului Sfânt să vindece suflete, tot astfel și chirurgul; are menirea să-i readucă omului sănătatea trupească. Sigur că nu doar chirurgul este trimis de Dumnezeu să vindece suferințele trupești ale omului, ci medicul, în general.

Tot Ambroise Pare avea o triadă, mottoul experienței lui ca om de știință, timp în care a scris zece cărți de chirurgie: „Vindecă dacă poți, tratează pe majoritatea, dar mângâie întotdeauna.” Așadar, alinarea suferinței este cea mai importantă pentru cel bolnav.

Alinarea suferinței reprezintă, poate, cel mai important imbold al unui medic, însă nu de puține ori știința medicală se dovedește neputincioasă în fața complexității unor situații de viață și de moarte. Și, poate nu întâmplător, mărturia de credință a unui neurochirurg de talia profesorului Ciurea, care confirmă ceea ce Ambroise Pare cunoștea deja foarte bine încă de acum cinci secole:

„Eu l-am pansat, Dumnezeu l-a vindecat”,

vine să facă lumină într-un domeniu atât de complex. „Convingerea mea a fost, ca doctor, că medicina se oprește undeva și de acolo de unde noi nu mai putem face nimic, începe Dumnezeu să te ajute” – mărturisește savantul român în cartea sa Călătorii în centrul gândirii. „Sunt convins de chestiunea aceasta. Pentru orice chirurg care crede în Dumnezeu și care știe că peste el, ca putere, gândire, abilitate, credință, cunoștințe, există altceva. Este foarte bine… (…) În timpul operației, ca neurochirurg, te simți foarte singur… Ești doar cu pacientul cu capul desfăcut, ca să vorbim în clar. Ești cu microscopul acolo, cu două mâini. Echipa ta poate să facă doar mici manevre care să te ajute… Însă singurul care te poate ajuta într-un moment dificil este Dumnezeu. De aceea, în tot timpul operației trebuie să te rogi… În cap este foarte greu să oprești sângerarea, pentru că nu se pot pune pense ca în chirurgia abdominală. În creier trebuie să lucrezi altfel. Și, la un moment dat, dacă reușești procedeul respectiv, ia-ți o pauză, reculege-te și tu, și echipa ta! Și acum – vorbesc foarte serios –, în această pauză, pe care o dedicăm Creatorului, să ne rugăm să ne ajute ca acel om pe care l-am operat să supraviețuiasca și să fie bine (…) Orice operație are un vârf, iar dacă treci acel moment de vârf, e bine să Îi mulțumești lui Dumnezeu că te-a trecut pe tine și pe pacient de acest punct maxim, ai trecut Mont Blancul.”

George Grigoriu: M-a impresionat una dintre relatările dumneavoastră cu privire la rugăciunea pe care o înălțați către Dumnezeu în timpul operației.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Sfătuiesc pe toată lumea ca, în momente grele, să se roage la bunul Dumnezeu. Mi s-a întâmplat să opresc intervenția chirurgicală și să-i îndemn pe colaboratorii mei să ne rugăm împreună ca pacientul să fie salvat. Nu este o glumă. Sunt momente foarte grele în timpul intervenției pe creierul uman. În creier nu poți să pui pense ca să oprești hemoragia; acolo sunt doar niște electrocoagulări, niște puncte de coagulare prin care poți opri vasele de sânge, însă nu poți face asta la nesfârșit. Orice pas greșit poate avea o consecință nefastă. Creierul nu doare, țipă, iar acest țipăt înseamnă epilepsie. Așadar, este nevoie ca neurochirurgul să fie foarte convins de ceea ce face și să-și controleze fiecare gest. În plus, este esențial să aibă o viață echilibrată și să se odihească mult. Iar mai presus de toate este nevoie de multă rugăciune, mai ales în timpul operației. Am observat că mulți chirurgi, unii chiar tineri, își fac semnul sfintei cruci înainte de a intra în sala de operație. L-am întrebat pe unul dintre ei de ce face asta și mi-a răspuns: „Ca să ne ajute Dumnezeu, pe mine și pe pacientul meu.”

George Grigoriu: Ne povesteați înainte de acest interviu cum pregătiți foarte temeinic fiecare întâlnire cu pacienții dumneavoastră. De altfel, considerați că pregătirea sufletească este extrem de importantă pentru cei suferinzi. Reușiți nu de puține ori ca, printr-un dialog de suflet pe care îl aveți cu pacientul, să identificați anumite stări ale acestuia sau chiar să-i puneți un diagnostic înainte de a vă apleca asupra simptomelor. În plus, sunteți o persoană extrem de caldă, zâmbetul vă înseninează chipul, iar optimismul dumneavoastră le dă mult curaj celor care vă caută ca să le alinați durerile. Cât de important este pentru un om bolnav zâmbetul medicului curant?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Este esențial ca medicul să-și întâmpine pacientul cu un zâmbet cald, cu dragoste și cu multă răbdare. De asemenea, este important să-i vorbești cât se poate de clar despre afecțiunea pe care o are și să-l determini să accepte intervenția. Sunt boli care nu se pot trata doar cu medicamente, iar pacientul trebuie să înțeleagă asta, să simtă că medicul este acolo ca să-l ajute, să-i aline suferința, nu să-i pricinuiască și mai mult rău. În anumite cazuri, dacă nu se intervine la timp pe creier, boala continuă să-i aducă multă durere pacientului; apasă pe nervi, duce la crize de epilepsie, iar o parte a corpului poate să devină inertă.

Prin urmare, bolnavului trebuie să i se descrie boala de care suferă și să i se prezinte soluțiile ca o poveste, astfel încât să accepte mai ușor operația. Cu cât intervenția chirurgicală este făcută mai din timp, cu atât riscul complicațiilor este redus.

Cunosc povestea unui general în vârstă; suferea de hernie de disc. Nu a vrut să se opereze, crezând că va duce boala pe picioare. S-a chinuit așa timp de nouă luni, apoi intervenția a avut loc. L-a operat un coleg de-al meu de la Spitalul Elias; un chirurg deosebit, însă, din cauză că nervii au fost apăsați de boală atât de mult timp, nu și-au mai revenit, iar omul a rămas cu o pareză. Așadar, este foarte important să știi când să intervii chirurgical, iar pacientul să înțeleagă acest lucru.

În plus, trebuie să ai disponibilitatea să te apropii din ce în ce mai mult de pacient și astfel el se va deschide ca un trandafir și-ți va oferi petală cu petală din viața lui. Așa vei afla că anumite momente din copilărie sau din tinerețe (de pildă, sângerile nazale, alergiile, stările emoționale, tulburările de tranzit digestiv etc.) au condus la boala de care suferă în prezent. Fiecare decizie a bolnavului trebuie respectată, așa încât, dacă alege să audă și alte păreri despre afecțiunea pe care o are, nu ar trebui să existe motive de supărare din partea medicului curant. Sănătatea pacientului este cea mai importantă, astfel că e nevoie să se găsească cea mai bună soluție pentru el.

Bolnavul vine la medic cu speranța că-i va alina durerea și că-i va găsi un medicament-minune. Ei bine, înainte de orice, optimismul și zâmbetul doctorului pot face minuni; îi pot da curaj pacientului, căci în atitudinea medicului va găsi un licăr de speranță. Bolnavul și familia lui vor prelua din optimismul doctorului și vor depăși mai ușor momentele grele prin care trec.

Am avut un pacient a cărui familie era decisă să-l ducă în Germania pentru intervenția chirurgicală, însă, după o primă discuție cu mine, au hotărât să rămână în țară și să-l operez eu. I-am explicat cu multă căldură fiecare pas pe care urma să-l facem împreună, i-am dat curaj, a simțit din atitudinea mea că voi fi mereu alături de el. Așa s-a și întâmplat; după operație, mi-a spus: „Domnule profesor, ați avut dreptate. Sunt alt om. A fost cel mai frumos dar pe care l-am primit în viața mea, a fost ca o mângâiere.” M-am bucurat mult pentru el.

George Grigoriu: Revenind la Michelangelo Buonarroti, acesta spunea: „Dacă viața este darul pe care Dumnezeu i l-a făcut omului, modul în care omul își trăiește viața este darul lui pentru Dumnezeu.” Cum ar trebui să ne trăim viața, ca să fim un dar pentru Dumnezeu și să nu ajungem în situația de a ne trata de diferite boli?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Din punctul meu de vedere, secretul sănătății trupești și sufletești îl constituie respectarea Celor 10 porunci. La rândul meu, încerc să fac asta zilnic, fără să mă consum. Numai așa vom reuși să fim optimiști, sănătoși, să ne păstrăm mintea întreaga și să putem lucra. În plus, este bine să ne trezim devreme; vara, mă trezesc mereu la ora 5, ca să mă bucur de răsăritul soarelui. Apoi, primul gest pe care îl fac după ce mă trezesc este să deschid fereastra, să respir aer curat și să-mi încarc plămânii cu oxigen, pentru a-mi hrăni creierul. Și dintr-odată centrul, adică creierul, se luminează. Beau apoi două pahare cu apă plată și încep să fac exercițiile de dimineață. De asemenea, contează foarte mult igiena de dimineață, felul în care mă îmbrac, primele persoane pe care le întâlnesc. Micul dejun trebuie luat în tihnă, cu rugăciune. Și cafeaua ajută; ea activează sistemul nervos. Cât despre mersul spre locul de muncă, acesta trebuie făcut nu în grabă, ci relaxat. Să vă dau un exemplu: în fiecare dimineața, la ora 6:30, trec prin Piața Victoriei. Programul de lucru la spital începe la ora 8:00, însă eu sunt acolo la 6:30; mă pregătesc în liniște pentru ziua care abia începe, am timp să vorbesc cu fiecare pacient în parte. Ziua fiecăruia dintre noi trebuie să curgă lin, nu în cascade. Sigur că apar tot felul de urgențe, însă fiecare dintre ele trebuie tratată cu multă răbdare, „pas cu pas”, vorba domnului președinte. Să nu ne grăbim!

De obicei, la prânz mănânc foarte puțin, de pildă un iaurt. De ce? O masă copioasă m-ar dispune la somn, la lenevire. Faptul că nu mănânc bine la prânz nu e deloc un obicei bun, e nevoie și de hrană. Dacă reușesc să fac gimnastică în fiecare zi este foarte bine. În cea de-a doua parte a zilei mă ocup de latura științifică; am câțiva doctoranzi și rezidenți pe care îi coordonez cu plăcere; scriem articole împreună, discutăm noutățile din domeniul neurochirurgiei, ne pregătim pentru congrese. Toate aceste activități mă bucură foarte mult. Îmi place să lucrez în neuroștiință, simt că asta trebuia să fac. În plus, nu mă contrazic cu nimeni, chiar dacă știu că am dreptate. Nu mă supără opiniile contradictorii, dimpotrivă, ele dau naștere unor discuții interesante atât în țară, cât și în străinătate. Îmi termin programul în fiecare seară în jurul orei 7:00. Cina copioasă este un alt obicei de-al meu care ar trebui evitat. În jurul orei 9:30 mă pregătesc pentru odihnă, iar la 10:00 sting luminile.

George Grigoriu: Prima noastră întâlnire a avut loc într-o biserică, la Sfântul Gheorghe Nou. V-am văzut cum admirați aureolele sfinților. Imaginea sfinților nu este altceva decât o invitație pentru omul de azi să-și poarte viața într-un anume fel. Cât timp ar trebui să alocăm sufletului? Găsiți vreun corespondent între modul în care sfinții și-au trăit viața și felul în care noi ar trebui să ne raportăm la ei?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Sigur că da. Viețile sfinților sunt pildă de urmat pentru noi toți. Bunăoară, Sfinții Martiri Brâncoveni au dat dovadă de multă credință, de dragoste de Hristos și de patrie. Cine ar accepta astăzi să moară pentru credința străbună? Nimeni. Ar trece toți la islam fără să mai stea pe gânduri. Îi invit pe cei care ne urmăresc să intre în cea mai apropiată biserică și îi asigur că vor găsi o grămadă de pilde pentru viața de azi. Cât privește biserica de la Kilometrul 0, cel care a restaurat pictura a realizat aureolele în așa fel, încât ele nu transmit doar sfințenie, ci dragoste de viață; fiecare aureolă îți amintește că nu ai trăit în zadar.

George Grigoriu: Nu aș vrea să epuizăm acum acest subiect; mi-aș dori ca următoarea noastră întâlnire să aibă loc în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, pentru a descifra împreună și alte simboluri interesante ale acestui sfânt lăcaș.

Revenind însă la situația actuală prin care trece omenirea, știm că noul coronavirus afectează foarte mult sistemul nervos; mulți dintre cei infectați își pierd gustul și/sau mirosul. Ce se întâmplă de fapt în organismul omului care are această infecție?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Virusul Sars-CoV-2 este foarte periculos. Au existat totuși foarte multe voci care au negat gravitatea acestuia și chiar existența lui, considerând că nu este cazul să ne protejăm atât de mult. Măsurile de prevenție, MDCI (mască, distanțare, igienă, aerisire) sunt extrem de importante în lupta cu boala. Sars-CoV-2 este un virus aerogen, adică se transmite prin căile respiratorii și intră în plămâni. În plus, este atras de narine, are o plăcere deosebită să pătrundă în creier prin nervul mirosului. Centrul gustului cu centrul mirosului se află în creier unul lângă celălalt, fiind afectați imediat. Eu nu mi-am pierdut gustul și mirosul în timpul bolii, însă foarte multă lume se confruntă cu această situație neplăcută (aproximativ 33% dintre cazuri).

Dincolo de toate acestea, un fenomen elocvent de afectare cerebrală îl reprezintă „Brain Fog” („creier în ceață”); pacientul care trece prin această etapă a bolii pare că nu mai este el; nu își mai poate coordona mișcările, nu mai este coerent, nu mai poate să scrie ori să vorbească bine. În astfel de momente o rugăciune este mereu bine-venită. Și eu mă rugam mult când am fost internat, mă rugam să nu am o formă gravă, să nu le fi transmis boala celor din jurul meu, dar și să nu mi se agraveze starea.

George Grigoriu: Este rugăciunea o formă a iubirii?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Da. S-a demonstrat științific faptul că rugăciunea Tatăl nostru este implementată în codul nostru genetic.

George Grigoriu: Tot lui Michelangelo îi aparține o frază foarte frumoasă: „Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu ca să urcăm la El.” Sunteți de acord cu această idee, domnule profesor?

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Sunt întru totul de acord. Michelangelo Buonarroti a fost un filozof și un mare vizionar, printre altele. Din păcate însă, contemporanii lui nu l-au înțeles foarte bine.

George Grigoriu: Încheiem acest dialog de suflet promițându-le telespectatorilor noștri că ne vom revedea pentru a descifra și alte taine ale Creației, însă până atunci, îi rugăm să mediteze o clipă la legătura strânsă dintre iubire, credință și rugăciune.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: De acord. V-am urmărit cu atenție în timp ce vorbeați și am observat un lucru: când ați făcut referire la iubire, la credință și la rugăciune, ceva din ființa dumneavoastră s-a transformat, ați devenit altul, fapt ce dovedește că sufletul vi se potrivește perfect cu aceste idei sau că Divinitatea a acționat asupra ființei dumneavoastră.

George Grigoriu: Un rol extrem de important în schimbarea stării mele îl aveți dumneavoastră, domnule profesor.

prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Mulțumesc foarte mult! Și eu am aceeași părere despre dumneavoastră, altfel nu se poate.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele articole

error: Conținutul este protejat de drepturi de autor!